dar2 sn [At: COD. VOR. 80/8 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: slv дарь] 1 Obiect primit de la cineva în semn de prietenie Si: cadou, (pfm; înv) peșcheș, (pop) plocon, (înv) cinste, dărușag, prezent1, prosfora. 2 Obiect primit ca ajutor. 3 Obiect oferit fără plată cuiva în semn de prietenie. 4 Obiect oferit cuiva ca ajutor. 5 (Jur; îs) ~ manual Donație efectuată prin predarea bunurilor (mobile corporale) de la mână la mână, exceptată de la formele obișnuite de validare. 6 (Îla) De ~ Primit gratis. 7 (Îlav) în ~ Gratis. 8 (Înv; îal) Pe un preț de nimic. 9 (Îlv) A aduce (a da, a duce sau a face cuiva) (în) ~(uri) A dărui. 10 (Spc; adesea urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”) Cadou făcut de soți unul altuia la căsătorie. 11 (Pex; ccr) Ceea ce primesc mirii la nuntă. 12 (Pex) Ceea ce primesc copiii la masa de botez. 13 (Îs) ~ul miresei Sumă de bani pe care mireasa o primește personal în timp ce dansează o horă asemănătoare periniței. 14 (Mol; Buc) Preparate culinare oferite mirelui și miresei la nuntă, mamei la naștere sau colindătorilor de sărbătorile de iarnă Si: cinste, plocon. 15 (Îrg) Logodnă. 16 (Fig) Rod1. 17 (Bis) Ofrandă. 18 (Pex) Donație făcută unor instituții de cult. 19 (Pex) Donație. 20 (Mpl; șîs) Sfintele ~uri sau ~ul lui Dumnezeu Pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. 21 (Lpl) Untdelemn, vin și pâine sfințite spre a fi împărțite. 22 (Înv; astăzi pfm) Mită. 23 (Rar; pfm; îlv) A cădea la ~uri A mitui. 24 (Pex; îal) A face o investiție. 25 (Pex; îal) A plăti. 26 (Spc; îrg) Înțelegere cu schimb de cadouri făcută în preajma logodnei sau a căsătoriei. 27 (Rar) Moștenire. 28 (Înv) Răsplată. 29 (Spc) Premiu. 30 (Îlv) A avea ~ (de la sau, înv, ccr, de cătră cineva) A fi răsplătit. 31 (Îrg) Binefacere. 32 (Pex) Privilegiu. 33 (Îe) A face ~ul cuiva A face o favoare cuiva. 34 Grație divină. 35 (Pex) Ajutor (divin). 36 (Trs; Buc; îe) A fi în starea ~ului A fi gravidă. 37 Însușire (naturală sau dobândită). 38 Trăsătură de caracter pozitivă. 39 (Pex) Vocație. 40 (Pex) Talent. 41 (Îla) Cu ~ Înzestrat. 42 (Îe) A avea ~ul să (sau de a)... A avea puterea de a face ceva. 43 (Îae) A avea priceperea de a face ceva. 44 A avea calitatea de a face ceva. 45 (Îae) A fi în stare de a face ceva. 46 (Îe) A avea ~ul vorbirii A fi bun orator. 47 (Fig; urmat de determinări în genitiv) Viciu. 48-49 (Irn; îe) A avea (sau a lua) ~ul beției A fi (sau a deveni) bețiv. 50 (În concepțiile religiei creștine; adesea cu determinarea „duhului sfânt”) Calitate excepțională primită în mod miraculos prin intermediul celei de-a treia persoane a divinității, duhul sfânt. 51 (Înv) Credință. 52 (Înv) Religie creștină. 53 (Spc; șîs ~ul preoției) Har conferit preoților prin hirotonisire. 54 (Pex) Drept de a oficia actele de cult. 55 Profesie de preot. 56 Fiecare din cele șapte taine ale bisericii ortodoxe. dar1 [At: PRAV. 39 / V: (îpf) da, (îvp) ~ă, ~î, (îvr) deară / E: nct] Exprimă: 1 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de subiecți diferiți Tu râzi, dar eu plâng. 2 c Opoziția dintre două stări, acțiuni etc. săvârșite sau suportate de același subiect în circumstanțe diferite Azi te bucuri, dar mâine vei plânge. 3 c Opoziția dintre o intenție și realitatea care o infirmă L-aș cumpăra, dar nu-mi ajung banii. 4 c Contrastul evidențiat prin raportare negativă la unul din elemente Lucrează nu repede, dar bine Si: ci. 5 c Opoziția dintre un obiect inaccesibil și un echivalent oferit în schimbul obținerii lui Cere-mi orice, dar mai dă-mi o șansă. 6 c Opoziția dintre ceea ce se simulează și ceea ce există în realitate Le făcea de se tocmeau, dar știa socoteala: cât cereau, atât le dădea. 7 c Opoziția dintre două eventualități ale unei alternative Dacă mă va ajuta, bine, dar dacă nu, mă voi descurca singur. 8 c Opoziția dintre două grade diferite de manifestare a unei acțiuni, a unei stări etc. în împrejurări diferite E frig, dar mai frig a fost ieri. 9 c Tratamentul diferențiat aplicat unor elemente distincte, în legătură cu săvârșirea aceleiași acțiuni, cu manifestarea aceleiași stări etc. Să plătească țăranii câte patru bani, dar nu boierii. 10 c Diferențierea unui element aparținând unui grup sau unei clase, prin evidențierea unei trăsături E la fel de înalt ca ceilalți, dar mai slab. 11 c Evidențierea unui element cu rol de catalizator în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Totul mergea bine și înainte, dar venirea ta ne-a dat mai mult curaj. 12 c Evidențierea unui element ca factor suplimentar, care se adaugă la altele de același fel Nu numai că e neplăcut, dar e și util. 13 c Evidențierea unui element ca factor de excepție față de celelalte elemente avute în vedere la un moment dat Fac orice, dar asta nu. 14 c Evidențierea unui element ca factor de excepție care fusese omis (neintenționat) Ai crezut că e destul, dar la ceilalți nu te-ai gândit. 15 c (Adesea urmat de și) Semnalarea voit distinctă a cumulării pe baza similitudinii relaționale la un mod de acționare, de manifestare etc. O fac pentru tine, dar și pentru ceilalți. 16 c Asocierea la o acțiune, la o stare etc. existente, deși greu de imaginat sau de admis, și, ca atare, deductibile pentru orice alt element comun Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om Si: (pfm) darămite. 17 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei însușiri, a unei perioade etc. prin evidențierea unui aspect advers E drăguță, dar cam proastă. 18 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei obiecții Era o izbândă mare, dar prea însângerată. 19 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. prin evidențierea unei precizări Se așază pe scaun, dar drept în mijlocul camerei. 20 c Restrângerea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei nuanțări Folosește-l, dar cu măsură. 21 c Restrângerea[1] săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări, a unei circumstanțe etc. în urma unei specializări Era un cizmar vestit, dar numai pentru încălțăminte de iarnă. 22 c Întreruperea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Porni vesel, dar în prag se opri. 23 c Continuarea unei acțiuni printr-o acțiune cu caracter opus Pleacă hotărât, dar, pe la jumătatea drumului, întoarse. 24 c Evidențierea unui element advers care reprezintă ceea ce nu este permis Cu rudele petrece, dar afaceri nu face. 25 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect negativ Cafeaua e plăcută, dar provoacă insomnii. 26 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un efect sub așteptările scontate Planul a fost bun, dar isprava mică. 27 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă un impediment în săvârșirea unei acțiuni, în manifestarea unei stări etc. Vrea să doarmă, dar e prea mult zgomot. 