deșeuare definitie

2 intrări

14 definiții pentru deșeuare

deșeua vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~șe-ua / Pzi: ~uéz / E: des- + (în)șeua] (C.i. un animal de călărie, mai ales calul) A-i scoate șaua Si: a deșela2.
deșeuáre sf [At: DLR ms / P: ~eu-a~ / Pl: ~uări / E: deșeua] Scoatere a frâului de la cal Si: (reg) deșelare2, deșelat3, deșeuat1.
DEȘELÁ2 vb. I v. deșeua.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua.
DEȘELÁ2 vb. I v. deșeua.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Des1 + [în]șeua.
DEȘELÁ1 vb. I v. deșeua.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua. de pe spinarea unui cal. – Variantă: deșelá (TEODORESCU, P. P. 587) vb. I.
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșeuá (a scoate șaua) vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. deșeuéz, 3 sg. și pl. deșeueáză, 1 pl. deșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. deșeuéze (sil. -ue-); ger. deșeuând (sil. -uând); part. deșeuát
DEȘEUÁ vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)
A deșeua ≠ a înșeua
A DEȘEUÁ ~éz tranz. (animale de călărie) A elibera de șa. [Sil. -șe-ua] /des- + a [în]șeua
DEȘEUA vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)

deșeuare dex

Intrare: deșeua
deșela 2 conj. 3 deșale conjugarea I grupa I verb tranzitiv
deșeua conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
  • silabisire: de-șe-ua
deșela 1 conj. 3 deșele tranzitiv conjugarea I grupa I verb
Intrare: deșeuare
deșeuare