Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

29 defini╚Ťii pentru declinare

declin├í [At: HELIADE, O. II, 229 / Pzi: ~l├şn / E: fr d├ęcliner, lat declinare] 1 vt (Grm) A trece un substantiv, un pronume, un numeral, un adjectiv sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2 vt (├Äe) A-╚Öi ~ numele, calitatea etc. A-╚Öi spune numele, calitatea etc. prezent├óndu-se. 3 vt A refuza s─â-╚Öi asume o sarcin─â, o r─âspundere. 4 vt A pune la ├«ndoial─â competen╚Ťa cuiva sau compatibilitatea a ceva. 5 vi (D. a╚Ötri) A cobor├« spre apus.
declin├íre sf [At: HELIADE, PARALELISM, I, 64/4 / Pl: ~nß║»ri / E: declina] 1 (Grm) Trecere a unui substantiv, pronume, numeral, adjectiv sau articol prin toate cazurile gramaticale Si: declinat1 (1), declina╚Ťie (1). 2 (├Äe) ~a numelui, calit─â╚Ťii Spunere a numelui, calit─â╚Ťii, prezent├óndu-se Si: declinat1 (2). 3 Refuz de a-╚Öi asuma o sarcin─â, o responsabilitate Si: declinat1 (3). 4 Nerecunoa╚Ötere a competen╚Ťei cuiva sau a compatibilit─â╚Ťii a ceva Si: declinat1 (4). 5 Cobor├óre a a╚Ötrilor spre apus Si: declinat1 (5). 6 (├Äs) ~ de competen╚Ť─â Trimitere a unei pricini spre solu╚Ťionare la organul de jurisdic╚Ťie competent de c─âtre organul sesizat, care se constat─â incompetent. 7 (Grm) Clas─â sau categorie de substantive sau adjective care folosesc acelea╚Öi mijloace ├«n realizarea flexiunii Si: declina╚Ťie (2).
DECLIN├ü, decl├şn, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; ├«n expr.) A-╚Öi declina numele, calitatea etc. = a-╚Öi spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza s─â-╚Öi asume o sarcin─â, o r─âspundere, o func╚Ťie, a nu vrea s─â solu╚Ťioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la ├«ndoial─â, a nu admite, a nu recunoa╚Öte competen╚Ťa cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre a╚Ötri) A cobor├« spre asfin╚Ťit; a apune, a sc─âp─âta. ÔÇô Din fr. d├ęcliner, lat. declinare.
DECLIN├üRE, declin─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a declina ╚Öi rezultatul ei. 1. Totalitatea modific─ârilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular ╚Öi la plural. ÔÖŽ Clas─â sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc acelea╚Öi mijloace ├«n realizarea flexiunii. 2. (├Än sintagma) Declinare de competen╚Ť─â = trimitere a unei pricini spre solu╚Ťionare la organul de jurisdic╚Ťie competent de c─âtre organul sesizat cu solu╚Ťionarea ei, care constat─â incompeten╚Ťa sa. ÔÇô V. declina.
DECLIN├ü, decl├şn, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; ├«n expr.) A-╚Öi declina numele, calitatea etc. = a-╚Öi spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza s─â-╚Öi asume o sarcin─â, o r─âspundere, o func╚Ťie, a nu vrea s─â solu╚Ťioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la ├«ndoial─â, a nu admite, a nu recunoa╚Öte competen╚Ťa cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre a╚Ötri) A cobor├« spre asfin╚Ťit; a apune, a sc─âp─âta. ÔÇô Din fr. d├ęcliner, lat. declinare.
DECLIN├üRE, declin─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a declina ╚Öi rezultatul ei. 1. Totalitatea modific─ârilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular ╚Öi la plural. ÔÖŽ Clas─â sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc acelea╚Öi mijloace ├«n realizarea flexiunii. 2. (├Än sintagma) Declinare de competen╚Ť─â = trimitere a unei pricini spre solu╚Ťionare la organul de jurisdic╚Ťie competent de c─âtre organul sesizat cu solu╚Ťionarea ei, care constat─â incompeten╚Ťa sa. ÔÇô V. declina.
