declin definitie

2 intrări

33 definiții pentru declin

declín sn [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 189 / Pl: ~uri / E: fr déclin] 1 Coborâre a unui astru pe cer spre apus. 2-3 (Fig) Sfârșit al (gloriei sau) puterii unei persoane. 4 Decădere a civilizației unui popor.
decliná [At: HELIADE, O. II, 229 / Pzi: ~lín / E: fr décliner, lat declinare] 1 vt (Grm) A trece un substantiv, un pronume, un numeral, un adjectiv sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2 vt (Îe) A-și ~ numele, calitatea etc. A-și spune numele, calitatea etc. prezentându-se. 3 vt A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere. 4 vt A pune la îndoială competența cuiva sau compatibilitatea a ceva. 5 vi (D. aștri) A coborî spre apus.
DECLÍN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin.
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare.
DECLÍN, declinuri, s. n. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. – Din fr. déclin.
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; în expr.) A-și declina numele, calitatea etc. = a-și spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere, o funcție, a nu vrea să soluționeze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la îndoială, a nu admite, a nu recunoaște competența cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre aștri) A coborî spre asfințit; a apune, a scăpăta. – Din fr. décliner, lat. declinare.
DECLÍN s. n. Coborîre a unui astru pe bolta cerului în spre apus; scăpătare, asfințire. Orionul și-a isprăvit călătoria și va ieși curînd din cerul nostru. Aprilie e luna de declin. GALACTION, O. I 621. ◊ Loc. adj. și adv. În declin. Albastrul adînc al nopții, luna în declin pe dealurile vagi... jucau sub ochii mei. GALACTION, O. I 357. Alba lună, după dealuri... alunecă-n declin. MACEDONSKI, O. I 30. ♦ Fig. Sfîrșitul unei glorii, unei puteri; decădere. O importantă expresie a declinului economiei americane o reprezintă creșterea rapidă și continuă a numărului șomerilor totali și parțiali. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 11/2.
DECLINÁ, declín, vb. I. 1. Tranz. (Gram.) A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Învechit, în expr.) A (-și) declina numele, calitatea etc. = a arăta cine este, a se pretenta. După ce îmi zice acestea, își declină numele: oficerul Zalic, fiul Doamnei Eliad. GHICA, A. 644. 3. Tranz. (În opoziție cu a-și asuma) A refuza o sarcină, o răspundere, a respinge, a nu lua asupră-și. Își declină orice răspundere. C, PETRESCU, C. V. 229. ◊ Expr. A-și declina competința v. competință. 4. Intranz. (Rar, despre aștri) A coborî spre asfințit, a apune, a scăpăta. Un soare ce declină, din nou renaște soare. ALECSANDRI, P. III 496. ◊ (Poetic) Azi de dimineață, am privit pe sora ta, Selene, plutind și declinînd spre același rece occident. GALACTION, O. I 427.
declín (de-clin) s. n., pl. declínuri
decliná (a ~) (de-cli-) vb., ind. prez. 3 declínă
declín s. n. (sil. -clin), pl. declínuri
decliná vb. (sil. -cli-), ind. prez. 1 sg. declín, 3 sg. și pl. declínă
DECLÍN s. decadență, decădere, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (~ al unui imperiu.)
DECLÍN s. v. apus, asfințire, asfințit.
DECLINÁ vb. (GRAM.) (înv.) a (se) pleca. (A ~ un substantiv.)
DECLINÁ vb. v. apune, asfinți, coborî, dispărea, pieri, pleca.
Declin ≠ ascensiune, prosperitate
DECLÍN s.n. 1. Coborâre către asfințit a unui astru pe bolta cerească. 2. (Fig.) Decădere. [Pl. -nuri. / < fr. déclin, it. declino].
DECLINÁ vb. I. 1. tr. A trece un nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. 2. tr. A refuza să-și asume o sarcină, o funcție etc. 3. intr. (Rar; despre aștri) A coborî către asfințit, a apune. 4. tr. A nu recunoaște, a nu admite ceva, a refuza să admită. 5. tr. A-și declina numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea. [P.i. declín. / < lat. declinare, cf. fr. décliner].
