daică definitie

12 definiții pentru daică

dáică2 sfs [At: LEXIC REG. II, 125 / E: nct] (Buc; îe) A umbla cu ~a A cerși.
dáică1 sf [At: MAIOR, P. 300/6 / V: gái~ / Pl: ~ici / E: scr dajka] 1 (Trs) Doică. 2 (Olt) Nană. 3 (Mun; Olt; pex) Țață. 4 (Olt; Mun) Iubită.
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din sb. dajka.
DÁICĂ, daici, s. f. (Reg.) Dadă. – Din scr. dajka.
DÁICĂ s. f. (Regional) Dadă. Doi copilași cu chica ciuf... așteaptă cu ochii bleoșdiți să scoată daica Mitrana cartofii din spuză. DELAVRANCEA, S. 40. ◊ (În refrene, la vocativ, fără ca vorbitorul să se adreseze unei persoane anumite) Foicică peliniță, Daică, dăiculiță. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ (Familiar, ca termen afectiv cu care o femeie se adresează unei persoane mai tinere; v. mamă, tată, maică. taică) Cînd te întorci, să bați, daică, în poartă. STANCU, D. 437.
dáică (reg.) (dai-) s. f., g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici
dáică s. f. (sil. dai-), g.-d. art. dáicii/dáicăi; pl. daici
DÁICĂ s. v. lele, leliță, mătușă, țață.
DÁICĂ, daici, s. f. (Olt., Munt.) 1. Gospodină, stăpâna casei. 2. Sora mai mare. (din sb. dajka, diminutiv al lui dadă; cf. dodă)
daică f. dadă: daică Mitrana. [Scurtat din dădaică].
dáĭcă f., pl. ĭ și e (sîrb. dajka, dim. d. dada, dadă). Vest. Dadă: ce te mai osteneaĭ atîta, daĭcă? (CL. 1910, 5, 544).
daică s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. ȚAȚĂ.

daică dex

Intrare: daică
daică substantiv feminin
  • silabisire: dai-