DECLIN├ü, decl├şn, vb. I. 1. Tranz. (Gram.) A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (├Änvechit, ├«n expr.) A (-╚Öi) declina numele, calitatea etc. = a ar─âta cine este, a se pretenta. Dup─â ce ├«mi zice acestea, ├«╚Öi declin─â numele: oficerul Zalic, fiul Doamnei Eliad. GHICA, A. 644. 3. Tranz. (├Än opozi╚Ťie cu a-╚Öi asuma) A refuza o sarcin─â, o r─âspundere, a respinge, a nu lua asupr─â-╚Öi. ├Ä╚Öi declin─â orice r─âspundere. C, PETRESCU, C. V. 229. ÔŚŐ Expr. A-╚Öi declina competin╚Ťa v. competin╚Ť─â. 4. Intranz. (Rar, despre a╚Ötri) A cobor├« spre asfin╚Ťit, a apune, a sc─âp─âta. Un soare ce declin─â, din nou rena╚Öte soare. ALECSANDRI, P. III 496. ÔŚŐ (Poetic) Azi de diminea╚Ť─â, am privit pe sora ta, Selene, plutind ╚Öi declin├«nd spre acela╚Öi rece occident. GALACTION, O. I 427.
DECLIN├üRE, declin─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a declina; (Gram.) trecerea unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale. ÔÖŽ (Gram.) Clas─â sau grup─â de substantive sau adjective cu acelea╚Öi forme de flexiune. ├Än limba rom├«n─â s├«nt trei declin─âri.
declin├í (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 decl├şn─â
declináre (de-cli-) s. f., g.-d. art. declinắrii; pl. declinắri
declin├í vb. (sil. -cli-), ind. prez. 1 sg. decl├şn, 3 sg. ╚Öi pl. decl├şn─â
declináre s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. declinării; pl. declinări
DECLINÁ vb. (GRAM.) (înv.) a (se) pleca. (A ~ un substantiv.)
DECLIN├ü vb. v. apune, asfin╚Ťi, cobor├«, disp─ârea, pieri, pleca.
DECLIN├üRE s. (GRAM.) declina╚Ťie, flexiune nominal─â, (├«nv.) plecare. (~ unui substantiv.)
DECLIN├ü vb. I. 1. tr. A trece un nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. 2. tr. A refuza s─â-╚Öi asume o sarcin─â, o func╚Ťie etc. 3. intr. (Rar; despre a╚Ötri) A cobor├« c─âtre asfin╚Ťit, a apune. 4. tr. A nu recunoa╚Öte, a nu admite ceva, a refuza s─â admit─â. 5. tr. A-╚Öi declina numele, calitatea = a-╚Öi spune numele, calitatea. [P.i. decl├şn. / < lat. declinare, cf. fr. d├ęcliner].
DECLIN├üRE s.f. 1. Trecerea unui nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. ÔÖŽ Clas─â sau grup─â de substantive sau de adjective care au acelea╚Öi forme de flexiune. 2. Hot─âr├óre prin care o instan╚Ť─â ├«╚Öi constat─â incompeten╚Ťa ╚Öi trimite cazul unei instan╚Ťe competente. [< declina].
