Dicționare ale limbii române

2 intrări

34 definiții pentru deșeuat

deșeua vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~șe-ua / Pzi: ~uéz / E: des- + (în)șeua] (C.i. un animal de călărie, mai ales calul) A-i scoate șaua Si: a deșela2.
deșeuát1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: deșeua] Deșeuare.
deșeuát2, ~ă [At: COSTINESCU / P: ~șe-uat / Pl: ~áți, ~e / E: deșeua] (D. animale de călărie, mai ales despre cai) Căruia i s-a luat șaua (și frâul) Si: deșelat4.
DEȘELÁ2 vb. I v. deșeua.
DEȘELÁT3, -Ă adj. v. deșeuat.
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua.
DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat. – Var.: deșelát, -ă adj.] – V. deșeua.
DEȘELÁ2 vb. I v. deșeua.
DEȘELÁT3, -Ă adj. v. deșeuat.
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. – V. deșela1.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Des1 + [în]șeua.
DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat. – Var.: deșelát, -ă adj.] – V. deșeua.
DEȘELÁ1 vb. I v. deșeua.
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1.Loc. adv. (În legătură cu călăria) Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa. Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28. A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64. Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201. – Forme gramaticale: (în locuțiuni) deșelate, deșelatele, deșelatelea.
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea lovită, deformată, ruptă de poveri sau de lovituri; spetit. Cal deșelat. ◊ Fig. În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100. Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32. ♦ (Substantivat) Om fără vlagă, slăbănog, neputincios. Mai voinic și mai legat, Nu ca tine-un deșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. – Variantă: (regional) deșălát, -ă adj.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua. de pe spinarea unui cal. – Variantă: deșelá (TEODORESCU, P. P. 587) vb. I.
deșelát s. n.
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelát s. n.
deșeuá (a scoate șaua) vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. deșeuéz, 3 sg. și pl. deșeueáză, 1 pl. deșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. deșeuéze (sil. -ue-); ger. deșeuând (sil. -uând); part. deșeuát
DEȘELÁT adj. istovit, spetit, (reg.) tărnițat, (Mold. și Transilv.) dăulat. (Cal ~.)
DEȘEUÁ vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)
DEȘEUÁT adj. (Mold. și Bucov.) destărnițat. (Cal ~.)
A deșeua ≠ a înșeua
A DEȘEUÁ ~éz tranz. (animale de călărie) A elibera de șa. [Sil. -șe-ua] /des- + a [în]șeua
deșelat a. cu șalele frânte sau încovoiate în partea de jos din lovire: bou deșelat. ║ adv. pe deșelate, fără șea: un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel ISP.
deșelát, -ă adj. Fără șa: cal deșelat (se zice și neînșeŭat). Cu șelele rupte, cu mijlocu frînt: om deșelat. A călări pe deșelate, a călări fără șa.
DEȘELAT adj. istovit, spetit, (reg.) tărnițat, (Mold. și Transilv.) dăulat. (Cal ~.)
DEȘEUA vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)
DEȘEUAT adj. (Mold. și Bucov.) destărnițat. (Cal ~.)

deșeuat definitie

deșeuat dex

Intrare: deșeua
deșela 2 conj. 3 deșale conjugarea I grupa I verb tranzitiv
deșeua conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
  • silabisire: de-șe-ua
deșela 1 conj. 3 deșele tranzitiv conjugarea I grupa I verb
Intrare: deșeuat
deșelat 1 adj. adjectiv
deșeuat adjectiv