28 c Inhibiția în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vroiam să plâng, dar nu puteam. 29 c Reticența în legătură cu săvârșirea unei stări etc. I-aș spune, dar mă tem să nu-l jignesc. 30 c Incapacitatea[2] în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Vrea, dar nu poate. 31 c Schimbarea unei decizii în urma manifestării unei stări etc. Am vrut să vin dar, chibzuind mai bine, m-am răzgândit. 32 c Manifestarea unei reticențe care reprezintă o condiție de a cărei acceptare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Vreau să-ți spun ceva, dar să nu te superi. 33 c Impunerea unei condiții de a cărei realizare depinde săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc. Fă ce-oi face, dar vino azi la mine. 34 c Impunerea unei anumite clauze în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, unei manifestări etc. O vei primi, dar nu înainte ele majorat. 35 c Impunerea unei anumite interdicții în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. Privește, dar nu atinge nimic. 36 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un ultimatum Ți-l împrumut, dar pentru ultima dată. 37 c Condiționarea săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. printr-un avertisment Fă cum vrei, dar ai s-o pățești. 38 c Impunerea unei condiții ce reprezintă o răsplată pentru săvârșirea unei acțiuni, pentru manifestarea unei stări etc. Du-te și caută, dar să merite osteneala. 39 c Manifestarea satisfacției în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. A durat cam mult, dar măcar am făcut un lucru bun. 40 c Motivarea nerealizării a unei acțiuni, a unei intenții etc. Ar mai fi rămas, clar se grăbea să ajungă la gară. 41 c Prezentarea unei explicații pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Scuză-mă, dar ți-am adus o carte de la prietena ta. 42 c Invocarea unei scuze pentru înlăturarea unei anumite stări de spirit, a unei atitudini, a unui sentiment etc. Cred că ești supărat, dar nu sunt eu de vină. 43 c Opoziția dintre două elemente din care unul reprezintă consecința săvârșirii unei acțiuni, a manifestării unei stări etc. Văd ce frumos se prăvălește apa în cascadă, dar mi-e tare frică. 44 c Enunțarea unei restricții concesive care compensează un aspect, o apreciere (de obicei negative), în legătură cu săvârșirea unei acțiuni, cu manifestarea unei stări etc. E tânără, dar deșteaptă Si: cu toate acestea. 45 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi trebuit să declanșeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le declanșează S-a înnorat, dar nu a plouat Si: cu toate acestea, totuși. 46 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să favorizeze săvârșirea unei acțiuni, manifestarea unei stări etc., nu le favorizează Ne cunoșteam, dar nu ne vorbeam. 47 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice săvârșirea unei acțiuni, nu o împiedică Cetatea a fost distrusă, dar, în mai puțin de două decenii, a renăscut. 48 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși ar fi putut să împiedice constatarea unei stări, nu o împiedică E o zi senină de toamnă, dar cât de trist e totul! 49 c Enunțarea unei restricții concesive reprezentând factorul care, deși cunoscut, nu este luat în considerare Mi-ai spus de atâtea ori, dar nu te-am crezut. 50 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o hotărâre care, deși luată, nu este respectată Am stabilit așa, dar vom face altfel. 51 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un resentiment care, deși există, nu poate împiedica manifestarea unei stări de spirit contrare Se teme de el, dar nu-l urăște. 52 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o interdicție care, deși exprimată, nu este respectată Ți-am spus să taci, dar tu n-ai ascultat. 53 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă o consecință negativă care apare în ciuda desfiderii ei Ție îți arde să glumești, dar nu-i de glumit. 54 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă manifestarea unei atitudini de indiferență, în ciuda evidenței care ar trebui să o împiedice Ai dreptate, dar te-ascultă cineva? 55 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un factor care, deși favorabil, este, totuși salutar Au fost înfrânți, dar înfrângerea i-a ferit de alte nenorociri. 56 c Enunțarea unei restricții concesive ce reprezintă un impediment care, deși luat în considerare, este sau trebuie să fie depășit Mi-e greu, dar voi rezista. 57 c Enunțarea unei restricții concesive ce privește un impediment care va fi depășit prin resemnare sau acceptare Scrâșni din dinți, dar n-avea încotro. 58 c Enunțarea unei concesii ce privește imposibilitatea atingerii unui grad maxim de manifestare a unei stări, a unei însușiri etc., în ciuda oricărei comparații Am mai văzut femei frumoase, dar ca asta niciodată. 59 c Imposibilitatea obținerii unui lucru în ciuda oricărei concesii Cere-mi orice, dar asta nu se poate. 60 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza ineficienței oricărui efort în acest sens L-am dojenit, dar în zadar. 61 c Imposibilitatea realizării unui scop propus, din cauza inutilității oricărui efort depus în acest sens Căută din nou, dar nu găsi nimic. 62 c (În legătură cu un imperativ) Evidențierea manifestării unei stări de nerăbdare Dar deschideți odată! 63 c Evidențierea manifestării unei stări de admirație Măi, da’ frumos mai cânți! 64 c Evidențierea unei mustrări Da’ nu ți-e rușine? 65 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui aspect nou Știu că s-a accidentat, dar cum s-a întâmplat asta? 66 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui subiect nou Eu plec la mare, dar tu ce vei face? 67 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea către un interlocutor nou Voi puteți pleca, dar tu mai rămâi. 68 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin completarea unei relatări cu noi elemente, explicații etc. Asta era situația cumpărărilor, dar, în privința vânzărilor, lucrurile nu mai erau atât de bune. 69 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei dorințe Am auzit, dar aș vrea să văd cu ochii mei. 70 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei rugăminți Am greșit, dar nu te supăra, căci voi rezolva problema. 71 a Schimbarea ideii într-o comunicare prin exprimarea unei aprecieri E un om așa voinic, dar cât de blânde îi sunt privirile! 72 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de entuziasm Mai întârziem puțin, dar ce bine că plecăm! 73 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui îndemn Unii reușesc, alții nu, dar încearcă și tu. 74 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin adresarea unui ordin Operațiunea a eșuat; dar să lăsăm asta, căci avem altele de făcut. 75 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unui avertisment Pleacă dacă vrei, dar o să ai necazuri. 