deșirá1 vi [At: PSALT. 80 / Pzi: deșír / E: ml *desidrare] (Îvr) A dori.

deșirá2 [At: LB / V: (îvr) dașârá, daș~, (reg) dășârá, dăș~, deșârá / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșír / E: lat deserrare] 1-2 vtr (D. obiecte înșirate pe ață etc.) A face să iasă (sau a ieși) de pe ața pe care au fost înșirate. 3-4 vtr (D. ața înfășurată pe ghem sau d. gheme) A (se) desfășura într-un fir lung, continuu. 5-6 vtr (D. împletituri sau d. obiecte împletite) A (se) desface din împletitură (pentru a obține firul în toată lungimea lui) Si: a (se) destrăma. 7 vr (Pex; reg; d. pânză) A se rări până la rupere. 8 vr (Pop; fig; d. oameni sau d. corpul omenesc) A se destinde. 9 vr (Rar; fig; d. locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. 10 vr (Fig; d. nori, ceață, fum etc.) A se risipi. 11 vr (Fam) A crește înalt și slab. 12 vt (Înv) A sfâșia.

DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir.

DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ața de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în fața privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir.

DEȘIRÁ, deșír, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ață, a se desprinde, a cădea (răsfirîndu-se unul cîte unul). (Poetic) Sunetele lor se deșirau de pe o cordea de aur și cădeau unele după altele ca niște mărgăritare. MACEDONSKI, O. II 317. ◊ Tranz. Le deșiră cînd și cînd Și le-nșiră iar cîntînd. ALECSANDRI, P. II 193. ◊ Fig. Apele-și deșiră graiul nentrecut. MACEDONSKI, O. I 187. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau pe țeavă și despre gheme sau țevi) A se desfășura, a se întinde într-un fir lung; a se desfira. (Fig.) Ca dintr-un ghem vînăt, se tot deșiră cîte unul, dobitoace și oameni... grăbind la vale. CAMILAR, T. 34. Anii aceia s-au deșirat... turburi. SAHIA, N. 86. ◊ Tranz. Fig. Iar amintirea prinde să deșire O tînără poveste de iubire. CERNA, P. 26.3. (Despre o împletitură sau un obiect împletit) A se desface, a se destrăma. Dantela se deșiră. (Tranz.) Viața nu-i un tricotaj, dacă ai greșit, să deșiri totul și s-o iei de la început. CAMIL PETRESCU, T. I 168. ◊ Fig. Se deșira în văzduh un norișor. GALACTION, O. I 439. 4. Fig. (Despre om și despre corpul omenesc) A se destinde în toată lungimea lui. Chipurile noastre de umbră se lungiră în aer trecînd pe deasupra stînii și se deșirară, mistuindu-se pe zările depărtate ale munților. HOGAȘ, M. N. 203. Atunci Păsărilă se deșiră o dată și se înălță pănă la lună. CREANGĂ, P. 268. 5. Fig. (Despre locuri și peisaje din natură) A se întinde în fața spectatorului, a se desfășura. Cîmpul verde se deșira fără sfîrșit. SAHIA, N. 86. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre și țărmuri. id. ib. 40.

deșirá (a ~) vb., ind. prez. 3 deșíră

deșirá vb., ind. prez. 1 sg. deșír, 3 sg. și pl. deșíră

DEȘIRÁ vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. v. destrăma.

A (se) deșira ≠ a (se) înșira

A deșira ≠ a înșira

deșirá (deșír, deșirát), vb. – 1. A întinde, a extinde. – 2. A împrăștia, a răspîndi. – 3. (Despre obiecte) A ieși de pe firul pe care au fost înșirate. Lat. dĭsĕrrāre (Candrea), cf. fr. (déserrer). Tiktin îl derivă greșit de la desfira. La ultimele sensuri este evidentă întîlnirea cu des-șira, de la șir „rînd, șirag”. – Der. deșirat, adj. (vlăjgan, lungan).

A DEȘIRÁ deșír tranz. A face să se deșire. /<lat. diserrare

A SE DEȘIRÁ mă deșír intranz. 1) (despre obiecte înșirate pe ață, mai ales despre mărgele) A ieși de pe ață (împrăștiindu-se). 2) (despre gheme sau ață înfășurată pe ghem) A se desface într-un fir lung și continuu; a se desfășura. 3) (despre obiecte împletite) A se desface, îndepărtându-se fir de fir; a se răsfira. 4) fig. (despre persoane) A se întinde în toată lungimea. /<lat. diserrare

deșirà v. 1. a strica șirul, a desface, a descoase; 2. a se lungi: se deșiră odată și se înalță până la lună CR.

2) deșír V. deșider.

1) deșír, a -á v. tr. (d. șir). Scot din șirag: a deșira mărgelele. Despletesc o împletitură: a deșira un cĭorap. V. refl. Ies din șirag: mărgelele se deșiră. Mă despletesc: cĭorapu (adică ața luĭ) se deșiră. Fam. Iron. Mă întind ca s’ajung: nu te maĭ deșira, că tot n’ajungĭ!

DEȘIRA vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Ața se ~ de pe mosor.) 2. a (se) destrăma, (reg.) a (se) desfira, (înv.) a (se) rînji. (O țesătură care s-a ~.)