dedicá [At: ANTIM, O. 401 / V: ~iá / Pzi: ~díc și (înv) ~cắz / E: it dedicare, lat dedicare] 1-2 vt (C.i. opere; subiectul este autorul) A închina cuiva în semn (de omagiu sau) de afecțiune Si: (îvr) a dedicălui (1-2), a dedia (1-2). 3 vt (Înv) A hărăzi. 4 vt (Îdt; c. e un templu, o biserică) A consacra unui cult, unei divinități, unui sfânt etc. Si: (îvr) a dedicălui (4), a dedia (4). 5 vt (C. e o biserică) A sfinți prin slujbă religioasă Si: a târnosi, (îvr) a dedicălui (5), a dedia (5). 6-9 vtr A (se) consacra (unei idei sau) unei activități Si: (îvr) a dedicălui (6-9), a dedia (6-9). 10 vt (Îvr) A pune sub protecția dumnezeiască Si: (îvr) a dedicălui (10), a dedia (10). 11 vt (Îvr) A sacrifica. 12 vt (Rar) A destina.

dedicáre sf [At: LĂZĂRESCU, S. 5/10 / Pl: ~cắri / E: dedica] 1-2 Închinare cuiva de către autor a unei opere, în semn (de omagiu sau) de afecțiune Si: dediare (1-2), dediat1 (1-2), dedicat1 (1-2), dedicăluire (1-2), dedicăluit1 (1-2). 3 (Înv) Hărăzire. 4 Consacrare unui cult, unei divinități, unui sfânt etc., a unui templu, a unei biserici Si: dediare (3), dediat1 (3), dedicat1 (4), dedicăluire (4), dedicăluit1 (3). 5 Sfințire prin slujbă religioasă a unei biserici Si: dediare (5), dediat1 (5), dedicat1 (5), dedicăluire (5), dedicăluit1 (5). 6-7 Consacrare (unei idei sau) unei activități Si: dediare (6-7), dediat1 (6-7), dedicat1 (6-7), dedicăluire (6-7), dedicăluit1 (6-7). 8 (Îvr) Punere sub protecția dumnezeiască Si: dediare (8), dediat1 (8), dedicat1 (8), dedicăluire (8), dedicăluit1 (8). 9 (Îvr) Sacrificare. 10 (Rar) Destinare. 11-12 (Înv) Dedicație (1-2).

DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier.

DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.

DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o operă proprie, în semn de omagiu sau de afecțiune; a hărăzi. 2. Tranz. și refl. A (se) consacra unei idei, unei activități sau unei îndeletniciri. – Din lat. dedicare, fr. dédier.

DEDICÁRE, dedicări, s. f. Acțiunea de a (se) dedica. – V. dedica.

DEDICÁ, dedíc, vb. I. 1. Tranz. A închina (cuiva) o carte, o operă artistică sau o lucrare științifică proprie, în semn de iubire, de prietenie, de admirație sau de respect. Îi spusei cui a dedicat poetul aceste cuvinte. IBRĂILEANU, A. 160. Să le scrii cum cere lumea vreo istorie pe apă?... Să-mi atrag luare-aminte a bărbaților din țară, Să-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunăoară. EMINESCU, O. I 137. Am primit scrisoarea d-voastră împreună cu frumoasa poezie ce mi-ați dedicat. ALECSANDRI, S. 48. ♦ A pune toată puterea și priceperea, toate mijloacele în slujba unei idei sau acțiuni. Comuniștii sînt oameni care-și dedică toate forțele, toate cunoștințele și energia lor luptei pentru fericirea oamenilor muncii, pentru comunism. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2603. ♦ A rezerva, în cursul unei activități, un interval de timp în care să te poți ocupa exclusiv de cineva sau de ceva. 2. Refl. (Despre persoane) A se consacra unui anumit lucru sau unei anumite îndeletniciri. [Turgheniev] se dedică desăvîrșit numai literaturii și nu face decît asta pînă la sfîrșitul vieții. SADOVEANU, E. 234.

dedicá (a ~) vb., ind. prez. 3 dedícă

dedicá vb., ind. prez. 1 sg. dedíc, 3 sg. și pl. dedícă; conj. prez. 3 sg. și pl. dedíce

dedicáre s. f., pl. dedicări

DEDICÁ vb. 1. a (se) consacra, a (se) închina. (A ~ cuiva o carte.) 2. v. consacra.

DEDICÁRE s. v. consacrare.

DEDICÁ vb. I. 1. tr. A închina cuiva (o carte, o operă artistică sau științifică proprie) ca omagiu. ♦ A consacra, a pune toate puterile în slujba unei idei, unei acțiuni. ♦ A rezerva o parte din timp pentru a se ocupa exclusiv de cineva sau de ceva. 2. refl. A se consacra (unui studiu, unei meserii etc.). [P.i. dedíc. / < lat., it. dédicare, cf. fr. dédier].

DEDICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) dedica. [< dedica].

DEDICÁ vb. I. tr. a închina (cuiva) o carte, o operă proprie, în semn de omagiu. II. tr., refl. a (se) consacra, a depune toate eforturile în slujba unei idei, a unei activități etc. (< lat., it. dedicare, după fr. dédier)

A DEDICÁ dedíc tranz. 1) (opere proprii) A destina printr-o dedicație; a închina; a consacra. 2) (viață, tinerețe etc.) A oferi în întregime; a destina; a consacra. /<lat. dedicare

A SE DEDICÁ mă dedíc intranz. A se pune la dispoziție în întregime; a se devota; a se consacra. /<lat. dedicare

dedicà v. 1. a consacra cultului divin; 2. fig. a adresa, a oferi cuiva o carte, o operă de artă.

*dedíc și (maĭ bine) dédic, a -á v. tr. (lat. dé-dico, -dicáre, compus al lui dĭco, -áre, a consacra, ca și pre-dic). Consacrez cultuluĭ divin, hărăzesc, închin: biserică dedicată sfîntuluĭ Ilie. Fac omagiŭ cu o operă de artă declarînd că e făcută în onoarea cutăruĭa.

DEDICA vb. 1. a (se) consacra, a (se) închina. (A ~ cuiva o carte.) 2. a (se) consacra, a (se) dărui, a (se) destina, a (se) devota, a (se) hărăzi, a (se) închina, (rar) a (se) aplica, (înv.) a (se) deda, a (se) meni, a (se) pridădi, a (se) șerbi, (grecism înv.) a (se) afierosi. (Și-a ~ întreaga viață binelui obștesc.)

DEDICARE s. consacrare, destinare, devotare, închinare. (~ vieții sale unei cauze nobile.)