76 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin enunțarea unei amenințări Nu va păți nimeni nimic, dacă faceți ce spun eu, dar vai de cei ce n-ascultă. 77 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de indignare Dar cum îndrăznești să faci așa ceva? 78 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de iritare Am așteptat o lună, două, un an, dar cât să mai aștept? 79 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de regret Eram tânăr și viața mi se părea un joc, dar s-au dus acele vremuri. 80 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de surprindere Dar e cu neputință ceea ce spui! 81 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de incertitudine Au sosit cumpărătorii casei; dar oare-s cumpărători sau doar vor s-o vadă? 82 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestare unei stări de nehotărâre Știu că nu prea am timp de pierdut, dar dacă aș merge și eu cu voi? 83 c Schimbarea ideii într-o comunicare prin manifestarea unei stări de nedumerire Sunt bune fructele, dar de unde să mai iau acuma? 84 c (Adesea cu caracter deictic) Concentrarea unei comunicări afirmative sau interogative într-o concluzie Să facem, dar, așa cum ni se spune Si: așadar. 85 c (Îvp; îcs) ~ însă Manifestarea unei atitudini cu nuanță emfatică Dar însă și eu am crescut pe câmpul Bărăganului. 86 c Enunțarea unei concluzii cu caracter opozițional față de ceea ce a fost anterior exprimat Mie dar prea puțin îmi pasă dacă se va întâmpla așa. 87 c Enunțarea unei concluzii cu caracter concesiv față de ceea ce a fost anterior exprimat Să-ți povestesc eu dar, deși n-am fost acolo. 88 c Enunțarea unei concluzii care reprezintă o replică dată cuiva într-o comunicare Dar, ia spune, mâine ce ai de gând să faci? întrebă el Si: așadar, deci. 89 c (Îf da) Introducerea unui comentariu incident (conținând o anumită apreciere) S-a întâmplat odată – da-i mult de atunci – să lipsească nemotivat. 90 c (Înaintea unui termen care se repetă) Insistența asupra unei idei într-o comunicare Mă apuc serios de lucru, dar serios! 91 c Întărirea unui răspuns afirmativ Da’ sigur că da! 92 c (Îe) D’apoi (bine) sau ~ cum să nu Răspunsul negativ la o propunere. 93 c (Îe) ~ aș! Nici gând! 94 c (Înv) Afirmație categorică în cadrul unui dialog El ți-a dat scrisoarea? – Dar; l-am întâlnit la poartă. 95 av (Pop; îs) Păi ~! Bineînțeles. 96 av (Pop; îas) Desigur. corectată dará1 sf[At: (a. 1725) IORGA, S. D. XIV, 21 / Pl: ~le / E: tc dara] 1 Greutate a ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă, sau se cântărește o marfă Si: tară. 2 (Îe) Mai mare ~ua decât ocaua sau a nu face ~ua cât ocaua Prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. 3 (Rar) Greutate la cântar. dáră1 sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~re / E: ns cf daraveră] (Reg) Afacere sau problemă ce trebuie rezolvată. dấră sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~re / E: bg дира, srb dira, vsl дира] 1-2 Urmă îngustă și uniformă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă (de o roată sau) de un obiect târât. 3-4 Urmă lungă și îngustă lăsată de scurgerea în timpul mersului (a unui lichid sau) a unor grăunțe, firimituri etc. 5 (Pgn) Urmă. 6 (Fig) Val lăsat în urmă de o ambarcațiune. 7 (Fig) Fir de fum pe cer. 8 (Pan) Brazdă a plugului. 9 (Îe) A umbla în (sau de) ~ra cuiva (sau a ceva) A fi preocupat de cineva sau de ceva. 10 (Îae) A se strădui să fie pe placul cuiva. 11 (Mun; îe) A (o) da-n ~ (sau a-i lua ~ra) A descoperi cauza. 12 (Îae) A găsi soluția. 13 (Fam; îe) A face ~ prin barbă A începe o acțiune. 14-15 (Fig; îae) A face începutul unui obicei (rău). 16 (Fig; îae) A crea un precedent. 17 Linie trasă pe o suprafață. 18 Cicatrice în formă de linie. 19 (Pex) Dungă pe un material imprimat. 20 Urmă lăsată de animale în timpul deplasării. 21 (Pex) Șir de obiecte sau de persoane rămase în urma cuiva sau rezultate dintr-un eveniment. 22 (Pex) Rază de lumină. dârî́ vt [At: TDRG / V: ~rá / Pzi: ~resc / E: dâră] (Pop; d. ființe) 1 A se deplasa lăsând o dâră (20) 2 A călca și strivi ceva în cursul deplasării Si: dâra (2). DAR1 conj.,
adv. A. Conj. I. (Leagă propoziții sau părți de propoziție adversative)
1. (Arată o opoziție) Cu toate acestea, totuși. ◊
Expr. D-apoi (bine) sau dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere. ♦ Ci. Nu că zic, dar așa este.
2. (Arată o piedică) Însă. Ascult, dar nu înțeleg. ◊
Expr. Dar aș! = însă, nici vorbă, nici gând!
3. (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atât, cu atât mai mult, darămite. Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om. ◊
Expr. D-apoi = darămite. ♦ (După o propoziție optativă urmată de o construcție negativă) Nicidecum, nici gând. ◊
Expr. Nici..., dar nici... = nici..., cu atât mai puțin... ♦ Altfel, altminteri. Sunt om bun, dar ți-aș arăta eu!
II. (În propoziții concluzive) Prin urmare, așadar, deci. Revin dar la primele idei. ♦ (În legătură cu un imperativ, exprimă nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) Ci. Dar deschide odată!
III. (Introduce o propoziție interogativă) Oare? Dar ce vreți voi de la mine?
IV. (Înaintea unui cuvânt care de obicei se repetă, întărește înțelesul acestuia) Mă voi apuca serios de lucru, dar serios! ♦ (Exprimă surprinderea, uimirea, mirarea) Dar frumos mai cânți!
B. Adv. (
Înv. și
reg.) Da, așa, astfel. ◊
Expr. (
Pop.) Păi dar = cum altfel? ♦ Firește, desigur; negreșit. [
Var.:
da, dáră conj.] –
Et. nec. DAR2, daruri,
s. n. I. 1. Ceea ce se primește sau se oferă în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. ◊
Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊
Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație.
2. (
Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru euharistie.
II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊
Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (
Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv.
2. Avantaj, binefacere.
3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din
sl. darú. DARÁ, darale,
s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊
Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din
tc. dara. DẤRĂ, dâre,
s. f. 1. Urmă îngustă și continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunțe etc. vărsate;
p. gener. urmă. ◊
Expr. (
Fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent.
2. Dungă, linie;
spec. dungă, rază de lumină. – Din
sl. dira. DAR1 conj.,
adv. A. Conj. I. (Leagă propoziții sau părți de propoziție adversative)
1. (Arată o opoziție) Cu toate acestea, totuși. ◊
Expr. D-apoi (bine) sau dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere. ♦ Ci. Nu că zic, dar așa este.
2. (Arată o piedică) Însă. Ascult, dar nu înțeleg. ◊
Expr. Dar aș! = însă, nici vorbă, nici gând!
