decret definitie

2 intrări

16 definiții pentru decret

decrét sn [At: (a. 1748), BV II, 106 / V: (înv) dic~ / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr décret, lat decretum] 1 Act juridic emis de organul suprem al puterii de stat prin care se reglementează situații generale și impersonale sau situații individuale concrete Si: (înv) ucaz. 2 (Înv) Hotărâre a providenței. 3 (Înv) Voință a dumnezeirii.
DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum.
DECRÉT, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale, emanat de la organul suprem al puterii de stat. – Din fr. décret, lat. decretum.
DECRÉT, decrete, s. n. (Jur.) Act emis de către puterea executivă a statului pentru a asigura funcționarea serviciilor publice sau executarea legilor; (la noi) act emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale în exercitarea atribuțiilor sale constituționale. V. decizie, hotărîre, ordonanță. Prezidiul Marii Adunări Naționale convoacă Marea Adunare Națională prin decret. ▭ Săptămîna viitoare apare decretul. C. PETRESCU, C. V. 111.
decrét (de-cret) s. n., pl. decréte
decrét-lége (de-cret-) s. n., pl. decréte-lége
decrét s. n. (sil. -cret), pl. decréte
decrét-lége s. n. (sil. -cret), pl. decréte-lége
DECRÉT s. (JUR.) (înv.) ofis, pitac, ucaz. (~ al organului legiuitor.)
DECRÉT s.n. Act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ◊ Decret-lege = act prin care guvernul legiferează din proprie inițiativă în locul parlamentului. [Cf. fr. décret, lat. decretum].
DECRÉT s. n. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii generale sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ♦ ~ -lege = decret cu putere de lege. (< fr. décret, lat. decretum)
DECRÉT ~e n. Act oficial emis de organele superioare de stat, conținând o decizie prin care se reglementează situații generale sau individuale concrete. /<fr. décret, lat. decretum
decret n. 1. deciziune, ordin, emanând dela vr’o autoritate; 2. voință divină: decretele Providenței.
*decrét n., pl. e (lat. de-cretum, d. décernere. V. decern, cern, dis- și secret). Deciziune, ordin al unuĭ șef de stat orĭ ministru. Voință divină: decretu luĭ Dumnezeŭ. V. edict.
DECRET s. (JUR.) (înv.) ofis, pitac, ucaz. (~ al organului legiuitor.)
decrét-lége s. n. Decret cu putere de lege ◊ „Un decret-lege cu privire la crearea unei Curți constituționale superioare federale și un acord asupra atribuțiilor președintelui Adunării Federale au fost adoptate de către cea de-a patra reuniune a Consiliului prezidențial al Confederației Republicilor Arabe.” Sc. 25 VI 72 p. 6. ◊ „La Atena a fost dat publicității un decret-lege care stabilește data de 29 iulie pentru organizarea referendumului asupra modificării Constituției grecești din 1968.” I.B. 13 VI 73 p. 4. ◊ „Toate decretele-legi care vor fi emise de guvern vor fi supuse aprobării Camerei deputaților.” R.l. 24 XII 76 p. 6; v. și 5 V 75 p. 6, Sc. 7 II 76 p. 8; v. și preautonomie (din decret + lege; FC I 48, 58; DN3)

decret dex

Intrare: decret
decret substantiv neutru
  • silabisire: -cret
Intrare: decret-lege
decret-lege substantiv neutru
  • silabisire: de-cret-