dadá2 sn [At: DN2 / E: fr (l’Ècole) dada] (Rar) Dadaism.

dáda1 sma [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 86 / E: rrm dad] (Țigănesc) 1 Tată. 2 (Șîs ~ al mai mare) Căpetenie a unei cete de țigani Si: bulibașă. 3 (Reg) Nume care i se dă în batjocură cuiva.

dádă2 sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 86 / Pl: ? / E: rrm dadia] (Țigănism) 1 Tată. 2 Bulibașă. 3 (Reg) Epitet depreciativ dat unui bărbat.

dádă1 sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) dódă, (reg) dídă, doádă / Pl: dáde / E: tc dada] 1 (Reg) Termen de respect folosit (de obicei de cei mai tineri) pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai mare, o mătușă, o verișoară Si: (reg) daică, lele, leliță, nană, țață, (îvr) dadină. 2 (Pop; pex) Termen de respect folosit (de obicei de persoane mai tinere) pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă Si: (pop) lele, țață. 3 (Îrg; prc; îf dodă) Doică. 4 (Reg) Mamă vitregă. 5 (Pgn) Iubită. 6 (Reg; îf dodă) Femeie care are părul în dezordine, după spălat. 7 (Reg; îf dodă) Dans popular asemănător cu hora. 8 (Reg; îaf) Melodie după care se execută acest dans. 9 (Îrg; îcs) ~ nică cu furnică Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

dădá2 v vz deda

dădá1 v vz da3

DADÁ s. n. (Livr.) Dadaism. – Din fr. [l’ecole] dada.

DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

DADÁ s. n. (Rar) Dadaism. – Din fr. [l’école] dada.

DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., scr. dada.

DÁDĂ s. f. (Regional, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Termen de respect cu care se adresează, la țară, un copil sau o persoană mai tînără unei femei mai în vîrstă sau unei surori mai mari; leliță. De la Cîrloman vin bunicii și fratele mai mic al mamei, nenea Dumitrache, cu dada Anica, nevastă-sa. STANCU, D. 176. Dadă Irină, să faci și mamei foc, că mult e bine la căldură! DELAVRANCEA, S. 189. Atunci fata... zise fratelui său celui mai mic: taci cu dada, băiețelul dadei, că uite am pus turta în foc să se coacă. ISPIRESCU, L. 335.

dadá (livr.) s. n.

dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

dadá s. n. invar.

dádă s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

DADÁ s. invar. v. dadaism.

DÁDĂ s. v. lele, leliță, mătușă, țață.

DADÁ s.n. Nume adoptat de curentul cunoscut mai ales sub denumirea de dadaism (cuvântul pare împrumutat din limbajul copiilor). [< fr. (l’école) dada, cf. dada – căluț de lemn].

DADÁ s. n. inv. dadaism. (< fr. /l’école/ dada)

DÁDĂ2, dádi, s. m. Tată (al unui țigan). (din țig. dad)

DÁDĂ, dáde, s. f. ~ (din tc. dada = stăpână (a casei), prob. parțial prin interm. bg., sb., magh. dada; în macedorom. dadă)

dádă (dáde), s. f. – Nume care se dă de obicei la țară unei surori mai mari, unei mătuși, și, în general, unei femei mai în vîrstă. – Mr. dadă. Tc. dada „stăpîna casei, gospodină”, probabil în parte prin intermediul bg., sb., mag. dada (Tiktin; Candrea; cf. Berneker 176). – Der. dădacă, s. f. (doică); dădăci, vb. (a crește; a educa, a forma, a călăuzi); dădăceală, s. f. (creștere; educație, grijă); daică, s. f. (Olt., Munt., stăpîna casei; soră mai mare), din sb. dajka, dim. de la dada; cf. dodă.

dádă (-di), s. m. – Tată (al unui țigan). – Var. dadea, tetea. Țig. dad (Graur 146; Candrea); tetea, prin încrucișare cu tată.

DADÁ n. v. DADAISM. /<fr. [l’ école] dada

dadă f. 1. numire ce fata țărancă dă surorii mai mari: pune capul în poala dadei ISP.; 2. termen de respect dat femeilor mai bătrâne de către cele tinere: dadă Irină! [O duzină de silabe, ca ba, da, mă, na, pa, ta, reduplicate, servă pretutindenea a reda noțiunile principale din graiul copiilor (doică sau femeie bătrână, nume de rudenie): babă și babacă, dadă și dădacă, mamă, nană, papă, tată; numele copilărești de rudenie se confundă în diferitele familii de limbi; dada, mamă (sârbește și macedo-românește), dada, tată (turcește și țigănește)].

2) dádă m., fără pl., gen al luĭ (țig. dad, tată, tetea). Nord. Iron. Tată la Țiganĭ.

1) dádă f., pl. e (bg. sîrb. dáda, țață, soră maĭ mare, alb. dadă, d. turc. pers. dadá, ngr. dadá [scris ntantá], dădacă; ung. dada, țață. V. dădacă, daĭcă, dodă). Vest. Țată, gagă, epitet respectuos uneĭ surorĭ maĭ marĭ saŭ uneĭ femeĭ maĭ în vîrstă, dar nu prea. V. mătușă.

DADA s. dadaism. (~ este un curent literar artistic.)

dadă s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. ȚAȚĂ.

DADÁ (cuv. fr., în limbajul copiilor „căluț”) s. f. Denumire dată de către Tristan Tzara curentului literar artistic inițiat de el. Cuvântul a fost scos la întâmplare din „Larousse”, T. Tzara atrăgând atenția că el este numai un simbol de revoltă și negație.

DABU-DADĂ subst. dadă (lele, nană) ar. < alb. dadă „mamă”, blg. дaдa „lele, țață”, cf. și țig. dada „tată”; coincidențe: dac. Dada, Dades. 1. Dad, T. (Met 127); Dada, fam.; boier munt. (13 – 15 B 133; 16 B 47; Div 375); mold. (Dm; Ștef; C Ștef). 2. Dade, olt. (Sd V 439; 16 B VI 338) etc.; Dadea (17 B III 18); Dădești = Didești t. (Dm; Cat); Piscul Dadilor t. (Mus). 3. Dadin vecin (17 B IV 332). 4. Dadiu olt. (Jaleș). 5. *Dădilă: Dădilești s. (13-15 B 133); cu as. regr. Didilescu, P, (AO IV 18). 6. Dadă (I. Iordan: BL I 137). 7. Dadica, țig. (16 B V 19). 8. + Datco: Dădcoiu s. (17 B202).