decreta vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~téz și 3 (înv) ~étă / E: fr décreter] 1 A ordona printr-un decret (1). 2 A stabili printr-o decizie a unei autorități. 3 (Pex) A afirma în mod sentențios și categoric.

decretát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decreta] 1-3 Decretare (1-3).

decretát2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: decreta] 1 Ordonat prin decret (1). 2 Stabilit printr-o decizie a unei autorități. 3 Afirmat în mod sentențios.

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.

DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret; a hotărî, a ordona, a orîndui prin decret. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne decretează:... B. O. 1953, 1. Poporul romîn decretă... independența sa administrativă. CAMIL PETRESCU, B. 98. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios, a emite o părere categorică. Ai mei... mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter. CAMIL PETRESCU, U. N. 38. Tot ce făcea era așa nesăbuit și fără de noimă, că nu se putea să nu dai dreptate obșteștii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGIALE, C. 47. – Prez. ind. pers. 3 și: decrétă.

decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză

decretá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. decretéz, 3 sg. și pl. decreteáză; ger. decretând

DECRETÁ vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)

DECRETÁ vb. I. tr. A da un decret; a hotărî prin decret. ♦ (Fig.) A declara sentențios ceva. [< fr. décréter].

DECRETÁ vb. tr. 1. a da un decret; a hotărî prin decret. 2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică. (< fr. décreter)

A DECRETÁ ~éz tranz. 1) A stabili prin decret. 2) fig. A declara în mod categoric; a exprima cu ton sentențios. /<fr. décréter

decretà v. 1. a da un decret; 2. a ordona, a regula printr’un decret.

*decretéz v. tr. (fr. décréter, d. décret, decret). Decid pin decret: a decreta o vînzare.

DECRETA vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)