datorie definitie

2 intrări

16 definiții pentru datorie

datoríe sf [At: CORESI, EV. 285 / V: (reg) adet~, (înv) deat~, diat~, dit~, dot~, (îrg) dăt~, det~ / Pl: ~ii / E: dator + -ie] 1-2 Sumă de bani (sau orice bun) pe care cineva a luat-o cu împrumut (sau pe care o datorează cuiva). 3 (Înv; îs) Carte (sau zapis) de ~ Act în care este consfințită suma sau alt bun pe care o datorează cineva cuiva. 4-5 (Îljv) Cu (sau pe, înv, în) ~ (sau, înv, ~ii) Pe credit. 6-7 (Îal) De împrumut. 8 (Îvr; îlv) A cădea la ~ A se îndatora. 9 (D. soldați; îae) A muri pe câmpul de luptă. 10 (Pex; fig; d. oameni; îae) A se sacrifica pentru o cauză. 11-12 (Îe) A (se) băga sau a (se) îneca, a (se) îngloda, a (se) încurca în (niște) ~ii A (se) împrumuta cu sume mari de bani care nu mai pot fi restituite. 13 (Îe) A bate (pe cineva) (sau a da cuiva) pe ~ A bate (pe cineva) fără nici o justificare. 14 (Pex; îae) A bate (pe cineva) foarte tare. 15 (Îrg) Sumă de plată. 16 (Îrg; spc) Taxă. 17 (Îvr; spc) Impozit. 18 (Îrg; spc) Muncă de scurtă durată efectuată în folos public. 19 (Înv) Ceea ce a fost dat (de către cineva). 20 (Înv; pex) Dar. 21 Ceea ce i se impune cuiva (sau își impune cineva) să facă într-o anumită situație (sau într-un anumit scop) Si: îndatorire, misiune, obligație (înv) datorință (1). 22 Acțiune de o importanță deosebită pe care trebuie s-o înfăptuiască cineva Si: misiune (înv) datorință (2). 23 Responsabilitate morală (sau materială) Si: sarcină, rol1, (îrg) datorință (3). 24 (Îla) De ~ Cuvenit. 25 (Îlav) De (sau după, din) ~ Din obligații 26 (Îal) Din necesitate. 27 (Îal) După cum se cade. 28 (Îlav) La ~ În locul în care te cheamă obligațiile de serviciu. 29 (Îal) În armată. 30 (D. tineri; îe) A fi chemat la ~ A fi încorporat. 31 (D. oameni; îe) A fi la ~ A fi acolo unde îl cheamă obligațiile de serviciu. 32 (Fig; d. oameni; îae) A fi acolo unde trebuie. 33 (Îlv) A avea ~ (sau ~ia) (să) A fi obligat moral Si: a datora (3). 34 (Îe) A-și face (drept) (sau a împlini) ~ (sau ~ia) A răspunde obligațiilor de serviciu. 35 (Îae) A fi foarte conștiincios. 36 (Îae; pex; cu referire la diferite ramuri ale activității umane) A răspunde cerințelor de bază. 37 (Îe) A fi omul ~i A fi foarte conștiincios. 38 (Îe) A fi (sau, înv, a crede) de (sau în, întru) ~ia (cuiva) A fi obligația cuiva să... 39 (Îe) A crede (sau a ține) de ~ A avea obligația să... 40 (Îvr; îe) Nici ~ a lăsa A se achita de toate obligațiile. 41 (Reg; îe) A te da (sau a călca) ~ia A fi obligat de lege sau de poziția socială, să acționezi într-un anumit mod. 42 (Înv; în religia creștină) Încălcare a obligațiilor față de Dumnezeu. 43 (Înv; pex) Greșeală. 44 (Îvp) Obicei. 45 (Îvp; îlav) După ~ Conform uzanței. 46 (Îvp; îal) Conform tradiției. 47 (Îvp; îal) După cum se cuvine.
dătoríe sf vz datorie
dotoríe sf vz datorie
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = acolo unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva. ◊ Loc. adv. Pe datorie = pe credit. ◊ Expr. A se băga în datorii = a face datorii, a se îndatora. A se îngloda (sau a se îneca) în datorii = a se împrumuta cu sume mari, care nu mai pot fi restituite. 2. Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, pentru că trebuie. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile (de serviciu). ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... – Dator + suf. -ie.
