decanát sn [At: CADE / Pl: ~e / E: fr décanat, lat decanatus] 1-2 (Demnitate sau) funcție de decan (6). 3 Birouri ale decanului (6).

DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. ♦ (În Biserica catolică) Protopopiat. – Din fr. decanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat.

DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. – Din fr. décanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat.

DECANÁT, decanate, s. n. Demnitatea de decan; birourile serviciilor administrative care țin de decan.

decanát s. n., pl. decanáte

decanát s. n., pl. decanáte

DECANÁT s.n. 1. Demnitatea, funcția de decan. ♦ Birouri unde sunt instalați decanul și personalul ajutător. 2. Organ de conducere a unei facultăți. [Cf. it. decanato, fr. décanat, lat. decanatus].

DECANÁT s. n. 1. demnitatea, funcția de decan3 (II). ◊ birourile decanului. 2. organ de conducere al unei facultăți. (< fr. décanat, lat. decanatus, germ. Dekanat)

DECANÁT ~e n. 1) Funcția de decan. 2) Totalitate a birourilor unde lucrează decanul și personalul auxiliar. 3) Organ de conducere al unei facultăți în fruntea căruia se află un decan. /<fr. décanat, lat. decanatus

decanat n. demnitatea decanului și durata ei.

*decanát n., pl. e (mlat. decanatus). Demnitatea de decan și durata eĭ. Camera (cancelaria) decanuluĭ: mă duc la decanat.