debarcare definitie

2 intrări

27 definiții pentru debarcare

debarcá [At: GORJAN, H. 134 / V: (înv) desb~, desbăr~ / E: fr débarquer] 1-2 vti A coborî pe mal dintr-o navă. 3-4 vti (Pex) A coborî din tren sau din alt vehicul. 5 vi (Rar; gmț) A descinde (într-o altă localitate sau) într-un loc. 6 vi A ataca țărmul inamic cu trupe aduse de nave (speciale). 7 vt (C.i. corăbii) A acosta. 8 vt (Fam; fig; c.i. persoane) A înlătura dintr-o funcție de conducere Si: a concedia.
debarcáre sf [At: HASDEU, I. C. 162 / V: (înv) desb~ / Pl: ~cắri / E: debarca] 1 Coborâre pe mal dintr-o navă Si: debarcat1 (1). 2 (Pex) Coborâre din tren sau din alt vehicul Si: debarcat1 (2). 3 (Rar; gmț) Descindere (într-o altă localitate sau) într-un loc Si: debarcat1 (3). 4 Atacare a țărmului inamic cu trupe aduse pe nave (speciale) Si: debarcat1 (4). 5 Acostare a corăbiilor Si: debarcat1 (5). 6 (Îs) Navă de ~ Navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării (1) de trupe și de materiale. 7 (Iuz) Înlăturare a cuiva dintr-un post de conducere Si: debarcat1 (6).
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer.
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. ◊ Stație de debarcare = punct final al unei călătorii. Navă de debarcare = navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării de trupe și de materiale. – V. debarca.
DEBARCÁ, debárc, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A (se) da jos, a coborî pe mal de pe o navă; p. ext. a coborî din tren sau din alt vehicul. ♦ Intranz. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). ♦ (Rar; glumeț) A descinde (într-o localitate sau într-un loc). 2. Tranz. (Fam.) A înlătura (pe cineva) dintr-un post de conducere, de răspundere; a da afară, a concedia. – Din fr. débarquer.
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. ◊ Stație de debarcare = punct final al unei călătorii. Navă de debarcare = navă special construită, cu prora plată și dreaptă, pentru a permite apropierea maximă de uscat în vederea debarcării de trupe și de materiale. – V. debarca.
DEBARCÁ, debárc, vb. I. Intranz. (Despre persoane în opoziție cu a se îmbarca) A coborî pe mal dintr-o navă. Nu cunoștea limba țării în care debarcase. BART, E. 102. Noul administrator... cobora din vapor în luntre, spre a debarca în Sulina. MACEDONSKI, O. III 64. ♦ P. ext. A coborî din tren sau din alt vehicul. Atunci debarcăm cu toate ale noastre imediat? SADOVEANU, M. C. 98. ♦ (Glumeț) A descinde, a se așeza (într-un loc, într-o localitate). Studenții debarcaseră de la liceul lor, din provincie, cu șapte ani în urmă, într-o cameră ieftină și îndepărtată, de cartier mărginaș. C. PETRESCU, Î. I 21. ♦ Tranz. Fig. (Familiar) A da jos (pe cineva) dintr-o situație, dintr-un post de conducere; a înlătura, a da afară. ♦ (Rar, despre nave) A trage la mal, a acosta. Într-o dimineață... pornesc spre portul cel mai spre apus al insulei, unde dam cu socoteala că au să debarce acele corăbii. GHICA, S. 393. – Variantă: (învechit) desbarcá (GHICA, S. 399, NEGRUZZI, S. III 285) vb. I.