DECLIN├ü vb. I. tr. 1. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale. 2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-╚Öi asuma o sarcin─â, o func╚Ťie etc. ÔÖŽ a-╚Öi ~ competen╚Ťa = a nu-╚Öi recunoa╚Öte competen╚Ťa (autoritatea, capacitatea de a se pronun╚Ťa ├«ntr-o problem─â); a-╚Öi ~ orice r─âspundere = a nu-╚Öi asuma r─âspunderea. 3. a nu recunoa╚Öte, a nu admite ceva. 4. a-╚Öi ~ numele, calitatea = a-╚Öi spune numele, calitatea; a se prezenta. II. intr. (despre a╚Ötri) a cobor├« c─âtre asfin╚Ťit, a apune. ÔŚŐ (fig.) a dec─âdea, a fi ├«n declin; a-╚Öi pierde vigoarea, importan╚Ťa. (< fr. d├ęcliner, lat. declinare)
DECLIN├üRE s. f. 1. ac╚Ťiunea de a declina. 2. totalitatea modific─ârilor suferite de un nume pentru a exprima cazurile gramaticale; flexiune nominal─â. ÔŚŐ clas─â sau grup─â de substantive care au acelea╚Öi forme de flexiune ori care folosesc acelea╚Öi mijloace de realizare a flexiunii. 3. (jur.) ~ de compenten╚Ť─â = hot─âr├óre prin care care o instan╚Ť─â ├«╚Öi constat─â incompeten╚Ťa ╚Öi trimite cazul unei instan╚Ťe competente. (< declina)
A DECLIN├ü1 decl├şn tranz. 1) (substantive, adjective, pronume, numerale, articole) A trece prin cazuri ╚Öi numere schimb├ónd forma. 2) ├«nv. (nume de persoan─â) A face s─â fie cunoscut; a prezenta; a recomanda. 3) (sarcini, propuneri) A supune unei solu╚Ťion─âri negative; a respinge. 4) (func╚Ťii) A refuza de a-╚Öi asuma. 5) A pune la ├«ndoial─â; a considera ca fiind nesigur. /<fr. d├ęcliner, lat. declinare
A DECLIN├ü2 pers. 3 decl├şn─â intranz. (despre a╚Ötri) A se l─âsa spre sau dup─â orizont; a asfin╚Ťi; a apune; a sc─âp─âta; a cobor├«. /<fr. d├ęcliner, lat. declinare
DECLINÁRE ~ări f. gram. 1) Schimbare a unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol după cazuri și numere. 2) Clasă de substantive care se declină după același model. [G.-D. declinării] /v. a declina
declin├í v. 1. Astr. a se dep─ârta dela ecuator; 2. a tinde c─âtre sf├ór╚Öitul s─âu: ├«n scurtele r─âstimpuri c├ónd soarele declin─â AL.; 3. fig. a sl─âbi: ra╚Ťiunea ta declin─â AL.; 4. a nu recunoa╚Öte, a refuza: a declina competen╚Ťa unui judec─âtor, a declina onoruri; 5. Gram. a enun╚Ťa cazurile unui nume; 6. a face cunoscut: a-╚Öi declin─â numele, calit─â╚Ťile.
*2) decl├şn, a -├í v. intr. (lat. de-clino, -clin├íre, a se dep─ârta, a declina. V. ├«nchin). Decad, m─â apropi─ş de sf├«r╚Öit: o ╚Ťar─â care declin─â. M─â dep─ârtez de meridian─â, vorbind de acu magnetic. M─â dep─ârtez de ec┼şatoru ceresc, vorbind de o stea. V. tr. Refuz: a declina o onoare. Nu recunosc: a declina competen╚Ťa unu─ş tribunal, tribunalu ├«╚Ö─ş declin─â competen╚Ťa de a judeca. Spun, declar: ├«m─ş declin numele, titlurile. Gram. Enun╚Ť cazurile unu─ş cuv├«nt declinabil: a declina un substantiv.
*declina╚Ťi├║ne f. (lat. declin├ítio, -├│nis). Gram. ╚śir de forme numite cazur─ş pin care trec, ├«n unele limb─ş, cuvintele declinabile. Astr. Dep─ârtarea une─ş stele de ec┼şatoru ceresc. Unghi pe care-l face acu magnetic la est or─ş la vest ├«n raport cu meridiana. ÔÇô ╚śi -a╚Ťie ╚Öi (├«n gram.) ma─ş des -├íre.
declina vb. v. APUNE. ASFINȚI. COBORÎ. DISPĂREA. PIERI. PLECA.
DECLINA vb. (GRAM.) (înv.) a (se) pleca. (A ~ un substantiv.)
DECLINARE s. (GRAM.) declina╚Ťie, flexiune nominal─â, (├«nv.) plecare. (~ unui substantiv.)
