decontare definitie

2 intrări

17 definiții pentru decontare

decontá [At: DEX / Pl: ~tez / E: fr decompter] 1 A justifica detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). 2 A înapoia banii cheltuiți în contul unei persoane fizice sau juridice. 3 A defalca în părțile componente o sumă cheltuită sau care urmează a fi cheltuită.
decontáre sf [At: DEX / Pl: ~tắri / E: deconta] 1 Justificare detaliată, pe bază de acte, a întrebuințării unei sume (primite) Si: decontat1 (1). 2 Înapoiere a banilor cheltuiți în contul unei persoane fizice sau juridice Si: decontat1 (2). 3 (Rar) Decont (3).
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter.
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite; decont. – V. deconta.
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat, pe bază de acte, întrebuințarea unei sume (primite). – Din fr. décompter.
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite; decont. – V. deconta.
DECONTÁ, decontez, vb. I. Tranz. A justifica în mod detaliat întrebuințarea unei sume primite sau provenite dintr-o operație oarecare. A deconta cheltuielile de deplasare.
DECONTÁRE, decontări, s. f. Faptul de a deconta; operație contabilă prin care se justifică întrebuințarea unei sume primite. Comisia de revizie verifică în mod amănunțit decontările cu membrii gospodăriei colective, dezvăluie orice greșeală în dauna membrilor sau a gospodăriei și greșelile în calcularea zilelor-muncă. STAT. GOSP. AGR. 47. Decontările contabile anuale centralizate asupra execuției planurilor de venituri și cheltuieli... se întocmesc și se înaintează organelor financiare superioare. B. O. 1951, 764.
decontá (a ~) (a justifica bani) vb., ind. prez. 3 deconteáză
decontáre s. f., g.-d. art. decontắrii; pl. decontắri
decontá vb., ind. prez. 1 sg. decontéz, 3 sg. și pl. deconteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. decontéze; ger. decontând
decontáre s. f., g.-d. art. decontării; pl. decontări
DECONTÁRE s. (FIN.) decont. (A face o ~.)
DECONTÁ vb. I. tr. A justifica folosirea unei sume (primite sau provenite dintr-o operație oarecare). [< fr. décompter].
DECONTÁRE s.f. Acțiunea de a deconta și rezultatul ei; decont. [< deconta].
DECONTÁ vb. tr. 1. a justifica, prin acte, folosirea unei sume de bani primite. 2. a lichida obligațiile de plată prin conturile deschise la bănci, fără folosirea banilor în numerar. (< fr. décompter)
A DECONTÁ ~éz tranz. (sume de bani, cheltuieli, bunuri materiale) A motiva printr-un decont. /<fr. décompter

decontare dex

Intrare: deconta
deconta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: decontare
decontare substantiv feminin