dantela vt [At: ALEXI, W. / Pzi: ~lez / E: fr denteler] A tăia marginea unui obiect, în formă de dantelă (1).

dantélă sf [At: (a. 1777), FURNICĂ, I. C. 56 / V: (reg) dant, (înv) dantélla, dintélla, (nob) danteá, (reg) tantélă / Pl: ~le / E: fr dentelle] 1 Împletitură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executate (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc. Si: (reg) bagatelă, cârligei, cipcă, horbotă, (înv) rețea, (reg) șpiț3. 2 (Rar; lpl; îf ~uri) Dantelărie (1).

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DANTÉLĂ, dantele, s. f. Țesătură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. A tăia, a cresta marginea unui lucru, dându-i aspectul unei dantele. – Din fr. denteler.

DANTÉLĂ, dantele, s. f. Împletitură fină și ușoară cu găurele, reprezentând modele variate, executată (manual sau mecanic) din fire subțiri de ață, de mătase sau de fibre sintetice și folosită ca garnitură la lenjerie, rochii, perdele etc.; horbotă. – Din fr. dentelle.

DANTELÁ, dantelez, vb. I. Tranz. (Întrebuințat mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) A tăia, a cresta (marginea unui lucru) în formă de colți, a face ca o dantelă. (Fig.) Mantale vitreg de ușoare Pe care focul... Cu fantezia lui grotească Le-a forfecat pe nesimțite, Le-a dantelat cu comice chenare negre, Ca niște fracturi jerpelite. CAMIL PETRESCU, V. 100.

DANTÉLĂ, dantele, s. f. Împletitură lucrată de mînă (cu croșeta, cu acul etc.) sau la mașină, din fire de in, de bumbac sau de mătase și avînd diferite modele; servește ca podoabă (la rochii, rufărie etc.); (Mold.) horbodă. Am văzut de aproape cum se aleg firele întîmplării... în timp ce lucram aci la dantelă. CAMIL PETRESCU, T. II 186. [Avea] alt capoțel, mai bogat în dantele și panglici. IBRĂILEANU, A. 180. ◊ Fig. Sonde înălțînd spre stele, Ca plopii, zvelte siluete În arabescuri și dantele, De-o mînă de artist tăiete. D. BOTEZ, F. S. 7. Soarele risipise norii spre Cotroceni și le stropise dantela cu sînge. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 95. Sub bolți... păianjenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese. MACEDONSKI, O. I 23.

dantelá (a ~) vb., ind. prez. 3 danteleáză

dantélă s. f., g.-d. art. dantélei; pl. dantéle

dantelá vb., ind. prez. 1 sg. danteléz, 3 sg. și pl. danteleáză

dantélă s. f., g.-d. art. dantélei; pl. dantéle

DANTÉLĂ s. (reg.) bagatelă, cârligei (pl.), horbotă, spițură, (Transilv.) cipcă, șpiț, (prin Ban. și Transilv.) șlingherai, (înv.) rețea. (Rochie cu ~.)

DANTELÁ vb. I. tr. A cresta pe margini (un lucru), a face ca o dantelă. [< fr. denteler].

DANTÉLĂ s.f. Împletitură fină lucrată din fire de bumbac, de mătase etc., servind la ornamentarea rufăriei, a obiectelor de îmbrăcăminte etc. [< fr. dentelle].

DANTELÁ vb. tr. a cresta pe margini (un lucru), a da aspect de dantelă. (< fr. danteler)

DANTÉLĂ s. f. împletitură fină din fire de bumbac, de mătase etc., servind la ornamentarea rufăriei, a obiectelor de îmbrăcăminte etc. (< fr. dentelle)

dantélă (dantéle), s. f. – Horbotă. Fr. dantelle, cf. ngr. δαντέλλα. Se folosește și pl. colectiv danteluri. – Der. dantela, vb., din fr. danteller; dantelură, s. f., din fr. dentelure; dantelar, s. m. (persoană care face dantele); îndantelat, adj. (plin de dantele).

A DANTELÁ ~éz tranz. 1) (obiecte de metal, lemn) A cresta pe margine, dând aspect de dantelă. 2) (batiste, pânze, fețe de masă, piese vestimentare) A garnisi cu dantelă. /<fr. denteler

DANTÉLĂ ~e f. 1) Împletitură sau țesătură subțire cu desene ajurate, folosită pentru garnisirea obiectelor de îmbrăcăminte, mai ales femeiască; horbotă. 2) la pl. Varietăți ale unei astfel de țesături sau împletituri. /<fr. dentelle

dantelă f. țesătura ușoară cu urzeala foarte fină: dantelă de fir de mătase.

*dantélă f., pl. e (fr. dentelle [dim. d. dent, dinte], de unde și ngr. dantella și tantela și rom. vulgar tantelă). Horbotă, țesătură fină, rară și dințată orĭ nu care se întrebuințează ca ornament în îmbrăcămintea femeilor. – Dial. și cipcă, șpiț și colțișorĭ.

*danteléz v. tr. (fr. denteler). Taĭ (crestez) în formă de dințĭ pe la margine. – V. dințez.

DANTELĂ s. (reg.) bagatelă, cîrligei (pl.), horbotă, spițură, (Transilv.) cipcă, șpiț, (prin Ban. și Transilv.) șlingherai, (înv.) rețea. (Rochie cu ~.)