DECLIN├üRE s. f. (< declin├í < lat. declinare, cf. fr. d├ęcliner) 1. trecere a unui articol, substantiv, adjectiv, numeral sau pronume prin toate cazurile gramaticale; totalitatea modific─ârilor survenite ├«n forma unui articol, substantiv, adjectiv, numeral sau pronume pentru exprimarea tuturor cazurilor gramaticale, la singular ╚Öi la plural. ÔŚŐ ~ articul├ít─â: d. a substantivelor cu ajutorul articolului hot─âr├ót (enclitic ╚Öi proclitic). Poate fi ├«nt├ólnit─â ╚Öi la adjectivele ce preced─â substantivele, dar numai cu articolul hot─âr├ót enclitic. ÔŚŐ ~ nearticul├ít─â: d. a substantivelor f─âr─â articole hot─âr├óte, precedate sau nu de articole nehot─âr├óte sau de al╚Ťi determinan╚Ťi (cum ar fi adjectivele pronominale). O ├«nt├ólnim ╚Öi la adjectivele calificative, care urmeaz─â substantivelor (├«n cazul ├«n care adjectivele sunt precedate de articol demonstrativ este vorba de o d. articulat─â, specific─â adjectivelor). De asemenea, este prezent─â ╚Öi la formele numeralului cardinal un ÔÇô o sau la pronume, unde flexiunea se bazeaz─â pe desinen╚Ťe specifice de genitiv-dativ (-ui, -ei), care ╚Ťin de structura lor intern─â. Exist─â ╚Öi situa╚Ťii ├«n d. nearticulat─â, ├«n care cazurile substantivelor, ale adjectivelor, ale numeralelor sau ale pronumelor sunt marcate cu ajutorul prepozi╚Ťiilor (chiar genitivul ╚Öi dativul). ÔŚŐ ~ sint├ętic─â: d. realizat─â cu ajutorul articolului hot─âr├ót enclitic, care face corp comun cu substantivul sau cu adjectivul aflat ├«naintea substantivului (omul, mama; viteazul om, buna mam─â). ÔŚŐ ~ anal├ştic─â: d. realizat─â cu articolul nehot─âr├ót (├«n cazul substantivelor), cu articolul demonstrativ (├«n cazul adjectivelor) sau cu determinan╚Ťii adjectivali pronominali (├«n cazul substantivelor precedate de ace╚Ötia: acest om ÔÇô acestui om). ÔŚŐ ~ parisil├íbic─â: d. care are acela╚Öi num─âr de silabe la nominativ ╚Öi la genitiv singular. ÔŚŐ ~ imparisil├íbic─â: d. care are la genitiv singular un alt num─âr de silabe dec├ót la nominativ singular. 2. clas─â sau grup─â de substantive sau de adjective care au acelea╚Öi forme de flexiune sau care folosesc acelea╚Öi mijloace ├«n realizarea flexiunii. Substantivele din limba rom├ón─â sunt ├«mp─âr╚Ťite, tradi╚Ťional, ├«n trei d., dup─â termina╚Ťia lor la nominativ singular nearticulat: declinarea I (cu substantive comune feminine terminate ├«n -─â neaccentuat, -ea sau -a accentuate: mam─â, s├ómb─ât─â, duminic─â, perdea, mahala etc.; tot aici intr─â ╚Öi substantivele comune masculine aberante de tipul pap─â, pa╚Ö─â, pop─â, tat─â etc.); declinarea a II-a (cu substantive comune, masculine ╚Öi neutre, terminate ├«n consoan─â, dur─â sau muiat─â, -u (semi)vocalic, -i vocalic accentuat ╚Öi -i semivocalic: b─ârbat, unchi, zimbru, leu, vulpoi; toc, unghi, filtru, atu, magnetou, taxi, sloi etc.; tot aici intr─â ╚Öi substantivele comune neutre terminate ├«n -o accentuat sau neaccentuat: chimon├│, tang├│, r├ídio, z├ęro etc.); declinarea a III-a (cu substantive comune masculine, feminine ╚Öi neutre terminate ├«n -e neaccentuat: pepene, pe╚Öte, femeie, vulpe, codice, nume etc.; tot aici intr─â substantivele luni, mar╚Ťi, miercuri, joi ╚Öi vineri).

Declinare dex online | sinonim

Declinare definitie

Intrare: declina
declina verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -cli-
Intrare: declinare
declinare substantiv feminin
  • silabisire: -cli-