dansa definitie

2 intrări

40 definiții pentru dansa

dansá [At: CR (1839), 932/20 / Pzi: ~sez / E: fr danser] 1 vi A executa (după muzică) un dans (1) Si: a juca, (asr) a sălta, (pop) a danța, a dănțui, a sări2. 2 vt A executa un dans (1) împreună cu cineva. 3 vt A invita pe cineva la dans (1). 4 vi (Fig) A se mișca vioi, în salturi ușoare, ca de dans (1). 5 vi (Fig) A nu avea astâmpăr. 6 vt (Fam) A cunoaște modul în care se execută un dans (1).
dấnsul, -sa [At: PSALT. HUR. 62r/6 / V: (înv) dấns, dín~ / Pl: ~nșii, ~sele / E: de4 + însul] 1 ppr (Înv; înlocuiește nume de persoană, rar, reg, de lucruri) El (sau ea). 2 ppr (Pop) Denumește o persoană mai în vârstă despre care se vorbește. 3 ppr (Însoțit de „și” adverbial) Exprimă insistența asupra persoanei prin reluarea subiectului. 4 ppr (Precedat de prepoziții) Înlocuiește numele complementului, insistând asupra acestuia. 5 ppl Dumnealui, dumneaei. 6 ppr (Îlav) Ca pe ~ (sau ca pe ~sa) Strașnic. 7 smf (Pop) Soț, soție. 8 sfp (Pop; euf) Iele. 9 sfp (Mol; șîs boală de ~sele, sau de ~sele) Boală (reumatică) despre care se crede că e provocată de iele. 10 sfp (Bot; Mol; șîs de ~ele) Nume al unor plante erbacee folosite pentru tratarea bolii dânsele (9). 11 sm (Mol; euf) Lup.
DANSÁ, dansez, vb. I. Intranz. A executa, după muzică, un dans (1). ◊ Tranz. A dansa un vals. ♦ Fig. A sălta în mișcări ușoare ca de dans (1), a se mișca necontenit, a nu avea astâmpăr. ♦ Tranz. A executa un dans cu cineva, a lua, a invita la dans pe cineva. A dansat toate fetele. [Var.: (pop.) danțá vb. I] – Din fr. danser.
DANȚÁ vb. I v. dansa.
DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., s. m., s. f. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen. -dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De4 + însul.
DANSÁ, dansez, vb. I. Intranz. A executa, după muzică, un dans (1). ◊ Tranz. A dansa un vals. ♦ Fig. A sălta în mișcări ușoare ca de dans (1), a se mișca necontenit, a nu avea astâmpăr. ♦ Tranz. A executa un dans cu cineva, a lua, a invita la dans pe cineva. A dansat toate fetele. [Var.: (pop.) danțá vb. I] – Din fr. danser.
DANȚÁ vb. I v. dansa.
DẤNSUL, DẤNSA, dânșii, dânsele, pron. pers., subst. 1. Pron. pers. (Ca pronume de politețe) El, ea. ◊ Loc. adv. (Pop.) Ca pe dânsul (sau ca pe dânsa) = strașnic, grozav. 2. S. m. și f. (Pop.) Soț, soție. 3. S. f. pl. art. (Pop.; în superstiții) Ielele. [Gen.-dat.: dânsului, dânsei, dânșilor, dânselor] – De4 + însul.
DANSÁ, dansez, vb. I. Intranz. 1. A executa un dans; (popular) a juca. Dincolo, dansa tineretul. DUMITRIU, N. 114. Fac sport... beau ceai, dansez. CAMIL PETRESCU, T. II 16. Toți ochii urmăreau cu admirație mișcările Evantiei. Dansa parcă plutind în aer. BART, E. 147. ◊ Tranz. (Complementul indică dansul) Se-ntîlnește la horă într-o duminică cu Neacșa, fată vînjoasă, roșie ca un bujor... care nu știe franțuzește, nici nu dansează bostonul. CARAGIALE, S. N. 129. (Complementul indică persoana cu care se dansează) Am dansat toate fetele din sală. 2. Fig. A sălta în mișcări ușoare ca de dans, a se mișca necontenit, a nu avea astîmpăr. Toate aceste flăcări... țîșneau, dansau și se întîlneau mereu, pe curbe convergente, în același punct. GALACTION, O. I 147. Focul dansa înaintea ochilor noștri. