dărăpăná [At: DEX2 / Pzi: ~rápăn / E: pbl lat derapinare] 1 vr (La persoana 3) A se ruina. 2 vr (Pex) A se nărui. 3 vt (Reg) A-și smulge părul (de jale, de desperare). dărăpănáre sf [At: DEX2 / E: dărăpăna] 1 Ruinare. 2 Năruire. 3 (Reg) Jale. drăpănáre sf vz dărăpănare DĂRĂPĂNÁ, dărápăn,
vb. I.
1. Refl. (La
pers. 3) A se ruina, a se distruge;
p. ext. a se nărui, a se surpa.
2. Tranz. (
Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). [
Prez. ind. și: dărắpăn] – Din
bg. drapam „a pieptăna”, „a zgâria”.
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. –
V. dărăpăna. DĂRĂPĂNÁ, dărápăn,
vb. I.
1. Refl. (La
pers. 3) A se ruina, a se distruge;
p. ext. a se nărui, a se surpa.
2. Tranz. (
Reg.) A-și smulge părul (de jale, de desperare). – Probabil din
lat. *derapinare. DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de a se dărăpăna; ruinare, năruire, surpare. –
V. dărăpăna. DĂRĂPĂNÁ, dărápăn,
vb. I.
1. Refl. (Mai ales despre construcții) A se ruina, a se distruge, a se strica, a se prăpădi;
p. ext. a se nărui, a se surpa, a se prăbuși. Vechea mînăstire s-a dărăpănat. VLAHUȚĂ, O. A. II 151. ◊
Tranz. Fig. În zadar se mai cercară unii din boierii pribegi... să-i dărapene cu armele domnia. ODOBESCU, S. A. 125.
2. Tranz. (Regional; cu privire la păr) A-și smulge părul (de desperare, de jale). Intra-n casă suspinînd, Ieșea afară tot plîngînd, Păr bătrîn dărăpănînd. ȘEZ. VII 57. Cînd la țeapă se uita, Păr din cap dărăpăna Și cu jale tot zicea. TEODORESCU, P. P. 536.
DĂRĂPĂNÁRE s. f. Acțiunea de
a (se) dărăpăna; ruinare, năruire, prăbușire, surpare. (
Fig.) În mijlocul acestei cumplite dărăpănări a planurilor și a speranțelor sale, ce făcea oare Horia? ODOBESCU, S. III 540.
dărăpăná (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. dărápăn/dărắpăn, 2
sg. dărápeni, 3 dărápănă;
conj. prez. 3 să dărápene/să dărắpăne
dărăpănáre s. f.,
g.-d. art. dărăpănắrii
dărăpăná vb., ind. prez. 1 sg. dărápăn, 2 sg. dărápeni, 3 sg. dărápănă; conj. prez. 3 sg. și pl. dărápene dărăpănáre s. f., g.-d. art. dărăpănării DĂRĂPĂNÁ vb. 1. v. ruina. 2. a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetății.) DĂRĂPĂNÁRE s. 1. v. ruinare. 2. cădere, dărâmare, dărâmat, năruire, năruit, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (ă unei case bombardate.) dărăpăná (-néz, dărăpănát), vb. –
1. (
Înv.) A tăia, a zgîria. –
2. (
Înv.) A smulge părul din cap. –
3. (Rar) A lua, a prăda, a jefui. –
4. A distruge, a nărui, a rade de pe fața pămîntului. –
5. A dăuna, a păgubi, a ruina. –
Var. derăpăna.
Lat. dĕruncĭnāre „a peria, a netezi, a nivela”. Semantismul prezintă dificultăți, în lumina primelor folosiri documentate în limba veche și populară, dar uitate în limba scrisă. Fonetismul indică faptul că trebuie să se plece de la o
var. *dĕru(n)quĭnāre, cu trecerea lui qu › p; la pierderea infixului nazal ar fi putut influența analogia cu rupes,
cf. it. dirupare, dirupinato. Ipotezele anterioare sînt insuficiente:
lat. *deripinare (Candrea, Éléments, 11); dēripināre din
lat. *dĕrapĕre (Philippide, Principii, 99; Pușcariu 484; Tiktin; REW 2579; Candrea; Scriban; Rosetti, I, 165;
cf. contra Graur, BL, V, 95), formație dificilă care nu explică evoluția semantică;
gr. δρεπανιζω „a seca” (Bogrea, Dacor., IV, 807). –
Der. dărăpănătură,
s. f. (ruină, clădire dărăpănată).
A SE DĂRĂPĂNÁ pers.3 se dărápănă intranz. pop. (despre construcții) A se preface în ruine; a se ruina; a se dărâma; a se distruge. /<lat. derapinare dărăpănà v. a sdrobi, a prăpădi: alții să-i dărăpene cu armele domnia OD. [Cf. lat. DERIPERE].
dărăpănare f. ruină: dărăpănarea împărăției; fig. dărăpănarea sănătății.
dărápăn, a -
ăpăná v. tr. (lat. derápino, -áre, d. rápere, a răpi. Cp. și cu ngr. drapanizo, cosesc. –
Dărapăn, enĭ, -ănă; să dărapene). Stric, distrug, risipesc (propriŭ și fig.) V. refl. Casa, familia s’a dărăpănat. Mă alterez, mă stric: sănătatea s’a dărăpănat. – Și
derapăn (Munt.) și
drapăn (Mold.).
dărăpănáre f. Ruină, risipire: dărăpănarea caseĭ, familiiĭ. Alterare, stricare: dărăpănarea sănătățiĭ.
DĂRĂPĂNA vb. 1. a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) ruina, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a (se) dărîma, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Un obuz a ~ zidul cetății.) DĂRĂPĂNARE s. 1. degradare, măcinare, părăginire, ruinare, stricare. (~ unui zid vechi.) 2. cădere, dărîmare, dărîmat, năruire, năruit, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case bombardate.)