decadență definitie

16 definiții pentru decadență

decadénță sf [At: NEGRUZZI, S. I, 337 / V: (înv) ~dín~ / Pl: ~țe / E: fr décadence] 1 Declin (social, economic, politic). 2 Regres al artelor, al științei, al limbii. 3 Corupție. 4 Degradare morală Si: depravare.
DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. 3. Calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. – Din fr. décadence, lat. decadentia.
DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. – Din fr. décadence, lat. decadentia.
DECADÉNȚĂ s. f. 1. Declin, decădere (socială, economică, politică). În vremurile de decadență națională de la începutul veacului trecut, căpitanul de mazîli nemaiavînd ce face cu vitejia sa: «Bătea drumurile căutîndu-și dragostele». IBRĂILEANU, S. 15. ♦ Decădere morală, depravare, degradare, imoralitate. 2. Decădere a culturii, a artelor, a științelor etc., ca urmare a descompunerii sociale și politice a unei orînduiri sociale bazate pe exploatare.
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
DECADÉNȚĂ s. 1. v. declin. 2. v. corupție.
Decadență ≠ ascensiune, progres
Decadență ≠ ascensiune
DECADÉNȚĂ s.f. Decădere (socială, culturală, politică, economică), declin, coborâre. ♦ Decădere morală, depravare. [Cf. it. decadenza, fr. décadence, lat. decadentia].
DECADÉNȚĂ s. f. decădere, declin, regres. ◊ corupție, degradare morală, depravare. (< fr. décadence, lat. decadentia)
DECADÉNȚĂ ~e f. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; regres; declin; decădere. /<fr. décadence, lat. decadentia
decadență f. 1. decădere; 2. degradarea obiceiurilor, scăpătarea literaturei și a artelor; 3. ultimele secole ale Imperiului roman din Occident: scriitorii decadenței.
*decadénță f., pl. e (fr. décadence, it. decadenza. V. cadență și decădére). Starea lucruluĭ care decade, care se ruinează: decadență de caracter; decadența poeziiĭ, a imperiuluĭ roman.
DECADENȚĂ s. 1. decădere, declin, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (Înălțare și ~.) 2. corupție, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)
DECADÉNȚĂ (< fr., lat. m. decadentia, de la cadere „a cădea”) s. f. Decădere, declin, regres. ♦ Degradare morală; depravare. ♦ Stare de decădere spre o calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau spre o pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. Termenul are o arie de conotații, pornind de la simpla inferioritate până la degradarea morală.

decadență dex

Intrare: decadență
decadență substantiv feminin