dănțuí vi [At: DLR / Pzi: ~esc / E: danț + -ui] (Pop) 1 A dansa. 2 (Îs) Isaia ~ește Ritual bisericesc practicat la sfârșitul cununiei. 3 (Îas; fig) Căsătorie. 4 (Fig) A sălta.

dănțuíre sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: dănțui] 1 Dansare. 2 (Fig) Săltare.

DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.

DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.

DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Învechit și popular) A dansa, a juca. Parcă umbla dănțuind sau ar fi fost oricînd gata să zboare. DUMITRIU, V. L. 7. ◊ (Bis.) Isaia dănțuiește = numele unei cîntări bisericești, care se cîntă la sfîrșitul cununiei; fig. căsătorie. În sfîrșit am prins doi în capcană... însă nu mi-o pominit nici bechi de Isaia dănțuiește. ALECSANDRI, T. I 132. ◊ Expr. (Învechit) A dănțui pe funie (sau pe frînghie) = a umbla pe funie, făcînd fel de fel de figuri; a face echilibristică. [Deprinderea] chiar și pe frînghie a dănțui ne-nvață. NEGRUZZI, S. II 260. ◊ Tranz. (Complementul indică un anumit dans) Polca, polca, vesel joc... plini de foc, Vesel noi te dănțuim! ALECSANDRI, T. I 155. (Cu complement intern) Jupînul (cutare) Danțu-mi dănțuiește. TEODORESCU, P. P. 78. ♦ A umbla făcînd mișcări ca de dans; a sălta. Trăsura inginerului s-a apropiat cu caii dănțuind în ham. GALAN, Z. R. 87. ◊ Fig. Între el și rîul de fontă topită, pe care dănțuia o creastă de flăcări, se mișcau umbrele negre ale topitorilor. V. ROM. noiembrie 1950, 43. – Prez. ind. și: dănțui (BENIUC, V. 38).

DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ◊ Tranz. Polca, polca, vesel joc... noi te dănțuim (ALECSANDRI). ♦ Fig. A sălta. – Din danț.

dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă

dănțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri

dănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dănțuiáscă

dănțuíre s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri

DĂNȚUÍ vb. v. dansa, juca.

A DĂNȚUÍ ~iésc intranz. pop. v. A DANSA. ◊ Isaia ~iește cântare bisericească care se cântă la sfârșitul cununiei. [Sil. -țu-i] /dans + suf. ~ui

dănțuì v. a juca, a-și mișca corpul în cadență (v. Isaia).

Isaia-dănțuiește n. 1. imn cântat la sfârșitul cununiei: azi cântăm Isaia-dănțuiește împreună AL.; 2. hora nunții: am jucat Isaia când cu răsmerița AL.; 3. fam. căsătorie: m’am jertfit pe altarul lui lsaia-dănțuiește AL.

dănțuĭésc V. dansez.

dănțui vb. v. DANSA. JUCA.

dănțuí, dănțuiesc, vb. tranz. – (reg.) A dansa. – Din danț (DLRM, DEX, MDA).

isaia-dănțuiește s. m. invar. Cântare bisericească spre sfârșitul slujbei cununiei și a hirotoniei, care începe cu aceste cuvinte. – Din Isaia + dănțui.