declamatoriu definitie

22 definiții pentru declamatoriu

declamator, ~oare [At: HELIADE, O. I, 472 / V: ~óriu, ~ie, ~măt~ / Pl: ~i, ~oáre / E: fr declamatoire] 1 a (D. cuvinte, intonație, stil) Care seamănă cu declamarea (2) Si: declamatoric (1), (îvr) declămăcios (1). 2 a (D. cuvinte, intonație, stil) Bombastic. 3-6 smf, a (Persoană) care declamă (1-2).
declamatóriu, ~ie a vz declamator
DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre cuvinte, expresii, stil) Pompos, bombastic, emfatic. [Var.: declamatóriu, -ie adj.] – Din fr. déclamatoire.
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.
DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre cuvinte, expresii, stil) Pompos, bombastic, emfatic. [Var.: declamatóriu, -ie adj.] – Din fr. déclamatoire.
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.
DECLAMATÓR, -OÁRE, declamatori, -oare, adj. (Despre oameni) Care declamă; (despre ton, gesturi, stil etc.; cu sens peiorativ) pompos, bombastic, emfatic. [Prefectul] devenise teatral și declamator. DUMITRIU, B. F. 40. Ți-a intrat în cap să fii (cu un gest declamator) «teroarea pensiunii Weber». SEBASTIAN, T. 61. – Variantă: (rar) declamatóriu, -ie (CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 178, 4/4) adj.
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.
declamatór (de-cla-) adj. m., pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
declamatór adj. m. (sil. -cla-), pl. declamatóri; f. sg. și pl. declamatoáre
DECLAMATÓR adj. v. afectat.
DECLAMATÓR s. recitator. (Un bun ~.)
DECLAMATÓR, -OÁRE adj. Care declamă; (peior.) pompos, bombastic. [Var. declamatoriu, -ie adj. / cf. fr. déclamateur, déclamatoire, lat. declamatorius].
DECLAMATÓRIU, -IE adj. v. declamator.
DECLAMATÓR, -OÁRE adj. care declamă; (peior.; despre stil, ton) pompos, bombastic, emfatic; declamativ. (< fr. déclamatoire, lat. declamatorius)
DECLAMATÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) și substantival Care declamă. 2) fig. (despre stil, ton, vorbire) Care vădește afect și artificialitate; plin de emfază; bombastic. /<fr. déclamateur, déclamatoire
DECLAMATÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care declamă texte (de obicei în versuri). /<fr. déclamateur, déclamatoire
declamator m. 1. cel ce declamă în public; 2. orator, scriitor cu stilul afectat. ║ a. emfatic: ton declamator.
*declamatór, -oáre s. Care declamă (recită) în public. Fig. Orator saŭ scriitor enfatic, pompos. Adj. Declamatoriŭ: ton declamator (corect: -oriŭ).
*declamatóriŭ adj. (lat. declamatorius). Enfatic, unflat, bombastic: ton, stil declamatoriŭ.
DECLAMATOR adj. afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, (fig.) prețios, sunător, umflat. (Stil, limbaj ~.)
DECLAMATOR s. recitator. (Un bun ~.)

declamatoriu dex

Intrare: declamator
declamatoriu
declamator adjectiv
  • silabisire: -cla-
Intrare: declamatoriu
declamatoriu