deșelat definitie

55 definiții pentru deșelat

deșela1 vt [At: PSALT. HUR. 47v/25 / V: (îrg) dăș~, (reg) deșălá1, dșălá, dișalá, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pzi: deșél / E: de(s)- + șale] (Pop) 1 vt (C.i. spinarea unui animal sau, pex, a unui om) A frânge de poveri ori de eforturi prea mari ori de lovituri puternice Si: a îndoi. 2-3 vtr (Pex) A (se) istovi din cauza eforturilor depuse. 4 vt (C.i. animale și oameni) A bate crunt.
deșela2 v [At: PSALT. HUR. ap. DLR ms / V: (reg) ~șăla2[1] / Pzi: deșel și ~lez[2] / E: ctm deșeua + șale] A deșeua. corectată
deșelát1 sn [At: COSTINESCU / V: (reg) deșălát1, dișalát, diș~ / E: deșela1] (Pop) 1-2 Deșelare1 (1-2).
deșelát3 sn [At: ZILOT, ap. HEM / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~uri / E: deșela2] (Reg) 1 Deșeuare. 2 (Îlav) Pe ~e Fără șa (și fără frâu).
deșelát2, ~ă a [At: LB / V: (reg) deșălát2, dișalát, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșela1] (Pop) 1 (D. animale, pex, d. oameni) Care are spinarea îndoită de poveri ori de lovituri puternice. 2 (Pex) Cocoșat. 3 (Pex) Foarte obosit. 4 (D. oameni, pex, d. animale) Care se leagănă când merge din cauza unei afecțiuni a coloanei.
deșelát4, ~ă a [At: ZILOT, ap. HEM / V: (reg) ~șăl~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșela2] Deșeuat. modificată
deșeua vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~șe-ua / Pzi: ~uéz / E: des- + (în)șeua] (C.i. un animal de călărie, mai ales calul) A-i scoate șaua Si: a deșela2.
deșeuát1 sn [At: MDA ms / Pl: (rar) ~uri / E: deșeua] Deșeuare.
deșeuát2, ~ă [At: COSTINESCU / P: ~șe-uat / Pl: ~áți, ~e / E: deșeua] (D. animale de călărie, mai ales despre cai) Căruia i s-a luat șaua (și frâul) Si: deșelat4.
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext, a unui om cu poveri ori eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Pref. de- + șale.
DEȘELÁ2 vb. I v. deșeua.
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. ◊ Loc. adv. Pe deșelate = fără șa, fără frâu. – V. deșela1.
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
DEȘELÁT3, -Ă adj. v. deșeuat.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua.
DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat. – Var.: deșelát, -ă adj.] – V. deșeua.
DEȘELÁ1, deșél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p. ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ◊ Refl. S-a deșelat de atâta cărătură. – Des1- + șale.
DEȘELÁ2 vb. I v. deșeua.
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1. – V. deșela1.
DEȘELÁT3, -Ă adj. v. deșeuat.
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext., despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext., foarte obosit. – V. deșela1.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua. – Var.: deșelá vb. I] – Des1 + [în]șeua.
DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat. – Var.: deșelát, -ă adj.] – V. deșeua.
DEȘĂLÁ vb. I v. deșela2.
DEȘĂLÁT, -Ă adj. v. deșelat2.
DEȘELÁ2, deșél, vb. I. Tranz. (Cu privire la cai, mai rar la alte animale, p. ext. la om) A îndoi spinarea, a vătăma, a frînge, a rupe (prin poveri prea mari sau prin lovituri puternice). Apucă un par și deșală vaca. SBIERA, P. 292. (În forma regională deșăla) Băiete, nebunit-ai ori nu mai ai mult? Cum te sui tu călare pe purcel să mi-l deșăli? REBREANU, R. II 30. Au aruncat-o îndata-mare jos [pielea de bivol] că-l deșăla nu alta, atît de grea era. SBIERA, P. 178. ◊ Refl. În spinare?... Poloboace de cîte 60 vedre unul? Să ne deșelăm? ALECSANDRI, T. I 441. – Variantă: (regional) deșălá vb.I.
DEȘELÁ1 vb. I v. deșeua.
DEȘELÁT1 s. n. Faptul de a (se) deșela1.Loc. adv. (În legătură cu călăria) Pe deșelate (sau deșelatele, deșelatelea) = fără șa. Încălecat pe deșelate pe un roibuleț scund, prîslea a ajuns numaidecît la moara lui Ghiță Lungu. SADOVEANU, M. C. 28. A plecat călare, pe deșelatele. SANDU-ALDEA, U. P. 64. Într-o goană nebună, pe deșelate... un polc de călăreți s-arătă. DELAVRANCEA, S. 201. – Forme gramaticale: (în locuțiuni) deșelate, deșelatele, deșelatelea.
