DĂRUIÁLĂ, dăruieli, s. f. (Rar) Dăruire. ◊ Loc. adj. De dăruială = dat în dar2, dăruit. [Pr.: -ru-ia-] – V. dărui.

DĂRUIÁLĂ, dăruieli, s. f. (Rar) Dăruire. ◊ Loc. adj. De dăruială = dat în dar2, dăruit. [Pr.: -ru-ia-] – V. dărui.

DĂRUIÁLĂ s. f. (Numai în loc. adj.) De dăruială = (dat) în dar, ca dar, de dar. Cînd pleci, îți mai dă și trei dramuri [de tutun] de dăruială. CARAGIALE, la TDRG. Nu mi-e hatul de vînzare... Mi-e hatul de dăruială. TEODORESCU, P. P. 613.

dăruiálă (rar) s. f., g.-d. art. dăruiélii; pl. dăruiéli

dăruiálă s. f., g.-d. art. dăruiélii; pl. dăruiéli

DĂRUIÁLĂ ~iéli f. v. A DĂRUI. ◊ De ~ dat sau primit în dar; de dar. [Sil. -ru-ia-] /v. a dărui

dăruĭálă f. pl. elĭ. Fam. Acțiunea de a dărui. Lucru dăruit.