DECLÍN s. n. 1. coborâre către asfințit a unui astru. 2. (fig.) decădere (a unei ființe, a unui popor, a unei civilizații); decadență, regres. (< fr. déclin)
DECLINÁ vb. I. tr. 1. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale. 2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc. ♦ a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea. 3. a nu recunoaște, a nu admite ceva. 4. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta. II. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune. ◊ (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța. (< fr. décliner, lat. declinare)
DECLÍN ~uri n. 1) Mișcare de coborâre a unui astru pe bolta cerească înspre orizont; apus; asfințit. 2) fig. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; decădere; decadență; regres. ~ul unei civilizații. /<fr. déclin, lat. declinare
A DECLINÁ1 declín tranz. 1) (substantive, adjective, pronume, numerale, articole) A trece prin cazuri și numere schimbând forma. 2) înv. (nume de persoană) A face să fie cunoscut; a prezenta; a recomanda. 3) (sarcini, propuneri) A supune unei soluționări negative; a respinge. 4) (funcții) A refuza de a-și asuma. 5) A pune la îndoială; a considera ca fiind nesigur. /<fr. décliner, lat. declinare
A DECLINÁ2 pers. 3 declínă intranz. (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a apune; a scăpăta; a coborî. /<fr. décliner, lat. declinare
declin n. starea unui lucru ce s’apropie de sfârșit: declinul vieții.
decliná v. 1. Astr. a se depărta dela ecuator; 2. a tinde către sfârșitul său: în scurtele răstimpuri când soarele declină AL.; 3. fig. a slăbi: rațiunea ta declină AL.; 4. a nu recunoaște, a refuza: a declina competența unui judecător, a declina onoruri; 5. Gram. a enunța cazurile unui nume; 6. a face cunoscut: a-și declină numele, calitățile.
*1) declín n., pl. e și urĭ (fr. déclin, d. décliner, a declina). Apropiere de sfîrșit: declinu zileĭ, al vĭețiĭ. Decadență: civilizațiune în declin.
*2) declín, a -á v. intr. (lat. de-clino, -clináre, a se depărta, a declina. V. închin). Decad, mă apropiĭ de sfîrșit: o țară care declină. Mă depărtez de meridiană, vorbind de acu magnetic. Mă depărtez de ecŭatoru ceresc, vorbind de o stea. V. tr. Refuz: a declina o onoare. Nu recunosc: a declina competența unuĭ tribunal, tribunalu îșĭ declină competența de a judeca. Spun, declar: îmĭ declin numele, titlurile. Gram. Enunț cazurile unuĭ cuvînt declinabil: a declina un substantiv.
DECLIN s. decadență, decădere, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (~ al unui imperiu.)
declin s. v. APUS. ASFINȚIRE. ASFINȚIT.
declina vb. v. APUNE. ASFINȚI. COBORÎ. DISPĂREA. PIERI. PLECA.
DECLINA vb. (GRAM.) (înv.) a (se) pleca. (A ~ un substantiv.)
DECLÍN (< fr.) s. n. 1. Coborâre a unui astru spre apus; asfințit, scăpătat. ♦ Fig. Decădere (a unei ființe, a unui popor, a unei civilizații etc.); decadență. ◊ D. economic = regres al activității economice, manifestat prin diminuarea producției și a comerțului, pierderea locului ocupat într-o anumită perioadă într-un ansamblu economic dat, la nivel micro- sau macroeconomic, ca urmare a crizelor economice, calamităților naturale, confruntărilor sociale, politice sau militare pe plan național sau internațional. ◊ Balanță în d. = balanță în care fiecare plată produce o diminuare a conturilor. 2. (MED.) Stare sau perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizate de regresiunea generală a funcțiilor organismului și care marchează începutul senescenței.

declin dex

Intrare: declin
declin substantiv neutru
  • silabisire: -clin
Intrare: declina
declina verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -cli-