decapitat definitie

2 intrări

20 definiții pentru decapitat

decapita vt [At: ASACHI, E. D. 19 / Pzi: ~téz, (înv) 3 ~ápită / E: fr décapiter] 1-2 (C.i. ființe) (A ucide sau) a executa ca urmare a unei pedepse prin tăierea capului Si: (Îvp) a descăpățâna.
decapitát2, ~ă a [At: GHICA, C. E. I, 48 / Pl: ~ați, ~e / E: decapita] 1 Căruia i s-a tăiat capul. 2 Care este lipsit de cap Si: (îvp) descăpățânat Vz ghilotinat.
decapitát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decapita] 1-2 Decapitare (1-2).
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Ucis, executat prin tăierea capului; căruia i s-a tăiat capul. – V. decapita.
DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului, a tăia capul cuiva. Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179. Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117.
DECAPITÁT, -Ă, decapitați, -te, adj. Care nu mai are cap, căruia i s-a tăiat capul. (Fig.) Astfel stau, decapitați și stinși, cei trei foști vulcani, în drumul Oltului. BOGZA, C. O. 162.
decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză
decapitá vb., ind. prez. 1 sg. decapitéz, 3 sg. și pl. decapiteáză
DECAPITÁ vb. (înv.) a descăpățâna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)
DECAPITÁT adj. (înv.) scurtat. (Condamnat ~.)
DECAPITÁ vb. I. tr. A tăia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin tăierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. décapiter, it., lat. decapitare].
DECAPITÁ vb. tr. 1. a tăia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin tăierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc. (< fr. décapiter)
A DECAPITÁ ~éz tranz. 1) (condamnați) A executa prin tăierea capului. 2) (bovine) A tăia, înlăturând capul. /<fr. décapiter, lat. decapitare
decapità v. a tăia capul.
*decapitéz v. tr. (fr. décapiter, mlat. decápito, -táre, d. de și cáput, cápitis, cap. V. scapăt). Taĭ capu despărțindu-l de corp: Ludovic XVI a fost decapitat. V. descăpățînez.
DECAPITA vb. (înv.) a descăpățîna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)
DECAPITAT adj. (înv.) scurtat. (Condamnat ~.)

decapitat dex

Intrare: decapita
decapita verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: decapitat
decapitat adjectiv