Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

23 defini╚Ťii pentru deducere

ded├║ce vt [At: IORGOVICI, O. 46 / Pzi: ~d├║c / E: lat deducere] 1-2 (A deriva o judecat─â particular─â sau) un fapt dintr-o judecat─â general─â, dintr-un alt fapt. 3 A trage o concluzie pe calea deduc╚Ťiei, din dou─â sau mai multe premise. 4 (├Änv) A sc─âdea. 5 (├Ävr) A evolua c─âtre o anumit─â urmare.
ded├║cere sf [At: FM (1843), 902/20 / Pl: ~ri / E: deduce] 1-2 Deduc╚Ťie (1-2). 3 Tragere a unei concluzii pe calea deduc╚Ťiei, din dou─â sau mai multe premise Si: dedus2 (3), deduc╚Ťie (3). 4 (├Änv) Sc─âdere. 5 (├Ävr) Evoluare c─âtre o anumit─â urmare Si: dedus1 (5), deduc╚Ťie (5).
DED├ÜCE, ded├║c, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecat─â particular─â din alta general─â sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deduc╚Ťiei, din dou─â sau mai multe premise. 2. (Fin.) A sc─âdea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumit─â sum─â, din diferite motive. ÔÇô Din lat. deducere. Cf. fr. d├ęduire.
DED├ÜCERE, deduceri, s. f. Faptul de a deduce. ÔÇô V. deduce.
DED├ÜCE, ded├║c, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecat─â particular─â din alta general─â sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deduc╚Ťiei, din dou─â sau mai multe premise. ÔÇô Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. d├ęduire.
DED├ÜCERE, deduceri, s. f. Faptul de a deduce. ÔÇô V. deduce.
DED├ÜCE, ded├║c, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecat─â particular─â din alta mai general─â sau un fapt din altul, a ajunge la o concluzie, a trage o concluzie. Dup─â ce stabili punctele cardinale, deduse c─â steaua str─âlucea deasupra apusului. GALACTION, O. I 615. Se putea deduce de la prima vedere c─â a m├«ncat dulcea╚Ť─â. C. PETRESCU, ├Ä. II 154.
DED├ÜCERE, deduceri, s. f. Ac╚Ťiunea de a deduce; deduc╚Ťie. De l-a╚Ö fi cunoscut ├«n totul [volumul] mi-ar fi dat mult material... pentru deducerile mele. GHEREA, ST. CR. I V.
ded├║ce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. ded├║c, 1 pl. ded├║cem, 2 pl. ded├║ce╚Ťi; imper. 2 sg. ded├║, neg. nu ded├║ce; part. ded├║s
ded├║cere s. f., g.-d. art. ded├║cerii; pl. ded├║ceri
ded├║ce vb. Ôćĺ duce
ded├║cere s. f. Ôćĺ ducere
DEDÚCE vb. (livr.) a prezuma, (înv.) a cunoaște. (Ce ~ de aici?)
DEDÚCE vb. v. scădea.
DED├ÜCE vb. III. tr. A desprinde o judecat─â particular─â dintr-o judecat─â general─â; a trage o concluzie (pe calea deduc╚Ťiei). [P.i. ded├║c. / < lat. deducere, cf. fr. d├ęduire].
DEDÚCERE s.f. Faptul de a deduce. [< deduce].
DED├ÜCE vb. tr. a face o deduc╚Ťie. (< lat. deducere, dup─â fr. d├ęduire)
ded├║ce (ded├║c, ded├║s), vb. ÔÇô A trage o concluzie. Format pe baza fr. d├ęduire, plec├«ndu-se de la duce. ÔÇô Der. deduc╚Ťi(un)e, s. f., din fr. d├ęduction; deductiv, adj., din fr. d├ęductif.
A DED├ÜCE ded├║c tranz. (concluzii) A desprinde prin deduc╚Ťie. /<lat. deducere
deduce v. 1. a sc─âdea o sum─â dintrÔÇÖalta; 2. a trage o consecin╚Ť─â dintrÔÇÖun principiu.
*ded├║c, -d├║s, a -d├║ce v. tr. (lat. de-d├║cere. V. duc). Sustrag, scot o sum─â dintrÔÇÖalta: a deduce cheltu─şelile f─âcute. Conclud, trag o consec┼şen╚Ť─â: dac─â tremur─ş, deduc c─â ╚Ťi-e frig.
DEDUCE vb. (înv.) a cunoaște. (Ce ~ de aici?)
deduce vb. v. SC─éDEA.

Deducere dex online | sinonim

Deducere definitie

Intrare: deduce
deduce verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: deducere
deducere substantiv feminin