dedulcí [At: ȘINCAI, HR. I, 3/33 / V: (reg) dădăl~, dăd~ / Pzi: ~césc / E: de4 + dulce2] 1 vr (Udp „la”, „cu”) A se obișnui cu ceva plăcut. 2 vr A descoperi un lucru bun. 3 vr A prinde gust pentru ceva. 4 vr A se învăța cu binele. 5 vt (Înv) A îndulci. 6 vr A se deprinde cu un viciu. 7-8 vrt (A mânca sau) a face pe cineva să mănânce de dulce2 în zilele de post Si: a (se) spurca. 9-10 vrt (Pex) (A mânca sau) a da cuiva să mănânce foarte bine Si: a (se) înfrupta.

DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce.

DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De4 + dulce.

DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se deprinde cu ceva bun, a prinde gust de ceva bun, a se deda la bine, la viață ușoară și plăcută. Hoții... veniră iarăși, fiindcă se dedulciseră ca calul la tărîțe. ISPIRESCU, L. 372. Dionisiu cel mult dedulcit cu ospețele și cu cupele de vin. ODOBESCU, S. III 288.

!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă

dedulcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedulcésc, imperf. 3 sg. dedulceá; conj. prez. 3 sg. și pl. dedulceáscă

DEDULCÍ vb. (pop. și fam. fig.) a se spurca. (Se ~ la un trai ușor.)

DEDULCÍ vb. v. spurca.

A SE DEDULCÍ mă ~ésc intranz. fam. A prinde gustul unor lucruri plăcute, dar puțin accesibile tuturor; a se deprinde (cu ceva bun). /de + dulce

dedulcésc și dă- (mă) v. refl. Mă îndulcesc, prind gust de ceva, mă înădesc. Și dădăicesc? (Șez. 32, 103). V. pregust și răgăduĭesc.

*DEDULCI vb. (pop. și fam. fig.) a se spurca. (Se ~ la un trai ușor.)

dedulci vb. v. SPURCA.

dedulci, dedulcesc v. r. (prost.) 1. (d. clienți) a se obișnui cu o singură prostituată ca parteneră de sex. 2. (d. prostituate) a se obișnui cu un singur client ca partener de sex.