decompoziție sf [At: DEX / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr décomposition] 1 Separare a unui obiect în elementele care îl alcătuiesc. 2 Determinare prin analiză a caracteristicilor unui obiect.

DECOMPOZÍȚIE, decompoziții, s. f. Determinare, prin analiză sau prin calcul, a caracteristicilor tehnice ale materiei prime folosite la confecționarea unui obiect dintr-o țesătură sau dintr-un tricot. [Var.: decompozițiúne s. f.] – Din fr. décomposition.

DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție.

DECOMPOZÍȚIE, decompoziții, s. f. Determinare, prin analiză sau prin calcul, a caracteristicilor tehnice ale materiei prime folosite la confecționarea unui obiect dintr-o țesătură sau dintr-un tricot. [Var.: decompozițiúne s. f.] – Din fr. décomposition.

DECOMPOZIȚIÚNE s. f. v. decompoziție.

decompozíție (-ți-e) s. f., art. decompozíția (-ți-a), g.-d. art. decompozíției; pl. decompozíții, art. decompozíțiile (-ți-i-)

decompozíție s. f. → compoziție

DECOMPOZÍȚIE s.f. 1. Analiză a unei substanțe (mai ales a unei țesături) în vederea cunoașterii structurii ei. 2. Atrepsie. [Gen. -iei, var. decompozițiune s.f. / cf. fr. décomposition].

DECOMPOZIȚIÚNE s.f. v. decompoziție.

DECOMPOZÍȚIE s. f. descompunere prin analiză a unei substanțe în vederea cunoașterii ei. (< fr. décomposition)

DECOMPOZÍȚIE ~i f. Procedeu de determinare prin analiză sau prin calcul a caracteristicilor tehnice ale materiei prime folosite la confecționarea unui obiect dintr-o țesătură sau dintr-un tricot. /<fr. décomposition