dăscălicésc, -eáscă a [At: (a. 1712) BV I, 486 / Pl: ~cești / E: dascăl + -icesc] 1- 5 (Înv) Dăscălesc (1-5). 6 (Pex) Sfătuitor.

DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Rar) Dăscălesc. – Dascăl + suf. -icesc.

DĂSCĂLICÉSC, -EÁSCĂ, dăscălicești, adj. (Neobișnuit) Dăscălesc. Scoase din buzunarul vestei un creion... fără de care, din obișnuință dăscălicească, nu putea vorbi. C. PETRESCU, Î. I 15.

dăscălicésc (rar) adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

dăscălicésc adj. m., f. dăscăliceáscă; pl. m. și f. dăscălicéști

DĂSCĂLICÉSC adj. v. dăscălesc.

dăscălicesc adj. v. DĂSCĂLESC.