deșurubat definitie

2 intrări

14 definiții pentru deșurubat

deșuruba vt [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~upá / S și: (îvp) desș~ / Pzi: ~béz / E: des- + (în)șuruba] 1 A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se află înșurubat. 2 (Pex) A desprinde un obiect din șuruburi.
deșurubát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deșuruba] 1-2 Deșurubare (1-2).
deșurubát2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvp) ~upát / S și: (îvp) desș- / Pl: ~ați, ~e / E: deșuruba] 1 (D. șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se află înșurubat. 2 (D. obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase.
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba.
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Des1- + [în]șuruba.
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. (Cu privire la șuruburi sau obiecte înșurubate) A desface (printr-o mișcare de învîrtire); (cu privire la un obiect prins cu șuruburi) a desprinde, a demonta (scoțînd șuruburile). Am deșurubat becul. ▭ Șmecherie începu să deșurubeze buloane. DUMITRIU, V. L. 131. – Variante: desșurubá (IBRĂILEANU, A. 176), desșurupá (SEBASTIAN, T. 12) vb. I.
DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre un șurub sau despre un obiect înșurubat sau prins în șuruburi) Desfăcut, desprins, demontat (complet sau parțial) prin învîrtire. (Fig.) Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frînte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. M. I. CARAGIALE, C. 8.
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubá vb., ind. prez. 1 sg. deșurubéz, 3 sg. și pl. deșurubeáză
A deșuruba ≠ a înșuruba
A DEȘURUBÁ ~éz tranz. 1) (șuruburi) A scoate prin învârtire din locul de înșurubare. 2) (obiecte înșurubate) A desprinde din șuruburi. /des- + a [în]șuruba
deșuruba, deșurubez v. t. a ancheta, a interoga.

deșurubat dex

Intrare: deșuruba
deșuruba verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: deșurubat
deșurubat adjectiv