debitare definitie

34 definiții pentru debitare

debita1 vt [At: CARAGIALE, O. III, 257 / Pzi: ~tez / E: fr débiter] 1 (C.i. mărfuri) A vinde cu amănuntul. 2 A furniza o anumită cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. într-un anumit timp. 3 (Fam) A vorbi (mult, plictisitor, fără rost) Cf: a recita, a spune, a declama. 4 (Teh) A tăia un material în forme și dimensiuni potrivite pentru prelucrarea ulterioară.
debita2 vt [At: I. PANȚU, PR. 84 / Pzi: ~tez / E: fr débiter] A înscrie o sumă în debitul2 (3) unui cont.
debitáre1 sf [At: CARAGIALE, O. III, 255 / Pl: ~tắri / E: debita1] 1 Vânzare cu amănuntul Si: debitat1 (1). 2 Furnizare a unei anumite cantități de fluid (lichid, gaz) de energie etc. într-un anumit timp Si: debitat1 (2). 3 Vorbire abundentă, lipsită de conținut Si: debitat1 (3). 4 (Teh) Tăiere a unui material în bucăți de forme și dimensiuni diferite Si: debitat1 (4).
debitáre2 sf [At: DL / Pl: ~tắri / E: debita2] Înscriere a unei sume în debitul unui cont Si: debitat3.
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter.
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul2 unui cont. – Din fr. débiter.
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. – V. debita1.
DEBITÁRE2, debitări, s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în coloana de debit2 a unui cont. – V. debita2.
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea și prelucrarea lor ulterioară. – Din fr. débiter.
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. – V. debita1.
DEBITÁRE2, debitări, s. f. Faptul de a debita2; înscriere a unei sume în coloana de debit2 a unui cont. – V. debita2.
DEBITÁ1, debitez, vb. I. Tranz. 1. (În terminologia tehnică și administrativă) A vinde marfă cu amănuntul. Persoanele din gospodăriile particulare care mulg și debitează laptele în consumație publică sînt obligate să se prezinte trimestrial la vizita medicală. B. O. 1951, 1122. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material mărunt sau de energie. Generatorul debitează curent. ♦ Fig. A rosti, a vorbi (de obicei repede, mult, pe nerăsuflate); a recita, a declama. Faimosul monolog [din Hamlet] e ridicul, dacă e considerat ca filozofie și debitat ca atare. CAMIL PETRESCU, T. II 88. De cîte ori îi întîlnești, îți debitează aceleași banalități pe care ți le-au spus și ieri. VLAHUȚĂ, O. A. 434. Închipuiți-vi-l... venind în fața scenei, luînd o poză demnă și începînd să ne debiteze o tiradă. CARAGIALE, O. III 257. 3. A tăia un material în bucăți de formele și dimensiunile cerute pentru folosirea lui.
DEBITÁ2, debitez, vb. I. Tranz. (În opoziție cu a credita) A trece în contul unei persoane, unei întreprinderi etc. (înscriind în coloanele registrelor de contabilitate) mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite.
DEBITÁRE1, debitări, s. f. Acțiunea de a debita1 și rezultatul ei. 1. Recitare, declamare. Este o dramă de un scenariu strict și de un lux de debitare superior. CARAGIALE, O. III 255. 2. Tăiere a unui material în bucăți de forme și dimensiuni anumite. Debitarea buștenilor în cherestea.
DEBITÁRE2, debitări, s. f. (În opoziție cu creditare) Faptul de a debita2; înscrierea unei sume în coloana de «debit» a unui cont.
debitá (a ~) vb., ind. prez. 3 debiteáză
debitáre s. f., g.-d. art. debitắrii; pl. debitắri
debitá (o cantitate de fluid, un text, o sumă de bani etc.) vb., ind. prez. 1 sg. debitéz, 3 sg. și pl. debiteáză
debitáre s. f., g.-d. art. debitării; pl. debitări
DEBITÁ vb. v. declama, recita, rosti, spune, vorbi, zice.
DEBITÁRE s. v. declamare, declamație, recitare, spunere.
DEBITÁ1 vb. I. tr. 1. A vinde (mărfuri) cu amănuntul. 2. A da, a furniza o anumită cantitate de fluid, de lichid, de energie etc. 3. (Fig.) A vorbi, a spune, a sporovăi multe. ♦ A declama. 4. A tăia (lemn, tablă, blocuri de piatră, de marmură etc.) în bucăți de anumite forme și dimensiuni. [< fr. débiter].
DEBITÁ2 vb. I. tr. (op. credita) A înscrie o sumă în coloana de debit a unui cont. [< fr. débiter].
DEBITÁRE s.f. Acțiunea sau faptul de a debita. [< debita].
DEBITÁ1 vb. tr. 1. a furniza o anumită cantitate de fluid (lichid, gaz), de energie etc. 2. a vinde (mărfuri) cu amănuntul. (fig.) a vorbi, a spune lucruri inutile, prostii, minciuni. 3. a tăia (lemn, tablă, marmură etc.) în bucăți de anumite forme și dimensiuni, care urmează a fi folosite sau prelucrate ulterior. (< fr. débiter)
DEBITÁ2 vb. tr. a înscrie o sumă în debitul2 (2) unui cont. (< fr. débiter)
A DEBITÁ1 ~éz tranz. 1) (mărfuri) A vinde prin debit; a realiza cu amănuntul. 2) (fluide, materiale, energie) A pune la dispoziție în mod sistematic; a furniza. 3) fig. A reda prin cuvinte multe (și plictisitoare). 4) (bușteni) A tăia la gater pentru a obține cherestea. /<fr. debiter
A DEBITÁ2 ~éz tranz. (sume de bani, materiale) A înscrie în coloana de debit. /<fr. débiter
debità v. 1. a vinde cu mărunțișul; 2. a înscrie ca debitor; 3. fig. a recita, a declama: a debita un rol; 4. a spune, a povesti: a debita știri false.
*debitéz v. tr. (fr. débiter, d. débit, debit). Vînd, maĭ ales lucrurĭ micĭ și ușoare de mînuit. În contabilitate, înscriŭ la debit. Procur o cantitate de lichid orĭ de gaz într’un timp dat. Recitez, declam: debitez un rol în calitate de actor. Îndrug: a debita vrute și nevrute.
debita vb. v. DECLAMA. RECITA. ROSTI. SPUNE. VORBI. ZICE.
debitare s. v. DECLAMARE. DECLAMAȚIE. RECITARE. SPUNERE.
DEBITÁRE (< debita1) s. f. Operație de detașare dintr-un material a unor fragmente de dimensiuni și configurații prealabil stabilite, pentru utilizarea lor ca atare sau pentru prelucrări ulterioare.

debitare dex

Intrare: debita (cont.)
debita conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: debita (tehn.)
debita conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: debitare (tehn.)
debitare substantiv feminin
Intrare: debitare (cont.)
debitare substantiv feminin