deșurubare definitie

2 intrări

14 definiții pentru deșurubare

deșuruba vt [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~upá / S și: (îvp) desș~ / Pzi: ~béz / E: des- + (în)șuruba] 1 A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se află înșurubat. 2 (Pex) A desprinde un obiect din șuruburi.
deșurubáre sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (îvr) ~upá~ / S și: (îvp) desș~ / Pl: ~bắri / E: deșuruba] 1 Scoatere a unui șurub din locul în care se află înșurubat. 2 (Pex) Demontare a unui obiect din șuruburi.
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Pref. de- + [în]șuruba.
DEȘURUBÁRE, deșurubări, s. f. Acțiunea de a deșuruba. – V. deșuruba.
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. A desface (prin învârtire) un șurub din locul în care se afla înșurubat. ♦ A desprinde, a desface un obiect din șuruburi. – Des1- + [în]șuruba.
DEȘURUBÁRE, deșurubări, s. f. Acțiunea de a deșuruba. – V. deșuruba.
DEȘURUBÁ, deșurubez, vb. I. Tranz. (Cu privire la șuruburi sau obiecte înșurubate) A desface (printr-o mișcare de învîrtire); (cu privire la un obiect prins cu șuruburi) a desprinde, a demonta (scoțînd șuruburile). Am deșurubat becul. ▭ Șmecherie începu să deșurubeze buloane. DUMITRIU, V. L. 131. – Variante: desșurubá (IBRĂILEANU, A. 176), desșurupá (SEBASTIAN, T. 12) vb. I.
deșurubá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșurubeáză
deșurubáre s. f., g.-d. art. deșurubắrii; pl. deșurubắri
deșurubá vb., ind. prez. 1 sg. deșurubéz, 3 sg. și pl. deșurubeáză
deșurubáre s. f., g.-d. art. deșurubării; pl. deșurubări
A deșuruba ≠ a înșuruba
A DEȘURUBÁ ~éz tranz. 1) (șuruburi) A scoate prin învârtire din locul de înșurubare. 2) (obiecte înșurubate) A desprinde din șuruburi. /des- + a [în]șuruba
deșuruba, deșurubez v. t. a ancheta, a interoga.

deșurubare dex

Intrare: deșuruba
deșuruba verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: deșurubare
deșurubare substantiv feminin