damnábil, ~ă a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~i, ~e / E: fr damnable, lat damnabilis] 1 (Liv) Demn de a fi condamnat. 2 Demn de a fi blestemat.

DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. (Livr.) Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

DAMNÁBIL, -Ă, damnabili, -e, adj. Demn de condamnat, demn de blestemat. – Din fr. damnable, lat. damnabilis.

damnábil (livr.) adj. m., pl. damnábili; f. damnábilă, pl. damnábile

damnábil adj. m., pl. damnábili; f. sg. damnábilă, pl. damnábile

DAMNÁBIL, -Ă adj. Demn de blestem, de a fi condamnat. [Cf. fr. damnable, lat. damnabilis].

DAMNÁBIL, -Ă adj. care merită să fie blestemat, condamnat. (< fr. damnable, lat. damnabilis)