deconcertat definitie

2 intrări

22 definiții pentru deconcertat

deconcerta vt [At: DEX / Pzi: ~téz / E: fr déconcerter] (Liv; c.i. oameni) A face să-și piardă siguranța de sine Si: a tulbura, a zăpăci.
deconcertát2, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: deconcerta] (Liv) Tulburat.
deconcertát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deconcerta] (Liv) Deconcertare.
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Livr.) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Franțuzism) Tulburat, dezorientat, năucit. – V. deconcerta.
DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul sau siguranța de sine, a tulbura, a zăpăci. Faptul a deconcertat pe prințul Bazil Șerban, care... a început să se retragă. CAMIL PETRESCU, T. I 126.
DECONCERTÁT, -Ă, deconcertați, -te, adj. (Franțuzism) Tulburat, zăpăcit, descumpănit. Bine, dar Grigoriță e în divorț cu ea, Miroane! obiectă d-na Constantinescu deconcertată. REBREANU, R. I 254.
deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză
deconcertá vb., ind. prez. 1 sg. deconcertéz, 3 sg. și pl. deconcerteáză
DECONCERTÁ vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci.
DECONCERTÁT adj. v. derutat, descumpănit, dezorientat, încurcat, nedumerit, perplex, zăpăcit.
DECONCERTÁ vb. I. tr. A face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a zăpăci, a tulbura. [< fr. déconcerter].
DECONCERTÁT, -Ă adj. Tulburat, dezorientat, năucit. [Cf. fr. déconcerté].
DECONCERTÁ vb. tr. a face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a dezorienta, a descumpăni. (< fr. déconcerter)
DECONCERTÁT, -Ă adj. tulburat, dezorientat, perplex. (< fr. déconcerté)
A DECONCERTÁ ~éz tranz. A face să se deconcerteze. /<fr. déconcerter
A SE DECONCERTÁ mă ~éz intranz. A-și pierde echilibrul moral sau mintal; a se descumpăni; a se dezechilibra; a se dezaxa. /<fr. déconcerter
*deconcertéz v. tr. (fr. déconcerter, d. concert, concert). Fac să-și peardă cumpătu, încurc, turbur: acest răspuns l-a deconcertat.
deconcerta vb. v. DERUTA. DESCUMPĂNI. DEZORIENTA. ÎNCURCA. ZĂPĂCI.
deconcertat adj. v. DERUTAT. DESCUMPĂNIT. DEZORIENTAT. ÎNCURCAT. NEDUMERIT. PERPLEX. ZĂPĂCIT.

deconcertat dex

Intrare: deconcerta
deconcerta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: deconcertat
deconcertat adjectiv