decurgere definitie

2 intrări

16 definiții pentru decurgere

decúrge vi [At: ÎNVĂȚĂTURĂ 64/10 / V: (reg) ~re / Pzi: ~úrg / E: de4 + curge (după fr découler)] 1 A avea o anumită evoluție. 2 A se produce într-un anumit fel. 3 A se întâmpla. 4 (Udp „din”) A apărea drept consecință logică Si: a rezulta. 5 (Rar) A trece. 6 (Reg; d. păr) A cădea pe spate, a fi despletit.
decúrgere sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ri / E: decurge] 1 Evoluare într-o anumită direcție Si: decurs1 (1). 2 Desfășurare într-un anumit fel Si: decurs1 (2). 3 Derulare a întâmplărilor Si: decurs1 (3). 4 Apariție drept consecință logică Si: decurs1 (4). 5 (Rar) Trecere. 6 (Reg) Despletire a părului.
DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – Pref. de- + curge (după fr. découler).
DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – De4 + curge (după fr. découler).
DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta, a deriva din..., a-și avea izvorul în... Viața dovedește că cu cît oamenii muncii înțeleg mai bine, mai adînc politica partidului, sarcinile imediate ce decurg din ea, perspectivele spre care duce, cu atît mai însemnate succese obțin în construcția economică și culturală. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2732. Din această lipsă de bogăție și de mlădiere a limbii decurge în mod firesc nesiguranța... cu care e nevoit să-și prezinte capitalul lui de cunoștințe și de observații orice scriitor. VLAHUȚĂ, O. A. I 235. 2. A se petrece, a se desfășura. Comșa își recapitulă cum avea să decurgă explicația. C. PETRESCU, Î. I 37. Cu solicitatorii, conversația decurgea obișnuit. BRĂESCU, V. A. 26.
decúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decúrge; conj. prez. 3 să decúrgă; part. decúrs
decúrge vb., ind. prez. 3 sg. decúrge
decúrgere s. f., g.-d. art. decúrgerii
DECÚRGE vb. 1. a proveni, a reieși, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 2. v. desfășura.
DECÚRGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfășura. [P.i. decúrg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].
DECÚRGERE s.f. Faptul de a decurge. [< decurge].
DECÚRGE vb. intr. 1. a rezulta din... 2. a se desfășura. (după fr. découler)
A DECÚRGE pers. 3 decúrge intranz. 1) A avea drept rezultat; a proveni; a rezulta; a reieși. 2) (despre evenimente, acțiuni etc.) A avea loc (într-un anumit mod); a-și urma cursul; a se desfășura; a evolua. /de + a curge
decurge v. fig. a rezulta: ce decurge de acolo? [Modelat după fr. découler].
*decúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. lat. de-currere, și acomodat după curg, ca și fr. dé-couler. V. in-curg). Evoluez, merg: ședința a decurs în liniște. Rezult, ĭes, urmez: ce decurge din această regulă?
DECURGE vb. 1. a proveni, a reieși, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 2. a se desfășura, a evolua, a se petrece. (Partida a ~ în bune condiții.)

decurgere dex

Intrare: decurge
decurge verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: decurgere
decurgere substantiv feminin