3. (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atât, cu atât mai mult, darămite. Munte cu munte se întâlnește, dar om cu om. ◊
Expr. D-apoi = darămite. ♦ (După o propoziție optativă urmată de o construcție negativă) Nicidecum, nici gând, ◊
Expr. Nici..., dar nici... = nici..., cu atât mai puțin... ♦ Altfel, altminteri. Sunt om bun, dar ți-aș arăta eu!
II. (În propoziții conclusive) Prin urmare, așadar, deci. Revin dar la primele idei. ♦ (În legătură cu un imperativ, exprimă nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) Ci. Dar deschide odată!
III. (Introduce o propoziție interogativă) Oare? Dar ce vreți voi de la mine?
IV. (Înaintea unui cuvânt care de obicei se repetă, întărește înțelesul acestuia) Mă voi apuca serios de lucru, dar serios! ♦ (Exprimă surprinderea, uimirea, mirarea) Dar frumos mai cânți!
B. Adv. (
Înv. și
reg.) Da, așa, astfel. ◊
Expr. (
Pop.) Păi dar = cum altfel? ♦ Firește, desigur; negreșit. [
Var.:
da, dáră conj.] –
Et. nec. DAR2, daruri,
s. n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fără plată cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ◊
Loc. adj. De dar = primit gratis, dăruit. ◊
Loc. adv. În dar = fără plată, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donație.
2. (
Bis.) Prinos, ofrandă. ◊ Sfintele daruri = pâinea și vinul sfințite pentru cuminecătură.
II. 1. Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. ◊
Expr. A avea darul să... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea să..., a fi în stare să..., a fi de natură să... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (
Ir.) A avea (sau a lua) darul beției = a fi (sau a deveni) bețiv.
2. Avantaj, binefacere.
3. (În concepția creștină) Ajutor pe care îl acordă Dumnezeu omului; milă, har divin. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești. – Din
sl. darú. DARÁ s. f. Greutatea ambalajului, a recipientului, a vehiculului etc. în care se păstrează, se transportă sau se cântărește o marfă. ◊
Expr. Mai mare daraua decât ocaua sau nu face daraua cât ocaua = prea multă osteneală pentru obținerea unui lucru neînsemnat. – Din
tc. dara. DẤRĂ, dâre,
s. f. 1. Urmă îngustă și continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunțe etc. vărsate;
p. gener. urmă. ◊
Expr. (
Fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent.
2. Dungă, linie;
spec. dungă, rază de lumină. – Din
sl. dira. DAR3 conj. (Și în forma dară sau da)
I. (Leagă propoziții sau părți de propoziții adversative)
1. (Arată o opoziție) Cu toate acestea, însă. Împărăția persienilor a slăbit... dar huzurul vieții și ascuțișul minții au sporit. SADOVEANU, D. P. 7. E foarte tînăr, dar e pe cale să devie celebru. CAMIL PETRESCU, T. II 9. Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. De-aceea zilele îmi sînt Pustii ca niște stepe, Dar nopțile-s de-un farmec sfînt Ce nu-l mai pot pricepe. EMINESCU, O. I 175. ◊ (Urmat de «însă»; învechit, azi considerat pleonastic) Sîngele de martiri e plantă ce rodește, Curînd, tîrziu, odată, dar însă nelipsit. ALEXANDRESCU, P. 141. Potera l-a-ncunjurat. Și burduf mi l-a legat, Dar, lui însă, nu-i păsa Ci mustața-și răsucea. ȘEZ. V 94. ◊ (Cu nuanță concesivă) Mai știi păcatul, poate... m-oi trezi cu tine acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proastă. Dar dă, cearcă și tu, să vezi cum ți-a sluji norocul. CREANGĂ, P. 187. ◊ (Întăeit prin «totuși») D-ta... știi mai bine decît mine; dar totuși te rog, să mîi cu băgare de samă. CREANGĂ, P. 115. ◊ (Învechit; introduce regenta unei propoziții concesive, fiind corelativ al lui «deși») Deși sîngele apă nu se face... dar nepotul e salba dracului. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ (Întărit prin «dimpotrivă») Deși atunce după cîtă osteneală făcusă trebuie să aibă mare poftă de mîncare, dar dinprotivă lui îi lipsă. DRĂGHICI, R. 160. ◊
Expr. D-apoi (bine) sau
dar cum să nu, se spune ca răspuns negativ la o propunere. Ceapă cu mămăligă? D-apoi neam de neamul mieu n-a mîncat așa bucate. CREANGĂ, P. 9. ♦ Ci. Nu că zic eu, da chiar vine, iacă-tă-l-ăi. CREANGĂ, P. 121.
2. (Arată o piedică) Însă. Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40. ♦ (Împreună cu interjecția «aș») Însă nici vorbă, nici gînd. Aleodor voi să se codească... dară aș! unde vrea să știe pocitul de toate astea? ISPIRESCU, L. 43.
3. (Nuanța adversativă este mai slabă) Se duseră acasă la dînsa, unde Gheonoaia ospătă pe Făt-Frumos... Dar pe cînd se aflau la masă și se chefuiau... deodată el îi scoase piciorul pe care îl păstra în traistă. ISPIRESCU, L. 5. Mîncați, beți și vă veseliți, dar de fata Împăratului Roș nici nu gîndiți. CREANGĂ, P. 232. ◊ (Indică intervenția unui fapt nou, neașteptat). De uitat, n-am uitat nemica, tată, dar ia, prin dreptul unui pod, mi-a ieșit înainte un urs grozav, care m-a vîrît în toți spărieții. CREANGĂ, P. 186. ♦ (Adaugă o idee nouă la cele spuse mai înainte) Mai mult decît atîta, cu atît mai mult. Cînd a văzut pa Malca, nu mai știa ce să facă de bucurie. Dar cînd a auzit și despre întîmplarea ce au avut... nu știa cum să mulțămească lui moș Nichifor. CREANGĂ, P. 135. ◊ (Întărit prin «încă») Deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om. CREANGĂ, P. 192. ◊
Loc. conj. D-apoi = darămite. Și-l ascultau gloatele, că-l iubeau nevoie mare. D-apoi boierii! ISPIRESCU, L. 111. Turturea, de-i turturea, Și tot face-și voie rea, D-apoi eu cum să nu-mi fac Pentru unul ce mi-i drag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ♦ (După o propoziție optativă) Cu atît mai mult (sau mai puțin). De-am avea pîne și sare pentru noi, da nu să-l mai îndop și pe dînsul cu bunătăți. CREANGĂ, P. 77. ◊
Loc. conj. Nici... dar nici... = nici... și cu atît mai puțin... Nici pe dracul să-l vezi, da nici cruce să-ți faci. CREANGĂ, P. 28. ♦ Altfel, altminteri. Lîna asta ne mînîncă, păcatele noastre, dar n-am mai veni noi! Căci, cum știi... mai mult cu șeiacul ne hrănim. CREANGĂ, P. 110.