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Eram prea mari acum ca să ne mai bucurăm că la iarnă... vom face, din tablă și boabe de porumb, clopoței pe care să-i sunăm în seara cînd vor dansa prin aer primii fulgi. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 45. – Variantă: (învechit și popular) danțá (SADOVEANU, D. P. 31, M. I. CARAGIALE, C. 80, CARAGIALE, S. N. 169) vb. I.
DANȚÁ vb. I v. dansa.
DÎ́NSELE s. f. pl. art. (În superstiții) Ielele. Stai pe loc, ce, te-au apucat dînsele? CONTEMPORANUL, VIIII 10.
DÎ́NSUL, DÎ́NSA, dînșii, dînsele, pron. pers. (Uneori e considerat ca o formă mai politicoasă decît «el», sau i se atribuie chiar valoarea lui «dumnealui») El, ea. (Întrebuințat la nominativ) Dar să-ți povestească dînsul o întîmplare... ca din gazetă! SADOVEANU, O. A. I 220. Dînsa pofti oaspeților bun venit. C. PETRESCU, S. 31. Deși dînsul era numai de douăzeci și trei de ani, ea îl socotea om deplin. SLAVICI, O. II 47. Și dînsa se face din ce în ce mai roșie la obraz, fără să răspundă. CARAGIALE, O. II 261. ◊ (Construit cu prepoziții) Lelea Ileana grăiește și pentru dînsul. SADOVEANU, N. F. 65. Acum întîia oară își aveau feciorul acasă la dînșii. SLAVICI, O. I 88. El se apropie cu bunăvoință de dînșii. CARAGIALE, O. II 237. Zîmbiră între dînșii bătrînii tăi prieteni. EMINESCU, O. I 91. Ieși tu, mîndră-n drumul lui. Și-i dă gură bietului Și grăiește cu dînsul, Doară-i stîmpăra plînsul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 113. ◊ (Alternînd cu pronumele «el», pentru variație) Crezi că n-a văzut el că nu mă tem de dînsul? SADOVEANU, O. V. 69. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dînsul. CARAGIALE, O. II 172. Acum, să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. ◊ (Uneori, popular, ține locul numelor de lucruri) Paloșul și sulița să le ții la îndemînă, ca să te slujești cu dînsele cînd va fi de trebuință. ISPIRESCU, L. 4. ◊ Loc. adv. (După verbe tranzitive a căror acțiune se răsfrînge asupra unei persoane, pentru a arăta intensitatea unei acțiuni) Ca pe dînsul sau ca pe dînsa = strașnic, grozav; știi, colea... [Ercule] chemă pe Diomede la luptă, îl răpuse pre el și îl dete iepelor de-l mîncară ca pe dînsul. ISPIRESCU, U. 48. Cea mai tînără [dintre nurori]... trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele și-o ghigosește ca pe dînsa. CREANGĂ, P. 13. ♦ (Substantivat, popular) Soț, soție. Să știi că dînsu-al meu e supărat! G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 103. – Forme gramaticale: gen.-dat. (rar în limba literară) dînsului (ISPIRESCU, L. 98), dînsei, dînșilor, dînselor.
dansá (a ~) vb., ind. prez. 3 danseáză
dấnsul pr. m., g.-d. dấnsului, pl. dấnșii, g.-d. dấnșilor; f. dấnsa, g.-d. dấnsei, pl. dấnsele, g.-d. dấnselor
dansá vb., ind. prez. 1 sg. danséz, 3 sg. și pl. danseáză
dânsul pron. m. (g.-d. dânsului), pl. dânșii (g.-d. dânșilor); f. sg. dânsa (g.-d. dânsei), pl. dânsele (g.-d. dânselor)
