datorá [At: ANON. CAR. / V: ~ri / Pzi: ~réz / E: dator] 1 (Fșa) vt A avea de restituit cuiva o sumă de bani sau un bun material. 2 vt A avea o datorie morală (sau legală) față de cineva. 3 vt (Pex) A trebui să fie recunoscător cuiva. 4 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A fi provocat de... 5 vrp (Rar; construit cu subiectul logic în dativ) A se explica prin... 6 vrp A avea drept cauză.

datorát, ~ă [At: DEX / Pl: ~ați, ~e / E: datora] 1 (D. bani sau bunuri materiale) Care trebuie restituită. 2 a (D. obligații morale sau legale) Care trebuie îndeplinit. 3 (D. recunoștință) Cuvenit2. 4 Care este provocat de ceva. 5 Care se explică prin ceva. 6 Care este cauzat de ceva.

datorít, ~ă a vz datorat

DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., un bun; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Prez. ind. și: datoresc. Var.: (înv.) datorí vb. IV] – Din dator.

DATORÁT, -Ă, datorați, -te, adj. 1. (Despre o sumă de bani sau un bun) Care trebuie plătit, restituit cuiva. ♦ Cuvenit. 2. Provenit din sau de la..., cauzat, pricinuit de... ♦ (Cu valoare de prepoziție, în forma datorită) Mulțumită, grație. ♦ (Ieșit din uz) Din cauza, din pricina. [Var.: datorít, -ă adj.] – V. datori.

DATORÍ vb. IV v. datora.

DATORÍT, -Ă adj. v. datorat.

DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală față de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva față de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datorí vb. IV] – Din dator.

DATORÁT, -Ă adj. v. datorit.

DATORÍ vb. IV v. datora.

DATORÍT, -Ă, datoriți, -te, adj. 1. (Despre o sumă de bani sau un bun) Care trebuie plătit, restituit cuiva. ♦ Cuvenit. 2. Provenit din sau de la..., cauzat, pricinuit de... ♦ (Cu valoare de prepoziție, în forma datorită) Mulțumită, grație; din cauza, din pricina. [Var.: datorát, -ă adj.] – V. datori.

DATORÁ, datorez, vb. I. (Și în forma datori; construit cu dativul) 1. Tranz. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «la», indicînd o instituție bancară) A fi dator, a avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva. Datorește o sumă de bani la bancă. ▭ Tu îmi datorești cincizeci de kilograme porumb. SADOVEANU, P. M. 264. Îți mulțumesc, frate, trebuie să-mi spui cît îți datorez. CAMIL PETRESCU, B. 221. ◊ Fig. Nu datorez nimănui nici o socoteală. SEBASTIAN, T. 283. 2. Tranz. A fi obligat (cu ceva față de cineva), a avea o datorie morală (față de cineva), a trebui să mulțumești cuiva pentru ceva. Omului acesta îi datoresc copiii mei viața tatălui lor. CAMIL PETRESCU, T. I 426. Toate aceste reflecțiuni puțin măgulitoare pentru mine și florile mele nu m-au împiedicat de-a exersa găzduirea ce datorez oaspeților. NEGRUZZI, S. I 99. 3. Refl. unipers. (Mai ales în forma datori) A avea (pe cineva sau ceva) drept cauză. Cărei nedreptăți se datorește trimiterea lui în linia întîi? CAMILAR, N. I 350. Neînduplecatei lor voințe și materialului dîrz din care sînt plămădiți se datorează faptul că la poalele măreților munți nu se întinde un ținut de mizerii. BOGZA, C. O. 269. Surparea părintelui meu se datorește măritului domn de astăzi. SADOVEANU, Z. C. 74. Nu știa că acest monument se datorește celui mai mare sculptor. MACEDONSKI, O. III 72. ◊ Tranz. A povestit tot cui îi datorește rana sa. EMINESCU, N. 125. – Variantă: datorí, datoresc, vb. IV.

DATORÁT, -Ă adj. v. datorit.

DATORÍ vb. IV v. datora.

DATORÍT, -Ă, datoriți, -te, adj. (Și în forma datorat) 1. (Despre o sumă de bani sau un bun) Care trebuie plătit, restituit, dat (cuiva), cu care ești dator (cuiva). Domnule subdirector, fii te rog bun și înmînează suma datorită. CAMIL PETRESCU, T. I 544. 2. Care se cuvine, care constituie o obligație legală sau morală. Mi-am făcut anii datorați, am ieșit subofițer; am dat un examen special și am intrat în corpul jandarmilor. SADOVEANU, P. M. 106. Fetița înaltă stătea tot cu mine – cît îi permitea stricta politețe datorită altora. IBRĂILEANU, A. 28. 3. (Construit cu dativul) Provenit din sau de la..., cauzat, pricinuit de... Febra asta, datorită pumnalului și stîngăciei tale, mi-a salvat mintea. CAMIL PETRESCU, T. II 278. ♦ (Numai în forma datorită; cu valoare de prepoziție) a) Mulțumită, grație. Datorită unor foi de învelit marfa... am descoperit versiunea cea bună a acestei povestiri. SADOVEANU, D. P. 6. Datorită muncii d-tale... biblioteca e azi în regulă. CAMIL PETRESCU, T. I 150. b) Din cauza, din pricina. A murit datorită unui atac de angină pectorală. CAMIL PETRESCU, T. I 222. – Variantă: datorát, -ă adj.

*datorá2 (a se ~)/(înv.) datorí2 (a se ~) (a avea drept cauză) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datoreáză/se datoréște, imperf. 3 sg. se datorá/se datoreá; conj. prez. 3 să se datoréze/să se datoreáscă; ger. datorấndu-se/datoríndu-se

datorá1 (a ~)/(înv.) datorí1 (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 3 sg. datoreáză/datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 să datoréze/să datoreáscă; ger. datorấnd/datorínd

datorá/datorí vb., ind. prez. 1 sg. datoréz/datorésc, 3 sg. și pl. datoreáză/ 3 sg. datoréște, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 sg. și pl. datoréze/datoreáscă; ger. datorând/datorínd

datorít/datorát adj. m., pl. datoríți/datoráți; f. sg. datorítă/datorátă, pl. datoríte/datoráte

DATORÁT adj. debitor. (Sumă ~.)

DATORÍT adj. v. cuvenit.

A DATORÁ ~éz tranz. 1) A avea de restituit (cuiva). 2) A avea în posesie purtând obligația morală de recunoștință (cuiva). ~ cuiva viața. [Var. a datori] /Din dator

A SE DATORÁ se ~eáză intranz. A avea drept cauză; a fi urmarea. Succesul său se ~ează hazardului. [Var. a se datori] /Din dator

DATORÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre un împrumut) Care trebuie înapoiat. 2) Care se cuvine; necesar de a fi îndeplinit; cuvenit. [Var. datorit] / v. a datora

datorì v. a fi dator în bani: nu-ți datoresc nimic.

datorésc v. tr. (d. dator). Îs dator: a datori un franc la pitar saŭ pitaruluĭ. Îs obligat: datorim patriiĭ viața. – Și datorez (ca îndatorez).

DATORAT adj. debitor. (Sumă ~.)

DATORIT adj. cuvenit. (Respectul ~ cuiva.)

MAXIMA DEBETUR PUERO REVEDENTIA (lat.) datorăm copilului cel mai mare respect – Iuvenal, „Satirae”, XIV, 4. Părinții își îndeplinesc îndatoririle de educatori ferindu-l pe copil să vadă sau să audă gesturi sau vorbe necuviincioase.