defalcare definitie

22 definiții pentru defalcare

defalca vt [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 9/4 / V: (îvr) ~făl~ / Pzi: ~fálc și (înv) ~chéz / E: fr défalquer, lat defalcare] 1 (Îvr) A cosi iarba. 2 A despărți un întreg. 3 (Pex) A repartiza un plan pe etape. 4 (Pex) A repartiza un întreg mai multor persoane.
defalcáre sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) ~făl~ / Pl: ~cắri / E: defalca] 1 (Îvr) Cosire a ierbii Si: defalcat1 (1). 2 Despărțire a unui întreg Si: defalcat1 (2), defalcație (1). 3 (Pex) Repartizare pe etape a unui plan Si: defalcat1 (3), defalcație (2). 4 (Pex) Repartizare a unui întreg mai multor persoane Si: defalcat1 (4), defalcație (3).
defălcáre sf vz defalcare
DEFALCÁ, defálc, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și: defalchez] – Din fr. défalquer, lat. defalcare.
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. – V. defalca.
DEFALCÁ, defalchez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe părți; a împărți un teren în loturi. 2. A repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape, pe oameni etc. [Prez. ind. și.: defálc] – Din fr. défalquer, lat. defalcare.
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. – V. defalca.
DEFALCÁ, defalchez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde sau a scoate una sau mai multe porțiuni dintr-un întreg, a împărți un întreg în mai multe părți; (cu privire la un teren) a împărți în loturi. 2. A împărți, a repartiza o lucrare, un proiect etc. pe etape sau pe subunități, pentru a asigura o efectuare organizată a lucrărilor. Planul anual... va fi întocmit pe ministere și regiuni și defalcat pe trimestre și luni. COL. HOT. DISP. 1953, nr. 8, 162.
DEFALCÁRE, defalcări, s. f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. 1. Desprindere a unei porțiuni dintr-un întreg; împărțire în loturi a unui teren. 2. Repartizare, împărțire. Defalcarea planurilor de cultură pe unități agricole nu poate fi o lucrare «de birou», ci o lucrare îndeplinită în cunoștința condițiilor concrete de producție ale unităților agricole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2767.
!defalcá (a ~) vb., ind. prez. 3 defálcă
defalcáre s. f., g.-d. art. defalcắrii; pl. defalcắri
defalcá vb., ind. prez. 1 sg. defalchéz, 3 sg. și pl. defalcheáză
defalcáre s. f., g.-d. art. defalcării; pl. defalcări
DEFALCÁ vb. v. scădea.
DEFALCÁ vb. I. tr. 1. A desprinde, a da la o parte o sumă dintr-o socoteală, dintr-un cont; (p. ext.) a desprinde o parte dintr-un tot. 2. A împărți (o lucrare etc.) în mai multe părți. [P.i. defálc, -chez. / < fr. défalquer, it., lat. defalcare].
DEFALCÁRE s.f. Acțiunea de a defalca și rezultatul ei. [< defalca].
DEFALCÁ vb. tr. 1. a desprinde, a da la o parte o sumă dintr-o socoteală, dintr-un cont; a desprinde o parte dintr-un tot. 2. a împărți (o lucrare, un teren etc.) în mai multe părți. (< fr. défalquer, lat. defalcare)
A DEFALCÁ ~chéz tranz. 1) (părți componente) A desprinde dintr-un tot. 2) (sume bănești) A da la o parte dintr-un cont. 3) (proiecte, lucrări etc.) A repartiza pe etape sau la diferiți executanți. 4) (terenuri) A împărți în loturi. /<fr. défalquer, lat. defalcare
defalcà v. a scădea dintr’o sumă, dintr’o cantitate: a defalca din avere datoriile (= fr. défalquer).
*defálc și -chéz, a v. tr. (fr. dé-falquer, d. mlat. defalcare, a tăĭa cu coasa [falx, falcis, coasă]. V. falce). Rar. Substrag, scad, scot, deduc dintr’o sumă orĭ cantitate.
*defalcațiúne f. (fr. défalcation). Rar. Acțiunea de a defalca, scădere, deducere. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.
defalca vb. v. SCĂDEA.

defalcare dex

Intrare: defalca (1 defalc)
defalca 1 defalc verb grupa I conjugarea I
Intrare: defalcare
defalcare substantiv feminin
Intrare: defalca (1 defalchez)
defalca 1 defalchez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: defălcare
defălcare