Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru declamare

declam├í [At: NICOLAU, P. 237/12 / Pzi: ~l├ím ╚Öi (├«nv) ~mez / E: fr d├ęclamer, lat declamare] 1 vt (Prt) A vorbi cu ton emfatic. 2 vt A rosti cu voce tare un text literar (├«n versuri), marc├ónd prin intona╚Ťie sensul ╚Öi accentul cuvintelor Si: a recita Vz scanda.
declam├íre sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 152 / Pl: ~mß║»ri / E: declama] 1 Rostire cu emfaz─â, pe ton declamator Si: declamat1 (1). 2 Rostire a unui text literar (├«n versuri) cu marcarea prin intona╚Ťie a sensului ╚Öi accentului cuvintelor recitate Si: declamat1 (2).
DECLAM├ü, decl├ím, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton ╚Öi cu gesturi adecvate, un text literar (├«n versuri). ÔÖŽ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. ÔÇô Din fr. d├ęclamer, lat. declamare.
DECLAM├üRE, declam─âri, s. f. Faptul de a declama; declama╚Ťie. ÔÇô V. declama.
DECLAM├ü, decl├ím, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton ╚Öi cu gesturi adecvate, un text literar (├«n versuri). ÔÖŽ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. ÔÇô Din fr. d├ęclamer, lat. declamare.
DECLAM├üRE, declam─âri, s. f. Faptul de a declama; declama╚Ťie. ÔÇô V. declama.
DECLAM├ü, decl├ím, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare ╚Öi cu tonul ╚Öi gesturile adecvate o bucat─â literar─â, mai ales ├«n versuri. V. recita. Te-ai pomenit pe urm─â rostind... [versurile] tare, cu gesturile t├«n─ârului care le declamase. PAS, Z. I 319. Declamai, galant ╚Öi glumind, versul antic, ├«nchinat Venerei. IBR─éILEANU, A. 160. ÔŚŐ Absol. Rozele nu ├«nva╚Ť─â la conservator arta de a declama. CAMIL PETRESCU, T. II 18. ÔÖŽ A vorbi cu ton declamator, retoric. Se f─âcea cerc ├«n jurul lui la cafenea, de c├«te ori ├«ncepea s─â declame, ap─âr├«nd pe Stamati. BART, E. 266.
DECLAM├üRE, declam─âri, s. f. Faptul de a declama; arta de a declama, declama╚Ťie.
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă
declamáre (de-cla-) s. f., g.-d. art. declamắrii; pl. declamắri
declamá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. declám, 3 sg. și pl. declámă; ger. declamând
declam├íre s. f. (sil. -cla-) Ôćĺ clamare
DECLAMÁ vb. v. recita.
DECLAMÁRE s. v. recitare.
DECLAM├ü vb. I. tr. A spune ceva (mai ales versuri) tare, cu tonul ╚Öi gesturile adecvate. ÔÖŽ A vorbi retoric. [P.i. decl├ím. / cf. fr. d├ęclamer, it., lat. declamare].
DECLAM├üRE s.f. Faptul de a declama; declama╚Ťie. [< declama].
DECLAM├ü vb. tr. a rosti cu voce tare un text literar (versuri). ÔŚŐ a vorbi cu un ton declamator. (< fr. d├ęclamer, lat. declamare)
A DECLAM├ü decl├ím tranz. 1) (texte, mai ales ├«n versuri) A spune pe de rost, expresiv ╚Öi cu intona╚Ťie adecvat─â; a recita. 2) (cuvinte, propozi╚Ťii) A pronun╚Ťa cu un ton retoric ╚Öi emfatic. /<fr. d├ęclamer, lat. declamare
declam├á v. 1. a recita cu glasul tare, cu tonurile ╚Öi gesturile potrivite: a declama versuri; 2. a vorbi cu violen╚Ť─â ├«n contra cuiva.
*decl├ím, a -├í v. tr. (lat. de-clamareV. Chem). Recit cu voce tare cu tonu ╚Öi gesturile cuvenite. V. intr. Vorbesc cu c─âldur─â contra cu─şva sa┼ş contra unu─ş lucru: a declama contra vi╚Ťiulu─ş. Recitez, debitez pe un ton enfatic.
DECLAMA vb. a recita, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvînta. (A ~ o poezie.)
DECLAMARE s. declama╚Ťie, recitare, spunere, (rar) debitare, (├«nv.) recita╚Ťie. (~ unei poezii.)

Declamare dex online | sinonim

Declamare definitie

Intrare: declama
declama verb grupa I conjugarea I
  • silabisire: -cla-
Intrare: declamare
declamare substantiv feminin
  • silabisire: -cla-