decretare definitie

2 intrări

22 definiții pentru decretare

decreta vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pzi: ~téz și 3 (înv) ~étă / E: fr décreter] 1 A ordona printr-un decret (1). 2 A stabili printr-o decizie a unei autorități. 3 (Pex) A afirma în mod sentențios și categoric.
decretáre sf [At: POLIZU / Pl: ~tắri / E: decreta] 1 Ordonare prin decret (1) Si: decretat1 (1). 2 Stabilire printr-o decizie a unei autorități Si: decretat1 (2). 3 Afirmare în mod sentențios și categoric Si: decretat1 (3).
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.
DECRETÁRE s. f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta.
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret, a hotărî, a ordona prin decret. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios; a emite o părere categorică. – Din fr. décréter.
DECRETÁRE, decretări, s. f. (Rar) Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. – V. decreta.
DECRETÁ, decretez, vb. I. Tranz. A da un decret; a hotărî, a ordona, a orîndui prin decret. Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne decretează:... B. O. 1953, 1. Poporul romîn decretă... independența sa administrativă. CAMIL PETRESCU, B. 98. ♦ Fig. A declara ceva în mod sentențios, a emite o părere categorică. Ai mei... mă decretau lacom, egoist, lipsit de caracter. CAMIL PETRESCU, U. N. 38. Tot ce făcea era așa nesăbuit și fără de noimă, că nu se putea să nu dai dreptate obșteștii păreri care-l decretase nebun. M. I. CARAGIALE, C. 47. – Prez. ind. pers. 3 și: decrétă.
DECRETÁRE, decretări, s. f. (Rar) Acțiunea de a decreta și rezultatul ei.
decretá (a ~) (de-cre-) vb., ind. prez. 3 decreteáză
decretáre (de-cre-) s. f., g.-d. art. decretắrii
decretá vb. (sil. -cre-), ind. prez. 1 sg. decretéz, 3 sg. și pl. decreteáză; ger. decretând
decretáre s. f. (sil. -cre-), g.-d. art. decretării
DECRETÁ vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)
DECRETÁRE s. (JUR.) proclamare. (~ stării de urgență.)
DECRETÁ vb. I. tr. A da un decret; a hotărî prin decret. ♦ (Fig.) A declara sentențios ceva. [< fr. décréter].
DECRETÁRE s.f. Acțiunea de a decreta și rezultatul ei. [< decreta].
DECRETÁ vb. tr. 1. a da un decret; a hotărî prin decret. 2. (fig.) a declara ceva cu emfază, sentențios; a emite o părere categorică. (< fr. décreter)
A DECRETÁ ~éz tranz. 1) A stabili prin decret. 2) fig. A declara în mod categoric; a exprima cu ton sentențios. /<fr. décréter
decretà v. 1. a da un decret; 2. a ordona, a regula printr’un decret.
*decretéz v. tr. (fr. décréter, d. décret, decret). Decid pin decret: a decreta o vînzare.
DECRETA vb. (JUR.) 1. a dispune, (înv.) a lega. (Prin prezenta, șeful statului ~...) 2. a proclama. (A ~ starea de asediu.)
DECRETARE s. (JUR.) proclamare. (~ stării de urgență.)

decretare dex

Intrare: decreta
decreta verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -cre-
Intrare: decretare
decretare substantiv feminin
  • silabisire: -cre-