II. (În propoziții conclusive) Deci, prin urmare, așadar. Vom spune dar cît de frumoasă-i lumea. BANUȘ, B. 90. Revin dar la primele idei. MACEDONSKI, O. IV 5. ◊ (Precedat de «apoi», «deci», «iată» sau «iacă») Apoi dar fă cum știi... numai să fie bine. CREANGĂ, P. 128. Iaca dar, pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o așa de grozav. id. ib. 102. Deci dar omule, cunoaște înțeleapta bunătate. CONACHI, P. 269. ◊ (În legătură cu un imperativ, exprimă nerăbdarea, încurajarea, dojana etc.) De-ai făcut cîndva bine, da fă acum și cu mine. RETEGANUL, P. III 15. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. Da deschide ușa, bre omule! ALECSANDRI, T. 198.
III. (Introduce o propoziție interogativă) Oare? Ia, ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpînire pe mine? CREANGĂ, P. 253. Da ce vrei, mări Cătălin? EMINESCU, O. I 174. Dar Sinziana ce a devenit? ALECSANDRI, T. I 458. Măi bădițo, bădișor, Dar de mine nu ți-i dor? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69.
IV. (Înaintea unui cuvînt care de obicei se repetă, întărește înțelesul acestuia) Să-i zic două vorbe... da vorbe! ALECSANDRI, T. 397. Acolo voi fi culcat, Dar culcat, și cum culcat?... Cu pușca la cap, Cu pistoale la picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 308. ◊ (Exprimă surprindere față de o acțiune neașteptat de bună, de intensivă etc.) Da greu somn am dormit! ISPIRESCU, L. 119. Bună calea, Ivane, zise dumnezeu. Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. – Variante:
da, dáră conj. DAR1 adv. (Învechit, exprimînd o aprobare) Da, așa. Auzit-ați ce-am spus eu? – Dar, mămucă, ziseră iezii. CREANGĂ, P. 20. El ți-a dat scrisoarea? – Dar; l-am întîlnit la poartă. ALECSANDRI, T. 304. Ne cunoaștem de douăzeci de ani... Dar, dar, douăzeci de ani, dacă nu mai mult. NEGRUZZI, S. III 59. ◊
Expr. Păi dar = cum altfel? Ai vorbit cu el? – Păi dar?! ♦ (Ca particulă de întărire, în propoziții afirmative) Firește, negreșit, desigur. Cunoști pe domnul Leonaș, care-o ținut moșia de alăturea? – Îl cunosc dar. ALECSANDRI, T. 216.
DAR4, daruri,
s. n. I. 1. Obiect care se primește de la cineva sau se dă cuiva fără plată, la anumite ocazii, în semn de prietenie, ca ajutor etc.; cadou. Adevăru-i că toată lumea te răsfață... Mereu primești daruri. CAMIL PETRESCU, T. I 91. Vi le dăruiesc vouă, dar să nu credeți că sînt un dar de mic preț. MACEDONSKI, O. III 35. Nemulțumitului i se ia darul. ◊
Fig. Atît de-avar fu cerul cu pămîntul, Că luni de zile n-a bătut nici vîntul, Nici ploi n-au scurs din nori al verii dar. COȘBUC, P. II 280. ◊
Loc. adv. (Mai ales în construcție cu verbele «a da» și «a primi»)
În dar = fără plată, gratis; degeaba. Bătrînul tău mi-ar fi dat în dar un buduroi plin cu miere. DAVIDOGLU, O. 75. Acum te și răsplătesc... dîndu-ți în dar iapa. ISPIRESCU, L. 79. Dragostea de lăutar, Ca dulceața din zahar, Că-și dă inima în dar, De nevoi n-are habar. TEODORESCU, P. P. 338. ◊
Loc. adj. De dar = dăruit, primit gratis, fără plată. Calul de dar nu se caută în gură. NEGRUZZI, S. I 249. ◊ (Locuțiune verbală)
A face dar = a dărui. I-am făcut ei dar un inel de preț. CAMIL PETRESCU, U. N. 239. Nu-i pretinsese... să-i facă dar casele din dosul spitalului. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 217. ♦ Plocon. La curtea sa cea nouă veneau darurile satrapilor. SADOVEANU, D. P. 8.
2. (
Bis.) Prinos, ofrandă. Am adus un colac din darurile de la sfînta slujbă. SADOVEANU, P. M. 20. ◊ Sfintele daruri = pîinea și vinul sfințite pentru cuminecătură.
II. 1. (De obicei urmat de determinări) Însușire (cu care se naște cineva); aptitudine, vocație, talent. Eu nu am darul versului decît în mică măsură. BENIUC, V. 29. O ființă cu totul excepțională se afla, înzestrată cu toate darurile minții și ale inimii. BOGZA, C. O. 5. Le arăta cît e de prețios darul de a observa, de a analiza și pricepe viața în toată însemnătatea și frumusețea ei. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. Tot omul are un dar și un amar; și unde prisosește darul, nu se mai bagă în samă amarul. CREANGĂ, P. 269. ◊
Expr. A avea darul să... (sau
de a..., de...) = a avea puterea, posibilitatea..., a fi în stare să..., a fi de natură să... Primarul... are darul de a fi în tot locul. CAMIL PETRESCU, U. N. 421. Ca istoriile acestea nimic n-avea darul să mă încînte M. I. CARAGIALE, C. 79. Novacul avea darul de a culca la pămînt o oaste întreagă. ISPIRESCU, L. 193. Exercițiile vînătorești au darul de a dezvolta... imaginațiunea omenească. ODOBESCU, S. III 47.
A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi bun orator. (Ironic)
A avea (sau
a lua) darul beției (sau
al suptului) = a fi (sau a deveni) bețiv. Cînd am scăpat, nevasta mă lăsase, și eu, de necaz, am luat darul beției. DUNĂREANU, CH. 138.
2. Avantaj, binefacere, merit. Sînt darurile pămîntului și am pus în ele inima noastră. SADOVEANU, P. M. 78. Toate darurile tehnicii moderne IBRĂILEANU, SP. CR. 243. Acest oraș... este unul dintr-acele mai frumoase ce am văzut, pentru multe daruri ce are. GOLESCU, Î. 144.
3. (În credințele mistico-religioase) Ajutor pe care dumnezeu l-ar acorda omului; milă, îndurare, har. Cel de sus varsă darul său și peste cei neputincioși. CREANGĂ, P. 190. ◊ Darul preoției = dreptul de a exercita funcțiile preoțești, consacrare (ca preot).
DARÁ s. f. Greutatea ambalajului unei mărfi, a unui recipient sau a unui vehicul în care se păstrează sau se transportă o marfă (și care urmează să fie scăzută din greutatea totală pentru a obține greutatea mărfii); tara. Mai mare daraua decît ocaua sau nu face daraua cît ocaua (= prea multă osteneală pentru dobîndirea unui folos neînsemnat). ◊
Expr. A lua daraua = a cîntări ambalajul, recipientul sau vehiculul în care se păstrează sau se transportă o marfă.