DATORÍE, datorii, s. f. 1. Sumă de bani sau, p. ext., orice bun pe care cineva l-a dat cu împrumut sau pe care îl datorează cuiva. Ai să-mi plătești datoria cînd o să fii plin de bani. DUMITRIU, N. 115. Să-și plătească datoriile, fie cătră negustorul liovean, fie cătră domnul său. SADOVEANU, Z. C. 241. Pașadia îi ceru datoria. M. I. CARAGIALE, C. 25. ◊ Loc. adv. (În legătură cu verbele «a da», «a lua», «a cumpăra» etc.) Pe datorie = pe credit. Dădea oamenilor pe datorie, și oamenii nu-i mai plăteau. PAS, Z. I 26. De trei zile mîncam... pe datorie. HOGAȘ, DR. II 51. Dator nu-s, că nu-mi dă nimene pe datorie. CREANGĂ, A. 200. ◊ Expr. A se băga, a se îneca sau a se îngloda în datorii = a se împrumuta cu sume mari de bani care nu mai pot fi restituite. Lucrează aproape pe nimic, că-s înglodați în datorii la catastiful vechilului, care a rămas mare și tare după fuga stăpînului. CAMILAR, N. I 313. ♦ Datorie publică v. public. 2. Obligație (legală sau morală), îndatorire, sarcină. Respectarea legilor statului de democrație populară, care apără drepturile și interesele poporului muncitor, constituie cea mai de seamă datorie a fiecărui om al muncii. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 7, 70. Sînt bărbați care pot sta deasupra vieții și a morții, păstrîndu-și cumpăna inimii în urgii, pentru că au de îndeplinit aici pe pămînt, în timpul lor scurt, o datorie. SADOVEANU, N. P. 144. Mai marii lui, văzîndu-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste cu arme cu tot. CREANGĂ, P. 297. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie = din obligație, nu de bunăvoie, pentru că așa se cuvine, așa se cere, așa trebuie. Făt-Frumos... se duse, de! de datorie. ISPIRESCU, L. 105. Își iubesc soția și copiii mai mult din datorie. NEGRUZZI, S. I 221. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile de serviciu. Pe mine mă găsește totdeauna aici, la datorie. SEBASTIAN, T. 193. Eu, la datorie, coane Fănică, zi și noapte la datorie. CARAGIALE, O. I 105. ◊ Loc. adj. (Învechit) De datorie = făcut numai din obligație, cuvenit. A doua zi profesorul veni și, după acea de datorie bună dimineață, scoase din sîn o broșură. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... Nu era de datoria mea, însă am coborît de pe podul meu numai ca să lustruiesc biela. SAHIA, N. 30. Ca prietin vechi a cucoanei Nastasicăi, îi de datoria mea să vin o dată cu lăutarii. ALECSANDRI, T. I 155. A crede de datoria sa să... = a se crede obligat să... Crezu de a sa datorie să se mai salte încă o dată. SADOVEANU, Z. C. 166.
datoríe s. f., art. datoría, g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile
datoríe s. f., g.-d. art. datoríei; pl. datoríi, art. datoríile
DATORÍE s. 1. (înv.) dator, îndatorință, îndatorire. (Ți-ai plătit ~?) 2. credit, (pop. și fam.) veresie, (Transilv. și Olt.) credință. (Cumpără pe ~.) 3. v. obligație. 4. v. oficiu. 5. îndatorire, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)
DATORÍE ~i f. 1) Bun datorat cuiva. ◊ A se îngloda în ~i a avea datorii mari. 2) Sarcină morală sau materială obligatorie; îndatorire; angajament; obligație. ◊ A-și face ~a a se achita (față de cineva). La ~ acolo unde este obligat să fie. A fi de ~a cuiva a ține de obligația cuiva. Din ~ din obligație. [Art. datoria; G.-D. datoriei; Sil. -ri-e ] /dator + suf. ~ie
