dádă2 sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 86 / Pl: ? / E: rrm dadia] (Țigănism) 1 Tată. 2 Bulibașă. 3 (Reg) Epitet depreciativ dat unui bărbat.

dádă1 sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) dódă, (reg) dídă, doádă / Pl: dáde / E: tc dada] 1 (Reg) Termen de respect folosit (de obicei de cei mai tineri) pentru a vorbi cu (sau despre) o soră mai mare, o mătușă, o verișoară Si: (reg) daică, lele, leliță, nană, țață, (îvr) dadină. 2 (Pop; pex) Termen de respect folosit (de obicei de persoane mai tinere) pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (mai) în vârstă Si: (pop) lele, țață. 3 (Îrg; prc; îf dodă) Doică. 4 (Reg) Mamă vitregă. 5 (Pgn) Iubită. 6 (Reg; îf dodă) Femeie care are părul în dezordine, după spălat. 7 (Reg; îf dodă) Dans popular asemănător cu hora. 8 (Reg; îaf) Melodie după care se execută acest dans. 9 (Îrg; îcs) ~ nică cu furnică Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.

DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., scr. dada.

DÁDĂ s. f. (Regional, adesea însoțit de numele persoanei la care se referă) Termen de respect cu care se adresează, la țară, un copil sau o persoană mai tînără unei femei mai în vîrstă sau unei surori mai mari; leliță. De la Cîrloman vin bunicii și fratele mai mic al mamei, nenea Dumitrache, cu dada Anica, nevastă-sa. STANCU, D. 176. Dadă Irină, să faci și mamei foc, că mult e bine la căldură! DELAVRANCEA, S. 189. Atunci fata... zise fratelui său celui mai mic: taci cu dada, băiețelul dadei, că uite am pus turta în foc să se coacă. ISPIRESCU, L. 335.

dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

dádă s. f., g.-d. art. dádei; pl. dáde

DÁDĂ s. v. lele, leliță, mătușă, țață.

DÁDĂ2, dádi, s. m. Tată (al unui țigan). (din țig. dad)

DÁDĂ, dáde, s. f. ~ (din tc. dada = stăpână (a casei), prob. parțial prin interm. bg., sb., magh. dada; în macedorom. dadă)

dádă (dáde), s. f. – Nume care se dă de obicei la țară unei surori mai mari, unei mătuși, și, în general, unei femei mai în vîrstă. – Mr. dadă. Tc. dada „stăpîna casei, gospodină”, probabil în parte prin intermediul bg., sb., mag. dada (Tiktin; Candrea; cf. Berneker 176). – Der. dădacă, s. f. (doică); dădăci, vb. (a crește; a educa, a forma, a călăuzi); dădăceală, s. f. (creștere; educație, grijă); daică, s. f. (Olt., Munt., stăpîna casei; soră mai mare), din sb. dajka, dim. de la dada; cf. dodă.

dádă (-di), s. m. – Tată (al unui țigan). – Var. dadea, tetea. Țig. dad (Graur 146; Candrea); tetea, prin încrucișare cu tată.

dadă f. 1. numire ce fata țărancă dă surorii mai mari: pune capul în poala dadei ISP.; 2. termen de respect dat femeilor mai bătrâne de către cele tinere: dadă Irină! [O duzină de silabe, ca ba, da, mă, na, pa, ta, reduplicate, servă pretutindenea a reda noțiunile principale din graiul copiilor (doică sau femeie bătrână, nume de rudenie): babă și babacă, dadă și dădacă, mamă, nană, papă, tată; numele copilărești de rudenie se confundă în diferitele familii de limbi; dada, mamă (sârbește și macedo-românește), dada, tată (turcește și țigănește)].

2) dádă m., fără pl., gen al luĭ (țig. dad, tată, tetea). Nord. Iron. Tată la Țiganĭ.

1) dádă f., pl. e (bg. sîrb. dáda, țață, soră maĭ mare, alb. dadă, d. turc. pers. dadá, ngr. dadá [scris ntantá], dădacă; ung. dada, țață. V. dădacă, daĭcă, dodă). Vest. Țată, gagă, epitet respectuos uneĭ surorĭ maĭ marĭ saŭ uneĭ femeĭ maĭ în vîrstă, dar nu prea. V. mătușă.

dadă s. v. LELE. LELIȚĂ. MĂTUȘĂ. ȚAȚĂ.

DABU-DADĂ subst. dadă (lele, nană) ar. < alb. dadă „mamă”, blg. дaдa „lele, țață”, cf. și țig. dada „tată”; coincidențe: dac. Dada, Dades. 1. Dad, T. (Met 127); Dada, fam.; boier munt. (13 – 15 B 133; 16 B 47; Div 375); mold. (Dm; Ștef; C Ștef). 2. Dade, olt. (Sd V 439; 16 B VI 338) etc.; Dadea (17 B III 18); Dădești = Didești t. (Dm; Cat); Piscul Dadilor t. (Mus). 3. Dadin vecin (17 B IV 332). 4. Dadiu olt. (Jaleș). 5. *Dădilă: Dădilești s. (13-15 B 133); cu as. regr. Didilescu, P, (AO IV 18). 6. Dadă (I. Iordan: BL I 137). 7. Dadica, țig. (16 B V 19). 8. + Datco: Dădcoiu s. (17 B202).