DARN adv. (Învechit, numai în
loc. adv.)
În darn = în zadar, în van, degeaba. În darn răsună vocea-mi de eco repețită. EMINESCU, O. I 25. În darn au fost lacrimile și rugămințile ei. NEGRUZZI, S. I 107. – Variantă:
dar (BOLINTINEANU, la TDRG)
adv. DÎ́RĂ, dîre,
s. f. 1. Urmă continuă lăsată pe pămînt, pe nisip, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect tîrît;
p. ext. urmă care se face pe pămînt sau pe un obiect prin curgerea unui lichid, a unor grăunțe etc. A dispărut o sanie ușoară, Lăsînd în urmă două dîre lucii. CAZIMIR, L. U. 37. Pe brațul Nataliei se vedea o dîră de sînge. Se lovise căzînd. D. ZAMFIRESCU, R. 172. Ei se luase după dîra de mălai ce o presărase fata. ISPIRESCU, L. 334. [Mama-pădurilor] fugea mereu, o stîncă de piatră îndrăcită, rupîndu-și cale prin păduri, brăzdînd pămîntul cu dîră lungă. EMINESCU, N. 8. ◊
Fig. Apele lui trag în lungul pămîntului dîra adîncă... a unui ireversibil destin. BOGZA, C. O. 11. Deodată cei 90 fr. pierduți îi râsăriră înainte, cu o dîră de mizerii după dînșii: chiria casei, birtul. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊
Expr. A face dîră = a lăsa urme, semne (că a umblat cineva pe acolo).
A face dîră prin barbă = a face începutul unui lucru, a stabili un obicei (rău), a crea precedente. ♦ Urme lăsate de om sau de un animal pe pămînt, pe zăpadă etc. Iepurele fricos și vulpea vicleană... se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. Mi-ar place să străbat... luncile cu răchită, după umbra dîrei de mistreț. id. ib. 77. Să iei dîra Oilor Pînă-n calea Furilor. TEODORESCU, P. P. 515. ♦
Fig. Urmă de miros (de parfum etc.) lăsată de cineva. Lăsase pe urma ei o dîră de miros de aer, pe care nasul Pisicuții, cu mult mai priceput decît al meu, o descoperise.HOGAȘ, M. N. 94.
2. Dungă, rază de lumină. Iazul sta neclintit ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dîră de lumină albă din fund pînă la mal. SADOVEANU, O. I 379. Prin dîra de lumină, se vede o umbră înaintînd cu pași grăbiți. CARAGIALE, O. II 226. Nu soare a răsărit, Ci murgu-mi e-mpodobit, Numai aur și argint, Face dîră pe pămînt. PĂSCULESCU, L. P. 61.
DÎRÎ́, dîrắsc,
vb. IV.
Tranz. (Popular) A călca (ceva) lăsînd dîre. Cine dracul te-a adus... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele, Să-mi dîrăști livezile, Și să-mi paști ierburile? TEODORESCU, P. P. 627. – Variantă:
dîrá vb. I (TEODORESCU, P. P. 67)
DÎRÎ́, dîrăsc,
vb. IV.
Tranz. (Popular) A călca (ceva) lăsînd dîre. Cine dracul te-a adus... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele, Să-mi dîrăști livezile, Și să-mi paști ierburile? TEODORESCU, P. P. 627. – Variantă:
dîrá (TEODORESCU, P. P. 67)
vb. I.
dará s. f.,
art. daráua,
g.-d. art. darálei;
pl. darále,
art. darálele
dấră s. f.,
g.-d. art. dấrei;
pl. dấre
dârî́ (a ~) (rar)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. dârắsc, 3
sg. dârắște,
imperf. 3
sg. dârá,
perf. s. 3
sg. dârî́, 1
pl. dârấrăm,
m.m.c.p. 3
sg. dârấse, 3
pl. dârấseră;
conj. prez. 3 să dâráscă;
ger. dârấnd;
part. dârất
dará s. f., art. daráua, g.-d. art. darálei; pl. darále dâră s. f., g.-d. art. dârei; pl. dâre dârî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dârăsc, 3 sg. dârăște, imperf. 3 sg. dârá; conj. prez. 3 sg. și pl. dâráscă DAR adv. v. da, desigur, firește. DAR conj. v. altfel, altminteri. DAR conj., adv. 1. conj. însă, totuși. (Aș vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.), ci. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 3. conj. însă, numai, (prin Transilv.) pedig. (Ești prea bună, ~ nu mă iubești.) 4. conj. darămite, (rar) încămite, mite, nemite, (înv. și pop.) necum. (Munte cu munte se întâlnește, ~ om cu om.) 5. conj. așadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la...) 6. adv. (interogativ) oare? păi? (~ așa să fie?) DAR s. I. 1. v. cadou. 2. v. donație. 3. v. ofrandă. 4. v. aptitudine. 5. v. însușire. 6. calitate, har, însușire. (Are ~ul de a provoca râsul.) 7. v. avantaj. 8. v. grație. II. v. patimă. DARÁ s. tară. (~ua unei mărfi.) DÂRĂ s. 1. urmă, (reg.) șarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sânge.) 2. v. rază. dar conj. –
1. Însă (funcție adversativă). –
2. (
Adv.) Atunci (funcție consecutivă). –
Var. dară (
vulg.), da. Probabil rezultat al compunerii cu
prep. de și (i)ar(ă),
v. iar. Opiniile asupra originii acestui cuvînt sînt foarte împărțite. După Pușcariu, ZRPh., XXXII, 112 și REW 2513, din
lat. de ea re. Crețu 315, Tiktin și Iordan, Dift., 49, pleacă de la *deară <
lat. de vero; Scriban îl pune în legătură cu
sb. da „însă”. Este evidentă confuzia cu da afirmativ, atît în
var. vulg. da, „dar” cît și în
var. vulg. dar „da”, folosită uneori de scriitorii moldoveni. Doar(ă),
adv. și
conj. (păi, atunci, funcție interogativă sau consecutivă;
înv., pentru ca, funcție consecutivă; poate, posibil, funcție dubitativă; numai, doar, funcție restrictivă), pare în principal același cuvînt (după Tiktin, doară reprezintă
lat. *de volat, în loc de *de velit, compunere care nu pare normală, și pe care totuși o admite Scriban; Candrea-Dens., ad 501 și Candrea pleacă de la de hora). Este posibilă o confuzie cu oare, cu funcție interogativă. Se observă astăzi o tendință de a reduce pe doar la dor.
dar (dáruri), s. n. –
1. Cadou, donație. –
2. Calitate înnăscută, fire. –
3. Calitate dobîndită, caracter, condiție. –
Megl. dar.
