deconcerta vt [At: DEX / Pzi: ~téz / E: fr déconcerter] (Liv; c.i. oameni) A face să-și piardă siguranța de sine Si: a tulbura, a zăpăci.

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul sau siguranța de sine, a tulbura, a zăpăci. Faptul a deconcertat pe prințul Bazil Șerban, care... a început să se retragă. CAMIL PETRESCU, T. I 126.

deconcertá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcerteáză

deconcertá vb., ind. prez. 1 sg. deconcertéz, 3 sg. și pl. deconcerteáză

DECONCERTÁ vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci.

DECONCERTÁ vb. I. tr. A face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a zăpăci, a tulbura. [< fr. déconcerter].

DECONCERTÁ vb. tr. a face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a dezorienta, a descumpăni. (< fr. déconcerter)

A DECONCERTÁ ~éz tranz. A face să se deconcerteze. /<fr. déconcerter

A SE DECONCERTÁ mă ~éz intranz. A-și pierde echilibrul moral sau mintal; a se descumpăni; a se dezechilibra; a se dezaxa. /<fr. déconcerter

*deconcertéz v. tr. (fr. déconcerter, d. concert, concert). Fac să-și peardă cumpătu, încurc, turbur: acest răspuns l-a deconcertat.

deconcerta vb. v. DERUTA. DESCUMPĂNI. DEZORIENTA. ÎNCURCA. ZĂPĂCI.