Dicționare ale limbii române
Dicționare ale limbii române
Definiția cu ID-ul 1053052:
datív1 [At: VĂCĂRESCUL, GR. 12/23 / Pl: ~e / E: fr datif2, it dativo, lat dativus] 1-2 sn, a (Șîs caz ~ sau, înv cădere ~ă) (Caz al declinării) care exprimă, de obicei, destinația acțiunii unui verb mai ales cu valoare de complement indirect și răspunzând la întrebarea „cui?”. 3 a (Îs) ~ etic Folosire a pronumelui personal neaccentuat de persoana I și a II-a singular în cazul dativ (2) cu scopul de a indica participarea afectivă a povestitorului la desfășurarea acțiunii. 4 a (Îs) ~ adnominal Construcție în care un dativ (1) determină un nume și are funcția de atribut. 5 a (Îs) ~ posesiv Construcție care, în unele limbi (de exemplu, în latină) exprimă posesorul cu funcție de subiect logic. 6 a (Îas) Formă a pronumelui personal (și reflexiv) neaccentuat, în cazul dativ (2) folosit cu funcție atributivă și echivalent cu un adjectiv posesiv sau cu genitivul pronumelui personal. 7 a (Îs) ~ locativ Construcție în care substantivul, în cazul dativ (2), are funcție de complement circumstanțial de loc.
Dativ dex online | sinonim
Dativ definitie
