deductiv definitie

11 definiții pentru deductiv

deductív, ~ă a [At: CONV. LIT. III, 283 / Pl: ~i, ~e / E: fr déductif] 1-6 Deductibil (1-6). 7-8 Care procedează prin deducție (1-2). 9-10 Care rezultă din deducție (1-2).
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. – Din fr. déductif, lat. deductivus.
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. ♦ Formă fundamentală de raționament în care gândirea se mișcă exclusiv în planul conceptelor, concluzia decurgând cu necesitate din premise. – Din fr. déductif, lat. deductivus.
DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. (Spre deosebire de inductiv) Care procedează prin deducție. Metodă deductivă. Raționament deductiv.
deductív adj. m., pl. deductívi; f. deductívă, pl. deductíve
deductív adj. m., pl. deductívi; f. sg. deductívă, pl. deductíve
DEDUCTÍV, -Ă adj. Care procedează prin deducție. [Cf. lat. deductivus, fr. déductif].
DEDUCTÍV, -Ă adj. care procedează prin deducție; care folosește deducția. (< fr. déductif, lat. deductivus)
DEDUCTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care operează cu deducții. 2) Care constă din deducții; bazat pe deducții. /<fr. déductif
deductiv a. care procede prin deducțiune.
*deductív, -ă adj. (d. lat. deductus, dedus). Care procede pin deducțiune (în opoz. cu inductiv).

deductiv dex

Intrare: deductiv
deductiv adjectiv