debușá vi [At: DEX / Pzi: ~șéz / E: fr déboucher] (Liv) A ajunge dintr-un loc îngust, acoperit, la un altul mai larg, deschis.

debușáre sf [At: DEX2 / Pl: ~șări / E: debușa] Trecere dintr-un loc închis, acoperit, la altul mai larg, deschis.

DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher.

DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa.

DEBUȘÁ, debușez, vb. I. Intranz. A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. – Din fr. déboucher.

DEBUȘÁRE s. f. Acțiunea de a debușa. – V. debușa.

debușá (a ~) vb., ind. prez. 3 debușeáză, 1 pl. debușắm; conj. prez. 3 să debușéze; ger. debușấnd

debușá vb., ind. prez. 1 sg. debușéz, 3 sg. și pl. debușeáză, 1 pl. debușăm; conj. prez. 3 sg. și pl. debușéze; ger. debușând

debușáre s. f., g.-d. art. debușării; pl. debușări

DEBUȘÁ vb. I. intr. (Mil.) A ieși dintr-un loc îngust, dintr-un loc acoperit. [< fr. déboucher].

DEBUȘÁRE s.f. Acțiunea de a debușa. [< debușa].

DEBUȘÁ vb. intr. a da înspre..., a se deschide spre... ◊ (mil.) a ieși dintr-un loc îngust, acoperit, la loc deschis. (< fr. déboucher)