Sl. darŭ „donare” (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea),
cf. bg.,
sb.,
rus. dar. –
Der. darnic,
adj. (generos, mărinimos); nedarnic,
adj. (zgîrcit, avar, meschin); dărnicie,
s. f. (generozitate, mărinimie); dărui,
vb. (a dona, a dărui), din
sl. darovati, darujǫ (Cihac, II, 90; Iordan, Dift., 137),
cf. bg. darjavam,
sb. darovati; dăruială,
s. f. (dar, cadou, ofrandă); dăruitor,
s. m. (persoană care dăruiește). Locuțiunea
adv. în dar a ajuns să însemne și „în zadar” (ca
sp. de balde față de en balde),
cf. „în zadar”.
dará (darále), s. f. – Tară, cusur, hibă. –
Mr.,
megl. dară.
Tc. (
arab.) dara, tara (Șeineanu, II, 155),
cf. ngr. (ν)τάρα,
alb. tarë,
bg.,
sb. dara,
it.,
sp. tara,
fr. tare.
Cf. Miklosich, Fremdw. 83.
dîră (dấre), s. f. – Urmă. –
Mr. dîră,
megl. diră.
Sl. dirá „gaură, urmă” (G. Mohl, Mél. Soc. Ling., VII, 160; Tiktin; Candrea),
cf. sb. dirá,
bg. dyria,
slov. dira. –
Der. dîri,
vb. (
Trans., a urmări, a adulmeca),
cf. sl. dirjǫ „a merge pe urme”; dîrîi,
vb. (
Trans. de Nord, a zgîria), care pare a se fi încrucișat cu
sl. dirati (Candrea).
DA2 conj. v. DAR1. /<bulg., rus., sl. da DAR1 conj. 1) (exprimă un raport adversativ și leagă două propoziții sau două părți de propoziție) Da; însă; iar. El are dorință de a lucra, dar nu are condiții. 2) (exprimă un raport conclusiv și leagă propoziții sau fraze) Deci. Vom încerca, dar să soluționăm problema. /Orig. nec. DAR2 ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fără plată în semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atenție. 2) Aptitudine deosebită cu care este înzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea ~ul beției. 4) bis. Grație divină acordată omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. /<sl. daru DARÁ f. Greutate a recipientului, ambalajului sau a vehiculului în care este cântărită, păstrată sau transportată o marfă. ◊ Mai mare ~ua decât ocaua (sau nu face ocaua cât ~ua) mai mare efortul decât câștigul. [Art. daraua; G.-D. daralei] /<turc. dara DÂRĂ ~e f. 1) Urmă neîntreruptă lăsată de un obiect târât (pe pământ, pe nisip, pe zăpadă), de un lichid ce se scurge etc. 2) Șir de urme lăsate de un om sau de un animal (pe pământ, pe nisip sau pe zăpadă). 3): ~ de lumină rază de lumină proiectată în întuneric de o sursă. /<sl. dira dar n. 1. ceea ce se dă: cal de dar;
2. dispozițiune naturală, calitate superioară: dar dela D-zeu;
3. pornire rea, învăț: darul beției;
4. dar divin, har: darul preoției;
5. pl. pâinea și vinul destinate liturghiei: când preotul iese cu darurile. [Slav. DARŬ].
dar (dară) conj.
1. exprimă opozițiune, restricțiune, excepțiune: aș vrea, dar nu pot;
2. tranzițiune: ziceam dar că...;
3. Mold: da. [Lat. DE VERO]. ║ adv. exprimă o consecință sau concluziune (în interiorul unei propozițiuni): pleacă dară!
darà f. greutatea unui vas scăzută din marfa cântărită. [Turc. DARÁ].
dâră f. șir de urme: pe dâra de sânge se urmărește vânătul. [Serb. DIRA, drum, trecerea unei oștiri].
1) dar1 n., pl. urĭ (vsl. darŭ, dar, d. datĭ, a da. V.
danie, dăruĭesc, zadar). Ceĭa ce se dăruĭește, cadoŭ, prezent: am primit în dar un cal, aduc darurĭ, darurĭ de nuntă, de Anu Noŭ. Dar divin, grație, har: Maĭca Domnuluĭ cea plină de darurĭ, daru de a fi preut, a lua unuĭ preut daru (a-l despreuțĭ). Calitate, talent: acest copil are multe darurĭ. (Iron.) Vițiŭ, defect: daru bețiiĭ, daru tămăduiriĭ (hoția).
Sfintele darurĭ, potiru ș.a. în biserica ortodoxă. A fi în starea daruluĭ (Trans.), a fi gravidă.
În dar, gratis. Ar în dar (din har în har), de pomană, fără folos: s’au dus și aceștĭ banĭ „ar în dar” (Galați). Prov. Calu de dar nu se caută pe dințĭ, la lucru dăruit nu se caută defectele.
2) dar saŭ
dáră și (fam.)
da conj. adversativă (sîrb. dar „dar”, dial. „cel puțin”, da, dar. Cp. cu da 2 și ĭar). 1) Însă: Pot da nu vreaŭ. Vreaŭ, da nu pot. Mulțĭ, da proștĭ. Da tu cine eștĭ? D’apoi (îld. da apoi) cum crezĭ? Da lasă-mă’n pace! Da ducăse draculuĭ! 2) Decĭ, așa dar (pus la urmă): Vom pleca dar! Rămîĭ dar aicĭ? Rămîĭ aicĭ dar? (pe cînd dar rămîĭ aicĭ ar însemna „însă rămîĭ aicĭ”). 3) Apoĭ dar, poĭ dar (Munt.) se’nțelege, de sigur: Aĭ fost? Poĭ dar! Dă-mĭ o sută de francĭ! Poĭ dar (mold. poĭ cum nu saŭ d’apoĭ cum nu! ironic). Barb. nu numaĭ, dar și (după fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numaĭ ci și (ca și germ. nicht nur, sondern auch).
dará f. (turc. dara, d. ar. tara, de unde și bg. sîrb. dara, alb. tară, ngr. it. pv. sp. pg. tára, fr. tare. V.
tară). Greutatea unuĭ vas deosebit de a mărfiĭ cuprinse în el: a lua daraŭa unuĭ clondir. Prov. Maĭ mare daraŭa de cît ocaŭa, maĭ mult ața de cît fața, maĭ mare munca de cît cîștigu, maĭ mare spaĭma de cît motivu spaimeĭ ș.a
dî́ră f., pl. e și î́ (sîrb. dira, gaură, zgîrietură, drum, trecere a uneĭ armate; bg. dirĕa, d. vsl. dira, despicătură, d. drati-deron, a zgîria, a despica. V.
draniță, dîrăsc, odor, puzdere, zdreanță). Urmă continuă: corabia mergînd lasă (orĭ face) o dîră pe apă, în urma animaluluĭ rănit a rămas o dîră de sînge. Fig. A face dîră (pin barbă), a crea un precedent, a începe un lucru.
dîrắsc, a
dîrî v. tr. (vsl. drati-deron, a zgîria, după tipu pîrăsc ș.a. O var. a acestuĭ verb e zgîrîi). Munt. Rar. Calc, strivesc, vorbind de flori și ĭarbă: ce florĭ diraște? (Teod. P.P. 67 ȘI 627).