DANSÁ vb. a juca, (pop.) a dănțui, a sălta, a sări, (peior.) a țopăi. (~ o sârbă).
DÂNSA pron. v. ea.
DÂNSA s. art. v. nevastă, soție.
DÂNSELE s. pl. art. v. iele.
DÂNSUL pron. v. el.
DÂNSUL s. art. v. bărbat, soț.
DANSÁ vb. I. intr. 1. A executa un dans. 2. (Fig.) A se mișca, a sălta ca la dans. [< fr. danser].
DANSÁ vb. intr., tr. 1. a executa un dans. 2. (fig.) a se mișca necontenit. (< fr. danser)
A DANSÁ ~éz 1. intranz. 1) A executa un dans. 2) A poseda bine tehnica dansului. 3) fig. poet. (despre fulgi, frunze și alte obiecte ușoare) A face mișcări ca de dans (prin aer); a pluti ușor (în aer), săltând ca într-un dans. 2. tranz. 1) (anumite feluri de dans) A executa după tehnica și regulile specifice. ~ un vals. 2) (persoane, mai ales de sex feminin) A avea drept partener de dans. /<fr. danser
DÂNSUL dânsa (dânșii, dânsele) pron. pers. (întrebuințat mai ales la nominativ și acuzativ) El, ea (ei, ele). [G.-D. dânsului, dânsei, dânselor] /de + însul
dansà v. a dănțui.
dâns pr. el (cu o nuanță emfatică): se mira toată lumea de învățătura dânsului ISP. [Contras din de îns].
Dânsele f. pl. Mold. Tr. alt nume dat Ielelor; de dânsele, reumatism: descântec de dânsele. [V. Ielele].
*danséz v. intr. (fr. danser; d. vgerm. danson, a trage, adică „a trage un șir la dans”. Ngerm. tanzen [de unde pol. tancować, rut. tancĭuváti, ung. táncolni] pare a veni de pe fr. it. danzare). Joc, salt în cadență. V. tr. Execut mișcările unuĭ dans: a dansa un vals. Fac să danseze cu mine: a dansa o damă. – Vechi dănțuĭesc (după pol. și rut.). V. țopăĭ.
dî́nsele f. pl. art. (d. dînsu, dînsa, el, ĭa). Alt nume al ĭelelor.
dî́nsu, dî́nsa pron. pers., pl. dînșiĭ, dînsele (lat. * de ipsum, de unde și it. desso. V. însu, adins, dins). El, ĭa. – În vest numaĭ despre persoane în semn de respect (ca dumnealuĭ, dumneaĭeĭ), la nom., gen. și dat.: vine dînsu, dînsuluĭ, dînșiĭ, dînșilor. În est numaĭ cu prep.: cu dînsu, de dînsu, de la dînsu, pe dînsu (cu în, din și pin: într’însu, dintr’însu, pintr’însu) despre persoane, ĭar cu între și despre lucruri: liniile se ating între dînsele. – Forme vechĭ: dînsul, dins, dîns; cătr’însul; cu îns(ul), cunînsul, cununs(ul), cunus(ul), din latinu cum ipso, *cun ipso, de unde s’a făcut cun insul, apoĭ cu nînsul, cu nunsul, cu nusul; de îns(ul), dîns(ul) = de dînsul; dup’îns(ul), pre îns(ul), prins(ul) = pre dînsul; sprins(ul) = spre dînsul.
ĭéle f. pl. d. pron. ĭel, ĭa. Niște zîne despre care poporu crede că-țĭ provoacă paralizie, reŭmatizm ș. a. Luat, apucat de ĭele, paralizat. – Le maĭ zice și dînsele, frumoasele, șoimanele, vîntoasele. V. întîlnitură.
DANSA vb. a juca, (pop.) a dănțui, a sălta, a sări, (peior.) a țopăi. (~ o sîrbă.)
de-dînsele s. v. PĂLĂRIA-CUCULUI.
dînsa s. art. v. NEVASTĂ. SOȚIE.
dînsele s. pl. art. IELE.
DÎNSUL pron. dumnealui, el, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul.
dînsul s. art. v. BĂRBAT. SOȚ.
a dansa la sentiment expr. a dansa lipiți unul de altul.

dansa dex

Intrare: dansa
danța verb grupa I conjugarea a II-a
dansa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: dânsul
dânsul