declinat definitie

2 intrări

21 definiții pentru declinat

decliná [At: HELIADE, O. II, 229 / Pzi: ~lín / E: fr décliner, lat declinare] 1 vt (Grm) A trece un substantiv, un pronume, un numeral, un adjectiv sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2 vt (Îe) A-și ~ numele, calitatea etc. A-și spune numele, calitatea etc. prezentându-se. 3 vt A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere. 4 vt A pune la îndoială competența cuiva sau compatibilitatea a ceva. 5 vi (D. aștri) A coborî spre apus.
declinát2, ~ă a [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: declina] 1 (D. substantive, pronume, numerale, adjective, articole) Trecut prin toate cazurile gramaticale. 2 (D. nume, calitate) Declarat. 3 (D. sarcini, responsabilități) Refuzat. 4 (D. competență) Pus la îndoială. 5 (D. un astru) Coborât spre apus.
declinát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: declina] 1-5 Declinare (1-5).
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare.
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare.
DECLINÁT, -Ă, declinați, -te, adj. (Gram.; despre părți de vorbire flexibile) Trecut prin toate cazurile. – V. declina.
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. (Gram.) A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Învechit, în expr.) A (-și) declina numele, calitatea etc. = a arăta cine este, a se pretenta. După ce îmi zice acestea, își declină numele: oficerul Zalic, fiul Doamnei Eliad. GHICA, A. 644. 3. Tranz. (În opoziție cu a-și asuma) A refuza o sarcină, o răspundere, a respinge, a nu lua asupră-și. Își declină orice răspundere. C, PETRESCU, C. V. 229. ◊ Expr. A-și declina competința v. competință. 4. Intranz. (Rar, despre aștri) A coborî spre asfințit, a apune, a scăpăta. Un soare ce declină, din nou renaște soare. ALECSANDRI, P. III 496. ◊ (Poetic) Azi de dimineață, am privit pe sora ta, Selene, plutind și declinînd spre același rece occident. GALACTION, O. I 427.
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
decliná vb. (sil. -cli-), ind. prez. 1 sg. declín, 3 sg. și pl. declínă
declinát adj. m., pl. declináți; f. sg. declinátă, pl. declináte
DECLINÁ vb. (GRAM.) (înv.) a (se) pleca. (A ~ un substantiv.)
DECLINÁ vb. v. apune, asfinți, coborî, dispărea, pieri, pleca.
DECLINÁ vb. I. 1. tr. A trece un nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. 2. tr. A refuza să-și asume o sarcină, o funcție etc. 3. intr. (Rar; despre aștri) A coborî către asfințit, a apune. 4. tr. A nu recunoaște, a nu admite ceva, a refuza să admită. 5. tr. A-și declina numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea. [P.i. declín. / < lat. declinare, cf. fr. décliner].
DECLINÁ vb. I. tr. 1. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale. 2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc. ♦ a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea. 3. a nu recunoaște, a nu admite ceva. 4. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta. II. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune. ◊ (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța. (< fr. décliner, lat. declinare)
A DECLINÁ1 declín tranz. 1) (substantive, adjective, pronume, numerale, articole) A trece prin cazuri și numere schimbând forma. 2) înv. (nume de persoană) A face să fie cunoscut; a prezenta; a recomanda. 3) (sarcini, propuneri) A supune unei soluționări negative; a respinge. 4) (funcții) A refuza de a-și asuma. 5) A pune la îndoială; a considera ca fiind nesigur. /<fr. décliner, lat. declinare
A DECLINÁ2 pers. 3 declínă intranz. (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a apune; a scăpăta; a coborî. /<fr. décliner, lat. declinare
decliná v. 1. Astr. a se depărta dela ecuator; 2. a tinde către sfârșitul său: în scurtele răstimpuri când soarele declină AL.; 3. fig. a slăbi: rațiunea ta declină AL.; 4. a nu recunoaște, a refuza: a declina competența unui judecător, a declina onoruri; 5. Gram. a enunța cazurile unui nume; 6. a face cunoscut: a-și declină numele, calitățile.
*2) declín, a -á v. intr. (lat. de-clino, -clináre, a se depărta, a declina. V. închin). Decad, mă apropiĭ de sfîrșit: o țară care declină. Mă depărtez de meridiană, vorbind de acu magnetic. Mă depărtez de ecŭatoru ceresc, vorbind de o stea. V. tr. Refuz: a declina o onoare. Nu recunosc: a declina competența unuĭ tribunal, tribunalu îșĭ declină competența de a judeca. Spun, declar: îmĭ declin numele, titlurile. Gram. Enunț cazurile unuĭ cuvînt declinabil: a declina un substantiv.
declina vb. v. APUNE. ASFINȚI. COBORÎ. DISPĂREA. PIERI. PLECA.
DECLINA vb. (GRAM.) (înv.) a (se) pleca. (A ~ un substantiv.)

declinat dex

Intrare: declina
declina verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -cli-
Intrare: declinat
declinat adjectiv