DEBARCÁRE, debarcări, s. f. Acțiunea de a debarca; coborîre dintr-o navă (sau, p. ext., din tren). Nu s-a putut face nimic pentru ca să i se îngăduie debarcarea? CAMIL PETRESCU, B. 218. La debarcare ne așteptau autoritățile. CONTEMPORANUL, IV 133. ◊ Stație de debarcare = punctul final al unei călătorii cu trenul. Mai mult de jumătate din pasageri aveau deschisă în fața ochilor o carte pe care o închideau... în momentul în care trenul se oprea în stația lor de debarcare. STANCU, U.R.S.S. 20.
debarcá (a ~) vb., ind. prez. 3 debárcă
debarcáre s. f., g.-d. art. debarcắrii; pl. debarcắri
debarcá vb., ind. prez. 1 sg. debárc, 3 sg. și pl. debárcă
debarcáre s. f., g.-d. art. debarcării; pl. debarcări
DEBARCÁ vb. v. demite, destitui, îndepărta, scoate.
DEBARCÁRE s. v. demitere, destituire, îndepărtare, scoatere.
A debarca ≠ a se îmbarca
Debarcare ≠ îmbarcare
DEBARCÁ vb. I. 1. tr. A coborî, a depune pe uscat dintr-o navă (pasageri, mărfuri etc.). ♦ intr. A ataca țărmul inamic cu trupe aduse pe nave (speciale). 2. intr. A se coborî, a se da jos (din tren, din mașină etc.). 3. tr. (Fam.) A înlătura, a înlocui (pe cineva) dintr-o funcție, de la conducere. [P.i. debárc. / < fr. débarquer].
DEBARCÁRE s.f. Acțiunea de a debarca și rezultatul ei. [< debarca].
DEBARCÁ vb. I. tr. 1. a coborî pe uscat dintr-o navă (pasageri, mărfuri etc.). 2. (fam.) a înlătura, a înlocui (pe cineva) dintr-o funcție, de la conducere. II. intr., tr. 1. a (se) transporta pe un litoral inamic trupe și materiale aduse pe nave (speciale). 2. a (se) coborî, a (se) da jos (din tren, din mașină etc.). (< fr. débarquer)
debarcá (-c, -át), vb.1. A se da jos de pe o navă, a coborî pe uscat. – 2. A ajunge. – 3. A înlătura, a da afară. Fr. débarquer. – Der. debarcader, s. n., din fr. débarcadère.
A DEBARCÁ debárc 1. intranz. 1) A părăsi o navă; a coborî pe mal de pe o navă. 2) A ieși din tren sau din alt vehicul. 3) glum. A se așeza cu traiul pentru mai mult timp. 2. tranz. 1) A face să iasă de pe o navă. 2) fam. (persoane) A da afară dintr-un post de conducere; a scoate; a elibera; a concedia; a destitui. /<fr. débarquer
debarcá v. V. desbarcà.
*debárc și -chéz, a -á v. tr. (fr. débarquer, d. barque, barcă. V. îmbarc). Daŭ jos dintr’un vagon, vorbind de călătorĭ (P. marfă se zice descarc). Fig. Înlătur, părăsesc: a debarca un ministru dintr’un partid. V. intr. Mă daŭ jos, descind din corabie orĭ din vagon: a debarca la Galațĭ. – Pop. și dezbarc.
*debarcáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a debarca. Fig. Înlăturare, părăsire: debarcarea unuĭ partizan incomodant.
DEBARCARE a) etapă a acțiunii de desantare care cuprinde atingerea solului de către desantul aerian aerotransportat sau parașutat și luptele pentru ocuparea primelor raioane ale subunităților desante; b) acțiune de descărcare a aeronavelor (de materiale, mijloace tehnice sau de luptă) și scoaterea echipajului (și a pasagerilor) de la bordul unei aeronave.
LOC DE ÎMBARCARE / DEBARCARE, totalitatea instalațiilor și amenajărilor dintr-un aeroport care asigură operațiunile de îmbarcare și debarcare a pasagerilor, mărfurilor, a trupelor etc.
debarca, debarc v. t. a da jos (pe cineva) dintr-un post de conducere; a concedia, a da afară

debarcare dex

Intrare: debarca
debarca verb grupa I conjugarea I
Intrare: debarcare
debarcare substantiv feminin