DEȘELÁT2, -Ă, deșelați, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea lovită, deformată, ruptă de poveri sau de lovituri; spetit. Cal deșelat. ◊ Fig. În două colțuri, pe două paturi vechi, deșelate, se vedeau de sub țoalele aspre de lînă, marginile cearceafurilor groase, sure, de cînepă. V. ROM. iulie 1953, 100. Vîrful gălbiu și ascuțit al musteților sale resfirate pe buze se arcuia perfect de simetric deasupra nărilor largi ale unui nas deșelat. HOGAȘ, M. N. 32. ♦ (Substantivat) Om fără vlagă, slăbănog, neputincios. Mai voinic și mai legat, Nu ca tine-un deșelat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 235. – Variantă: (regional) deșălát, -ă adj.
DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua. de pe spinarea unui cal. – Variantă: deșelá (TEODORESCU, P. P. 587) vb. I.
deșelá (a ~) (a frânge spinarea) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 deșálă; conj. prez. 3 să deșéle; ger. deșelấnd; part. deșelát
deșelát s. n.
*deșeláte (pe ~) loc. adv.
deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 să deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát
deșelá (a frânge spinarea, a speti, a scoate șaua) vb., ind. prez. 1 sg. deșél, 3 sg. și pl. deșálă; conj. prez. 3 sg. și pl. deșéle; ger. deșelând; part. deșelát
deșelát s. n.
deșeuá (a scoate șaua) vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. deșeuéz, 3 sg. și pl. deșeueáză, 1 pl. deșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. deșeuéze (sil. -ue-); ger. deșeuând (sil. -uând); part. deșeuát
DEȘELÁ vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)
DEȘELÁT adj. istovit, spetit, (reg.) tărnițat, (Mold. și Transilv.) dăulat. (Cal ~.)
DEȘEUÁ vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)
DEȘEUÁT adj. (Mold. și Bucov.) destărnițat. (Cal ~.)
A deșeua ≠ a înșeua
A DEȘELÁ deșél tranz. (persoane sau animale de tracțiune) A face să se deșele; a speti. /des- + șale
A SE DEȘELÁ mă deșél intranz. (despre persoane sau animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + șale
A DEȘEUÁ ~éz tranz. (animale de călărie) A elibera de șa. [Sil. -șe-ua] /des- + a [în]șeua
deșelà v. 1. a scoate șeaua; 2. a frânge șalele, mijlocul: l’a bătut de l’a deșelat.
deșelat a. cu șalele frânte sau încovoiate în partea de jos din lovire: bou deșelat. ║ adv. pe deșelate, fără șea: un băiețandru călare pe deșelate pe un călușel ISP.
deșél, a -á v. tr. (d. șa, șea, pl. șele. – Deșel, deșelĭ, deșală [din deșeală]; să deșele. V. înșel). Iaŭ șaŭa de pe cal: a deșela calu. Vătam șalele, deformez mijlocu caluluĭ: l-a bătut pînă l-a deșelat. V. refl. Îmĭ deformez mijlocu, mă spetesc: m’am deșelat cărînd apă. Vechĭ. Încovoĭ. V. dăhulez.
deșelát, -ă adj. Fără șa: cal deșelat (se zice și neînșeŭat). Cu șelele rupte, cu mijlocu frînt: om deșelat. A călări pe deșelate, a călări fără șa.
DEȘELA vb. a istovi, a speti, (Munt. și Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)
DEȘELAT adj. istovit, spetit, (reg.) tărnițat, (Mold. și Transilv.) dăulat. (Cal ~.)
DEȘEUA vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)
DEȘEUAT adj. (Mold. și Bucov.) destărnițat. (Cal ~.)
deșălá, deșăl, vb. tranz., refl. – (pop.) A-și îndoi spinarea, a se încovoia. – Var. a lui deșela (< des + șale) (DEX, MDA).
deșălát, -ă, deșălați, -te, adj. – Strâmb, încovoiat, cu spinarea îndoită. – Din deșăla.

deșelat dex

Intrare: deșela
deșăla tranzitiv conjugarea I grupa I verb
deșela 2 conj. 3 deșale conjugarea I grupa I verb tranzitiv
deșela 1 conj. 3 deșele tranzitiv conjugarea I grupa I verb
Intrare: deșeua
deșela 2 conj. 3 deșale conjugarea I grupa I verb tranzitiv
deșeua conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
  • silabisire: de-șe-ua
deșela 1 conj. 3 deșele tranzitiv conjugarea I grupa I verb
Intrare: deșeuat
deșelat 1 adj. adjectiv
deșeuat adjectiv
Intrare: deșelat (adj.)
deșălat adjectiv
deșelat 1 adj. adjectiv
Intrare: deșelat (s.n.)
deșelat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular