dájdie sf [At: CORESI, TETR. 50 / V: (înv) ~de (pl: dájde), dáșde, dăj~, deáj~, déj~ / Pl: ~ii, dắjdii, dắjdiuri / E: vsl дажда] 1 (Înv) Tribut. 2 (Îvr) Corvoadă. 3 (Înv) Bir. 4 (Înv; îe) A-l ajunge ~dia A-i reveni cuiva plata unei contribuții. 5 (Înv; îe) A se așeza (sau a intra, a arunca) în ~ A obliga să plătească impozit.

dắjdie sf vz dajdie

DÁJDIE, dăjdii, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. [Pl. și: dajdii] – Din sl. dažda.

DÁJDIE, dajdii, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. [Pl. și: dăjdii] – Din sl. dažda.

DÁJDIE, dajdii și dăjdii s. f. (Învechit și arhaizant) Impozit, dare. Vezi că-și căta de munculița lui, își plătea dajdia, se avea bine cu toți din sat. ISPIRESCU, L. 205. Nimeni nu s-a încumetat a... da [mănăstirilor străine]... privilegii sau scutiri naționale, nici dreptul de a primi pe seamă-le dajdii pămîntene, precum oierit, vinărici, vamă. ODOBESCU, S. II 14. Puterea... d-a scoate dăjdii sta în adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. – Pronunțat: -di-e.

dájdie (-di-e) s. f., art. dájdia (-di-a), g.-d. art. dájdiei; pl. dắjdii, art. dắjdiile (-di-i-)

dájdie s. f. (sil. -di-e), g.-d. art. dájdiei; pl. dăjdii, art. dăjdiile (sil. -di-i-)

DÁJDIE s. v. bir, dare, impozit.

dájdie (dắjdii), s. f. – Dare, tribut. – Var. (înv.) dajde. Sl. dažda „donare”, de la dati „a da” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 152), cf. bg. daždie. – Der. dajnic, s. m. (contribuabil); dăjdier, s. m. (perceptor).

DÁJDIE dăjdii f. înv. Plată obligatorie (în bani sau în natură) vărsată de cetățeni în bugetul statului; dare; impozit. /<sl. dažda

dajdie f. od. dare, contribuțiune, în special dare de pământ sau fonciară: dăjdii multe punea asupra țării OD. [Slav. DAJDA].

dájdie f., pl. dăjdiĭ (vsl. dažda, dajdie, d. dati, a da. V. dar). Bir, contribuțiune. – Și dajde, pl. dăjdi (Ur.).

dajdie s. v. BIR. DARE. IMPOZIT.

dấjdie, dâjdii, s.f. – (reg.; arh.) Probabil element din construcția colibei păcurărești sau a gardului împrejmuitor al stânii: „Pe mine legatu, / De furca colibii, / De marginea dâjdíi” (Antologie, 1980: 373; Berbești, 1930). – Et. nec.

dấjdie, -ii, s.n. – Probabil element component al colibei păcurărești sau gardul împrejmuitor al stânii: „Pe mine legatu, / De furca colibii, / De marginea dâjdíi” (Antologie 1980: 373; Berbești, 1930). – Et. nec.

dájdie, dajdii s. f. 1. Impozitul sau darea pe care locuitorii Palestinei o plăteau stăpânirii romane în dinari și care a constituit subiectul de provocare a lui Iisus de către farisei. 2. (Înv.) Dare, bir. – Din sl. dažda.