declamá [At: NICOLAU, P. 237/12 / Pzi: ~lám și (înv) ~mez / E: fr déclamer, lat declamare] 1 vt (Prt) A vorbi cu ton emfatic. 2 vt A rosti cu voce tare un text literar (în versuri), marcând prin intonație sensul și accentul cuvintelor Si: a recita Vz scanda.

DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare.

DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare.

DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare și cu tonul și gesturile adecvate o bucată literară, mai ales în versuri. V. recita. Te-ai pomenit pe urmă rostind... [versurile] tare, cu gesturile tînărului care le declamase. PAS, Z. I 319. Declamai, galant și glumind, versul antic, închinat Venerei. IBRĂILEANU, A. 160. ◊ Absol. Rozele nu învață la conservator arta de a declama. CAMIL PETRESCU, T. II 18. ♦ A vorbi cu ton declamator, retoric. Se făcea cerc în jurul lui la cafenea, de cîte ori începea să declame, apărînd pe Stamati. BART, E. 266.

declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă

declamá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. declám, 3 sg. și pl. declámă; ger. declamând

DECLAMÁ vb. v. recita.

DECLAMÁ vb. I. tr. A spune ceva (mai ales versuri) tare, cu tonul și gesturile adecvate. ♦ A vorbi retoric. [P.i. declám. / cf. fr. déclamer, it., lat. declamare].

DECLAMÁ vb. tr. a rosti cu voce tare un text literar (versuri). ◊ a vorbi cu un ton declamator. (< fr. déclamer, lat. declamare)

A DECLAMÁ declám tranz. 1) (texte, mai ales în versuri) A spune pe de rost, expresiv și cu intonație adecvată; a recita. 2) (cuvinte, propoziții) A pronunța cu un ton retoric și emfatic. /<fr. déclamer, lat. declamare

declamà v. 1. a recita cu glasul tare, cu tonurile și gesturile potrivite: a declama versuri; 2. a vorbi cu violență în contra cuiva.

*declám, a -á v. tr. (lat. de-clamareV. Chem). Recit cu voce tare cu tonu și gesturile cuvenite. V. intr. Vorbesc cu căldură contra cuĭva saŭ contra unuĭ lucru: a declama contra vițiuluĭ. Recitez, debitez pe un ton enfatic.

DECLAMA vb. a recita, a rosti, a spune, (rar) a debita, (pop.) a cuvînta. (A ~ o poezie.)