datorie f. 1. ceea ce se datorește (în bani): orice plată presupune o datorie; 2. fig. ceea ce trebue să se facă: datoriile cetățeanului.
datoríe f. (d. dator). Ceĭa ce se datorește în banĭ: a face datoriĭ și a nu le plătĭ e o hoție saŭ o cerșetorie. Obligațiune: datoria cetățeanuluĭ e să moară pentru patrie cînd e nevoĭe. Pe datorie, pe credit, cu condițiunea de a plătĭ maĭ tîrziŭ: a da, a vinde marfă pe datorie; a lua, a cumpăra pe datorie. V. veresie.
DATORIE s. 1. (înv.) dator, îndatorință, îndatorire. (Ți-ai plătit ~?) 2. credit, (pop. și fam.) veresie, (Transilv. și Olt.) credință. (Cumpără pe ~.) 3. îndatorire, însărcinare, obligație, sarcină, (înv.) dator, datorință, îndatorință. (~ ta este să rezolvi problema.) 4. îndatorire, obligație, oficiu, sarcină. (Și-a îndeplinit bine ~ de gazdă.) 5. îndatorire, obligație, (livr.) servitute. (~ față de propria noastră concepție.)
DATORÍE (< dator) s. f. 1. Sumă de bani sau p. ext. orice alt bun datorat cuiva. ◊ (EC.) Obligație contractuală față de un terț (creanțier, creditor) de a restitui, transfera, constitui în folosul acestuia un drept real asupra unui bun, serviciu sau de a îndeplini anumite acțiuni, a executa (sau de a nu executa) anumite lucrări, beneficiarul posedând în raport cu datornicul o creanță. ◊ D. publică = totalitatea obligațiilor pecuniare ale statului, rezultate din împrumuturi interne și externe, pe termen mediu sau lung, contractate de stat în nume propriu sau garantate de acesta. Serviciul datoriei publice = plățile datorate pe un an pentru rambursarea datoriei publice, formate din ratele scadente, dobânzile spezele și comisioanele aferente. D. publică internă = d. publică a statului față de creditori interni, contractată prin emiterea de titluri de credit pe piața internă. D. publică externă = obligațiile financiare ale organismelor statale și/sau ale firmelor particulare pentru care garantează statul, asumate de o țară față de alte țări sau instituții financiare internaționale. D. flotantă = d. contractată de stat prin emiterea de titluri de credit a căror valoare fluctuează în raport cu nivelul emisiunilor și rambursărilor (bonuri de tezaur). D. activă = d. purtătoare de dobândă. D. pasivă = d. nepurtătoare de dobândă. D. asigurată = d. pentru care există garanții de recuperare. D. de război = despăgubiri pe care o țară învinsă într-o conflagrație, trebuie să plătească țării învingătoare. Capital de d. = fonduri împrumutate în scopul finanțării unei activități economice. Finanțare prin d. = împrumut pe termen lung (de regulă garantat pentru rapiditatea obținerii lui) contractat pentru dezvoltare sau plata altor datorii. Monetizarea prin d. = creșterea cantității de monedă în circulație prin utilizarea datoriei interne (emiterea de valori „bonuri” de către stat sau banca centrală către alte bănci). ◊ Loc. Pe datorie = pe credit. 2. (ETICĂ) Comportament sau actele unei persoane rezultate din obligațiile morale, cerute de tradiție, impuse de sentimentul de dreptate sau de bunăvoință.
A ABATE DE LA DATORIE (PE CINEVA): A face, a determina să renunțe la o obligație, la o datorie.
A ABDICA DE LA DATORIE: A renunța la îndeplinirea datoriilor; A-și încălca îndeplinirea datoriilor.

datorie dex

Intrare: datorie
datorie substantiv feminin
dotorie
Intrare: dătorie
dătorie