dăulare definitie

2 intrări

28 definiții pentru dăulare

dăulá1 v vz dihăni
dăulá2 [At: PISCUPESCU, O. 200 / V: (reg) dau~, dăhăiná, dăhălá, dăhoiná, dăhu~, dăoiná, dăiná, dehălá, dehoiá, dehu~, deulá, deolá, doholá, duhălá / P: dău~ / Pzi: ~lez / E: nct] 1-2 vtr (Mun; Trs) A (se) istovi. 3 vr (Reg; îf dăhula, dăhăla, dăhăina) A-i rupe cuiva oasele bătându-l.
dăuláre sf [At: PISCUPESCU, O. 212 / P: dă-u~ / Pl: ~lắri / E: dăula] (Reg) 1 Istovire. 2 Batere a unui animal până i se rupe mijlocul. 3 (Îf dehulare) Obosire peste măsură. 4 Lipsă îndelungată a hranei, la animale. 5 (D. clădiri; îf dăhoiare) Aplecare într-o parte.
doolá v vz dăula
duhălá v vz dăula
DĂHULÁ vb. I v. dăula.
DĂULÁ, dăulez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) slei de puteri; a (se) istovi, a (se) speti, a (se) prăpădi. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăhulá, dehulá vb. I] – Et. nec.
DĂULÁRE, dăulări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dăula și rezultatul ei. [Pr.: dă-u-] – V. dăula.
DEHULÁ vb. I v. dăula.
DĂHULÁ vb. I v. dăula.
DĂULÁ, dăulez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) slei de puteri; a (se) istovi, a (se) speti, a (se) prăpădi. [Pr.: dă-u-. – Var.: dăhulá, dehulá vb. I] – Et. nec.
DĂULÁRE, dăulări, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dăula și rezultatul ei. [Pr.: dă-u-] – V. dăula.
DEHULÁ vb. I v. dăula.
DĂHULÁ vb. I. v. dăula.
DĂULÁ, dăulez, vb. I. Tranz. (Munt.) A slei de puteri, a obosi; a istovi; a speti, a zdrobi, a prăpădi. Ar veni tata... și i-ar dăula-n bătăi pe ceilalți dacă ar afla că m-au stîlcit în pumni. STANCU, D. 354. ◊ Fig. Sufletu-mi dăulat și zdrobit de răstriște în zadar cată odihna. ODOBESCU, S. A. 162. ◊ Refl. (În forma dehula) Să mă lăsați să mă mai odihnesc și eu puțintel acasă, că m-am dehulat de atîtea trebușoare pe pămînt. CARAGIALE, O. III 50. – Pronunțat: dă-u-. – Variante: dăhulá (ISPIRESCU, la TDRG), dehulá vb. I.
DEHULÁ vb. I v. dăula.
dăulá (a ~) (a slei de puteri) (reg.) (dă-u-) vb., ind. prez. 3 dăuleáză
dăulá (sil. dă-u-)/dehulá vb., ind. prez. 1 sg. dăuléz/dehuléz, 3 sg. și pl. dăuleáză/dehuleáză
dehulá v. dăula
DĂULÁ vb. v. deșela, istovi, speti.
DĂULÁRE s. v. deșelare, istovire, spetire.
dăhulà v. a dăula: atâta sărcină îl dăhulase de tot ISP.
dăulà v. a slei de puteri. [Și dăhula: origină necunoscută].
dăhuléz, dăuléz, dehuléz, dihuléz și dihăĭnéz (sud) și deculéz (Trans.) și dihănésc (est.) v. tr. Ostenesc grozav, storc de puterĭ. V. refl. M’am dehuiat de atîta trebușoare (Car. VR. 1909, 11, 232). – Și dăobesc (Olt.): dăobit de alergătură (NPl. Ceaur, 84). V. dărîn, deșel, devoc, odîrnesc, spetesc.
dăuléz V. dăhulez.
dehuléz v. dăhulez.
dăula vb. v. DEȘELA. ISTOVI. SPETI.
dăulare s. v. DEȘELARE. ISTOVIRE. SPETIRE.

dăulare dex

Intrare: dăula
dăula verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: dă-u-
dăhula verb grupa I conjugarea a II-a
dehula verb grupa I conjugarea a II-a
doola
duhăla
Intrare: dăulare
dăulare