dajnic definitie

11 definiții pentru dajnic

dájnic, ~ă [At: CORESI, L. 266/12 / V: ~jdníc, dáșnic, déjdnic / Pl: ~ici, ~ice / E: dajdie + -nic] (Înv) 1-2 smf, a (Persoană) care are o datorie materială sau morală. 3-4 smf, a (Persoană) care plătea impozit în bani sau în natură Si: contribuabil, (înv) birnic, (îvr) dajd. 5-6 sm, a (Persoană sau colectivitate) care plătește tribut. 7 a (D. obiecte, produse) Care trebuie să fie dat.
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -ce, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care plătea dajdie; birnic, contribuabil. – Dajdie + suf. -nic.
DÁJNIC, -Ă, dajnici, -e, s. m. și f. (Învechit) Persoană care plătește dajdie; contribuabil, birnic. Boierii mari și mici nu numai că nu plăteau nici o dare cătră stat, dar aveau și privilegiul de a scuti un număr de dajnici. GHICA, S. A. 38.
dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; adj. f., s. f. dájnică, pl. dájnice
dájnic adj. m., s. m., pl. dájnici; f. sg. dájnică, pl. dájnice
DÁJNIC s. v. birnic, contribuabil, subiect impozabil.
DÁJNIC ~ci m. înv. Persoană obligată să plătească dajdie. /dajdie + suf. ~nic
dajnic a. contribuabil: săteni dajnici.
dájnic m. (din. dajdnic, d. dajdie). Care plătește dajdie, birnic.
dajnic s. v. BIRNIC. CONTRIBUABIL. SUBIECT IMPOZABIL.

dajnic dex

Intrare: dajnic (adj.)
dajnic adjectiv
Intrare: dajnic (s.m.)
dajnic substantiv masculin