deșirat definitie

2 intrări

28 definiții pentru deșirat

deșirá1 vi [At: PSALT. 80 / Pzi: deșír / E: ml *desidrare] (Îvr) A dori.
deșirá2 [At: LB / V: (îvr) dașârá, daș~, (reg) dășârá, dăș~, deșârá / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșír / E: lat deserrare] 1-2 vtr (D. obiecte înșirate pe ață etc.) A face să iasă (sau a ieși) de pe ața pe care au fost înșirate. 3-4 vtr (D. ața înfășurată pe ghem sau d. gheme) A (se) desfășura într-un fir lung, continuu. 5-6 vtr (D. împletituri sau d. obiecte împletite) A (se) desface din împletitură (pentru a obține firul în toată lungimea lui) Si: a (se) destrăma. 7 vr (Pex; reg; d. pânză) A se rări până la rupere. 8 vr (Pop; fig; d. oameni sau d. corpul omenesc) A se destinde. 9 vr (Rar; fig; d. locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. 10 vr (Fig; d. nori, ceață, fum etc.) A se risipi. 11 vr (Fam) A crește înalt și slab. 12 vt (Înv) A sfâșia.
deșirát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deșira2] 1-7 Deșirare (1-5, 8-9).
deșirát2, ~ă [At: LB / V: (reg) dășâr~, dăș~, dâșâr~, deșâr~, dișăr~, diș~, / Pl: ~ați, ~e / E: deșira2] 1 a (D. împletituri, țesături, pex, d. obiecte tricotate sau croșetate) Destrămat2. 2 a (D. obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ață Si: (reg) desucit (3). 3 a (D. ață, fire înfășurate pe gheme, pex, d. gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung, continuu. 4 a (Fig; d. manifestări ale gândirii) Fără șir Si: dezordonat. 5 a (Înv; fig) Care nu se ține de cuvânt. 6-7 smf, a (Pfm; fig) (Om) excesiv de înalt și de slab. 8 av (Pop; îe) A se uita lung și ~ A privi insistent și cu mirare. 9 sf (Reg) Varietate de strugure. 10 a (Reg; fig) Dărăpănat. 11 a (Reg; fig) Zdrobit2.
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir.
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir.
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.
DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ață, a se desprinde, a cădea (răsfirîndu-se unul cîte unul). (Poetic) Sunetele lor se deșirau de pe o cordea de aur și cădeau unele după altele ca niște mărgăritare. MACEDONSKI, O. II 317. ◊ Tranz. Le deșiră cînd și cînd Și le-nșiră iar cîntînd. ALECSANDRI, P. II 193. ◊ Fig. Apele-și deșiră graiul nentrecut. MACEDONSKI, O. I 187. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau pe țeavă și despre gheme sau țevi) A se desfășura, a se întinde într-un fir lung; a se desfira. (Fig.) Ca dintr-un ghem vînăt, se tot deșiră cîte unul, dobitoace și oameni... grăbind la vale. CAMILAR, T. 34. Anii aceia s-au deșirat... turburi. SAHIA, N. 86. ◊ Tranz. Fig. Iar amintirea prinde să deșire O tînără poveste de iubire. CERNA, P. 26.3. (Despre o împletitură sau un obiect împletit) A se desface, a se destrăma. Dantela se deșiră. (Tranz.) Viața nu-i un tricotaj, dacă ai greșit, să deșiri totul și s-o iei de la început. CAMIL PETRESCU, T. I 168. ◊ Fig. Se deșira în văzduh un norișor. GALACTION, O. I 439. 4. Fig. (Despre om și despre corpul omenesc) A se destinde în toată lungimea lui. Chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecînd pe deasupra stînii și se deșirară, mistuindu-se pe zările depărtate ale munților. HOGAȘ, M. N. 203. Atunci Păsărilă se deșiră o dată și se înălță pănă la lună. CREANGĂ, P. 268. 5. Fig. (Despre locuri și peisaje din natură) A se întinde în fața spectatorului, a se desfășura. Cîmpul verde se deșira fără sfîrșit. SAHIA, N. 86. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre și țărmuri. id. ib. 40.
DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre împletituri și despre țesături) Destrămat, dezlînat, desfăcut. Doi cai slabi și uscați, pe care atîrnau niște trențe negre pătate și rupte și cu franjurile deșirate drept găteală, se opinteau să tragă dricul. ARDELEANU, D. 276. Hainele de pe dînsa erau sfîșiate și deșirate. ISPIRESCU, U. 5. ♦ (Despre ață și despre gheme) Desfășurat în fire lungi. (Poetic) Fulgerele scăpărau neîntrerupt... În văzduh apăreau scurte și repezi gheme deșirate de lumină albastră. V. ROM. decembrie 1951, 205. ♦ Fig. (Despre manifestări ale gîndirii) Fără șir, dezordonat. Părea că... [umbra]-i răspunde în cugetări deșirate. EMINESCU, N. 58. 2. Fig. (Despre oameni și despre corpul omenesc) Înalt și slab, cu gîtul lung, cu picioarele lungi. Din goană, zvîrli cojocul care-i apăsa scheletul firav și deșirat. DUMITRIU, N. 217. Un om nalt și deșirat... li se ținea de cîtăva vreme în preajmă. SADOVEANU, B. 153. [Convalescentul] e încă deșirat ca o arătare. C. PETRESCU, C. V. 217. Un furier deșirat, ale cărui mîini tremurau vizibil, punea tamponul după fiecare semnătură, îndoindu-se ca un arc nesigur. SAHIA, N. 71. ◊ (Poetic) Copacul negru, răsărit ciudat În zorii albi pe cîmpul foarte sur, Își răsfăța scheletul deșirat Peste buruienișul dimprejur. DEȘLIU, G. 41. ◊ (Substantivat) Deșirata de babă intră. RETEGANUL, P. I 55. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung, prea subțire, prea osos. Degetele-i deșirate calcă clapele sonore. MACEDONSKI, O. I 86. ◊ Fig. Unui vechi trup de clădire pătrat și cu un singur rînd îi se înnădise mai tîrziu în dos, pieziș, o coadă deșirată și îngustă cu două caturi. M. I. CARAGIALE, C. 127.
deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră
deșirá vb., ind. prez. 1 sg. deșír, 3 sg. și pl. deșíră
DEȘIRÁ vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. v. destrăma.
DEȘIRÁT adj. v. destrămat.
A (se) deșira ≠ a (se) înșira
A deșira ≠ a înșira
Deșirat ≠ îndesat
deșirá (deșír, deșirát), vb.1. A întinde, a extinde. – 2. A împrăștia, a răspîndi. – 3. (Despre obiecte) A ieși de pe firul pe care au fost înșirate. Lat. dĭsĕrrāre (Candrea), cf. fr. (déserrer). Tiktin îl derivă greșit de la desfira. La ultimele sensuri este evidentă întîlnirea cu des-șira, de la șir „rînd, șirag”. – Der. deșirat, adj. (vlăjgan, lungan).
A DEȘIRÁ deșír tranz. A face să se deșire. /<lat. diserrare
A SE DEȘIRÁ mă deșír intranz. 1) (despre obiecte înșirate pe ață, mai ales despre mărgele) A ieși de pe ață (împrăștiindu-se). 2) (despre gheme sau ață înfășurată pe ghem) A se desface într-un fir lung și continuu; a se desfășura. 3) (despre obiecte împletite) A se desface, îndepărtându-se fir de fir; a se răsfira. 4) fig. (despre persoane) A se întinde în toată lungimea. /<lat. diserrare
DEȘIRÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DEȘIRA și A SE DEȘIRA. 2) (despre gânduri, stil etc.) Care este lipsit de concizie; dezlânat. 3) (despre persoane) Care este înalt și slab. /v. a (se) deșira
deșirà v. 1. a strica șirul, a desface, a descoase; 2. a se lungi: se deșiră odată și se înalță până la lună CR.
deșirat a. 1. rupt: hainele depe dânsa erau sfâșiate și deșirate ISP.; 2. fig. foarte lung; om deșirat. ║ adv. prelung: de ce așa tare și deșirat ai oftat? PANN.
2) deșír V. deșider.
1) deșír, a -á v. tr. (d. șir). Scot din șirag: a deșira mărgelele. Despletesc o împletitură: a deșira un cĭorap. V. refl. Ies din șirag: mărgelele se deșiră. Mă despletesc: cĭorapu (adică ața luĭ) se deșiră. Fam. Iron. Mă întind ca s’ajung: nu te maĭ deșira, că tot n’ajungĭ!
deșirát, -ă adj. Iron. Rupt, hărtănit: haĭne deșirate. Înalt și slab: om deșirat. Adv. Prelungit: a suspina deșirat.
DEȘIRA vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. a (se) destrăma, (reg.) a (se) desfira, (înv.) a (se) rînji. (O țesătură care s-a ~.)
DEȘIRAT adj. desfăcut, destrămat. (O țesătură ~.)

deșirat dex

Intrare: deșira
deșira verb grupa I conjugarea I
Intrare: deșirat
deșirat adjectiv