DA adv. desigur, firește, (înv. și reg.) dar, (turcism, în Mold.) helbet. (- Ai vrea să mergi cu mine? – ~!) dar adv. v. DA. DESIGUR. FIREȘTE. dar conj. v. ALTFEL. ALTMINTERI. DAR conj., adv. 1. conj. însă, totuși. (As vrea să te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însă, numai, (reg.) fără, (Ban. și Transilv.) ma. (Nu-i prost cine dă, ~ cel ce rabdă.) 3. conj. însă, numai, (prin Transilv.) pedig. (Ești prea bună, ~ nu mă prea iubești.) 4. conj. darămite, (rar) încămite, mite. nemite, (înv. și pop.) necum. (Munte cu munte se întîlnește, ~ om cu om.) 5. conj. așadar, deci, (livr.) or. (~, nu ne putem limita la...) 6. adv. oare? (~ așa să fie?) DAR s. I. 1. atenție, cadou, surpriză, (înv., pop. și fam.) peșcheș, (pop.) plocon, (înv.) cinste, dărușag, prezent, prosfora. (I-a făcut un ~ splendid.) 2. donație, (înv. și pop.) danie, (înv.) dănuire, dăruință, hărăzire, oboroc. (~ făcut de domnie unei mănăstiri.) 3. (BIS.) jertfă, ofrandă, prinos, sacrificiu, (înv.) arse (pl.), oblațiune, plocon. (~ adus divinității.) 4. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, talent, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru...) 5. însușire, putere. (Are unele ~uri miraculoase.) 6. calitate, har, însușire. (Are ~ de a provoca rîsul.) 7. avantaj, binefacere, folos, privilegiu. (Se bucură de ~urile tehnicii moderne.) 8. (BIS.) favoare, grație, har, (înv.) măiestrie. (~ divin.) II. cusur, defect, meteahnă, nărav, patimă, viciu, (pop. și fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) DARA s. tară. (~ unei mărfi.) DÎRĂ s. 1. urmă, (reg.) șarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sînge.) 2. dungă, fascicul, fîșie, rază, trîmbă, (fig.) sprinceană. (O ~ de lumină.) DAR. Subst. Dar, cadou, oblație (rar), prezent (înv.), peșcheș (înv., pop. și fam.), atenție, cinste (pop.), plocon (fam.), ploconaș (dim., rar), danie (înv.), dănuire (înv.), donare, donație, dăruință (rar), dăruire, dâruială (rar), dărușag (reg.); puiul tîrgului; donativum (ant.); rodină (pop.); pomană, miluire. Dotă, zestre, zestrișoară (dim.), zestricică, zestricea. Ofrandă, prinos, jertfă. Hrisov (act) de danie. Dăruitor (rar); donator, dănuitor (înv.). Adj. Dotal, de dăruială, dăruit, dat în dar, de pomană. Darnic, dănos (rar), generos, mărinimos, binefăcător, galant, galanton (fam.), filotim (înv.). Vb. A dărui, a da, a da în dar, a face un dar, a oferi în dar, a face cadou, a dona, a face o donație, a face danie, a dănui (înv.), a milui (înv.), a-i da cuiva ceva în cinste, a face cinste, a cinsti (pop.); a dota, a înzestra, a da zestre, a da de zestre. V. bunătate, dărnicie, omenie, plată, recompensă. dáră, (darăcă), adv. – (reg.; înv.) Da, desigur, bineînțeles: „Păi, dară că să supără” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos, Biserica Albă, Plăiuț). – Var. a lui dar „desigur” (DEX, MDA); probabil rezultat al compunerii cu prep. de și (i)ar(ă) (DER); de la *deară (< lat. de vero) (Crețu, Tiktin, Iordan, cf. DER). DONA PRAESENTIS CAPE LAETUS HORAE (lat.) primește cu bucurie darurile clipei de față – Horațiu, „Ode”, III, 8, 27. FLOAREA DARURILOR (ALBINUȘA), carte populară, culegere de pilde și sentințe cu caracter didactic-moralizator, alcătuită de călugărul italian Tommaso Gozzadini sub titlul „Fiore di virtù” (sec. 13). Tradusă în numeroase limbi, a avut o largă circulație în literaturile medievale. În Țările Române a pătruns inițial în traducerea lui Gherman Vlahul, făcută direct din italiană. Cea mai veche copie manuscrisă, datată 1620, după o traducere din slavonă, îi aparține lui Ioan Românul (Vlahul) și se păstrează în Codex Neagoeanus. A fost tipărită de Antim Ivireanul la Snagov, în 1700, după o traducere făcută de Filotei Sfântagorețul. FORMA BONUM FRAGILE EST (lat.) frumusețea este un dar trecător – Ovidiu, „Ars amandi”, II, 113. NOLI EQUI DENTES INSPICERE DONATI (lat.) să nu te uiți la dinții calului de dar – Proverb latin. În românește: calul de dar nu se caută la dinți. SAEPE QUOD DATUR EXIGUUM EST, QUOD SEQUITUR EX EO MAGNUM (lat.) deseori darul este neînsemnat, dar semnificația lui este imensă – Seneca, „Epistulae”, 81, 14. SERRA DA ESTRELA [sérrə də iʃtrélə], lanț muntos hercinic în partea central-nordică a Portugaliei, alcătuit din granit, gnaisuri și cuarțite, extins pe direcția NE-SV, între râul Mondego la N și fl. Tejo (Tago) la S, pe 65 de km lungime și 16-24 km lățime. Alt. max.: 1991 m (vf. Estrela, cel mai înalt din partea continentală a țării). Expl. de wolfram. Păstorit. Pârtii de schi. TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) mă tem de danai chiar și când aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”, II, 49. Cuvintele prin care marele poet troian, Laocoon, a încercat să-i convingă pe concetățenii săi să nu introducă în cetate calul de lemn lăsat de ahei pe țărm și în care se aflau Odiseu și luptătorii lui. Dar/a, -ul v. Daria II 6. DARA 1. Dara b. (16 B I 98), – diac (Cat; Deal 18; 16 B V); – vecin (IO 135); olt. (AO XVIII 125); – (P Bor 100); m-te (Mus); s. (r. Mizil.); 2. – Iani ar. (Cara 82). „Floarea darurilor” („Albinușa”), culegere de pilde și de sentințe cu caracter didactic-moralizator, alcătuită de Tommaso Gozzadini în sec. 13 sub titlul „Fiore di virtu” și cu o largă circulație și în țările române începând din sec. 16 (cea mai veche traducere datând din 1620). a avea darul beției / suptului expr. a fi alcoolic, a consuma multe băuturi alcoolice
a face dâră prin barbă expr. (
fig.) a lua inițiativa, a face primul pas.
a ieși la strâns daruri expr. (
intl.) a ieși la furat.
a prinde darul suptului expr. a se apuca de băut, a da în patima beției.
dar, daruri
s. n. 1. (
intl.) lucru furat.
2. plic cu bani oferit de un pacient unui medic.
darul suptului expr. viciul beției.