dábilă2 sf [At: DM / V: (reg) ~bul~, doá~, dób~ / Pl: ~le / E: mg debella] (Trs; Mol) 1 Persoană mare, grasă și leneșă, lipsită de inteligență. 2 Casă urâtă.

dábilă1 sf [At: (a. 1617) PANAITESCU, O. Ț. 254 / V: (reg) ~băl~, deá~ / Pl: ~le / E: nct.] 1 (Înv) Impozit. 2 (Înv) Bir. 3 (Înv) Monedă. 4 (Olt; Trs) Supărare. 5 (Mun) Pățanie. 6 (Reg) Nebunie. 7 (Îrg) Animal de povară foarte slab Vz mârțoagă. 8 (Pan) Persoană slabă. 9 (Înv) Schelet. 10 (Înv) Stârv.

DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

DÁBILĂ, dabile, s. f. (Înv.) Impozit, dare, bir. – Et. nec.

DÁBILĂ, dabile, s. f. (Învechit și arhaizant) Dare, bir, impozit. Satele să prindă și să deie în mîna oștenilor măriei-sale pe slujitorii păgîni care vor fi umblînd în țară după dabile, peșcheșuri și plocoane. SADOVEANU, N. P. 339. Biruri aruncă pe țară grele... Angării, dabile. BUDAI-DELEANU, Ț. 362.

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile

dábilă s. f., g.-d. art. dábilei; pl. dábile

DÁBILĂ s. v. belea, bir, bucluc, cadavru, corp, dandana, dare, gloabă, hoit, impozit, încurcătură, leș, mârțoagă, mortăciune, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, osatură, pacoste, pocinog, rău, schelet, sistem osos, stârv, supărare, trup.

dabilă f. 1. od. dare, impozit; 2. azi, mârțoagă. [Ung. DEBELLA; pentru raportul logic, cf. gloabă].

dábilă f., pl. e (ung. debella, femeĭe înaltă și slabă, cobilă. Cp. cu rablă și gloabă, „mîrțoagă” și „amendă”). Trans. (și dábălă) pl. ele. Schelet. Gloabă, mîrțoagă. Olt. Belea, necaz. Vechĭ. Bir (ca și gloabă).

dabilă s. v. BELEA. BIR. BUCLUC. CADAVRU. CORP. DANDANA. DARE. GLOABĂ. HOIT. IMPOZIT. ÎNCURCĂTURĂ. LEȘ. MÎRȚOACĂ. MORTĂCIUNE. NĂPASTĂ. NEAJUNS NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. OSATURĂ. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SCHELET. SISTEM OSOS. STÎRV. SUPĂRARE. TRUP.

dábilă, dabile, (dabdílă), s.f. – (reg.) 1. Namilă, animal mare, greoi. 2. (fig.) Femeie mare, grasă: „Scapă-mă, Doamne, de dabila asta” (ref. la Fata Pădurii; Bilțiu, 1999: 210). – Din magh. debella „femeie înaltă și slabă” (Scriban, Șăineanu, MDA).

dábilă, -e, (dabdílă). s.f. – Namilă, animal mare, greoi. (Fig.) Femeie mare, grasă: „Scapă-mă, Doamne, de dabila asta” (ref. la Fata Pădurii; Bilțiu 1999: 210). – Din dăbălăza „a se bosumfla” (DER).