dănțuire definitie

2 intrări

20 definiții pentru dănțuire

dănțuí vi [At: DLR / Pzi: ~esc / E: danț + -ui] (Pop) 1 A dansa. 2 (Îs) Isaia ~ește Ritual bisericesc practicat la sfârșitul cununiei. 3 (Îas; fig) Căsătorie. 4 (Fig) A sălta.
dănțuíre sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: dănțui] 1 Dansare. 2 (Fig) Săltare.
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dânțuiește = numele unei cântări bisericești de la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.
DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ♦ Fig. A sălta. – Danț + suf. -ui.
DĂNȚUÍRE, dănțuiri, s. f. Acțiunea de a dănțui și rezultatul ei; dănțuit. – V. dănțui.
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Învechit și popular) A dansa, a juca. Parcă umbla dănțuind sau ar fi fost oricînd gata să zboare. DUMITRIU, V. L. 7. ◊ (Bis.) Isaia dănțuiește = numele unei cîntări bisericești, care se cîntă la sfîrșitul cununiei; fig. căsătorie. În sfîrșit am prins doi în capcană... însă nu mi-o pominit nici bechi de Isaia dănțuiește. ALECSANDRI, T. I 132. ◊ Expr. (Învechit) A dănțui pe funie (sau pe frînghie) = a umbla pe funie, făcînd fel de fel de figuri; a face echilibristică. [Deprinderea] chiar și pe frînghie a dănțui ne-nvață. NEGRUZZI, S. II 260. ◊ Tranz. (Complementul indică un anumit dans) Polca, polca, vesel joc... plini de foc, Vesel noi te dănțuim! ALECSANDRI, T. I 155. (Cu complement intern) Jupînul (cutare) Danțu-mi dănțuiește. TEODORESCU, P. P. 78. ♦ A umbla făcînd mișcări ca de dans; a sălta. Trăsura inginerului s-a apropiat cu caii dănțuind în ham. GALAN, Z. R. 87. ◊ Fig. Între el și rîul de fontă topită, pe care dănțuia o creastă de flăcări, se mișcau umbrele negre ale topitorilor. V. ROM. noiembrie 1950, 43. – Prez. ind. și: dănțui (BENIUC, V. 38).
DĂNȚUÍ, dănțuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A dansa. ◊ Isaia dănțuiește = numele unei cântări bisericești care se cântă la sfârșitul cununiei; fig. căsătorie. ◊ Tranz. Polca, polca, vesel joc... noi te dănțuim (ALECSANDRI). ♦ Fig. A sălta. – Din danț.
dănțuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 să dănțuiáscă
dănțuíre (pop.) s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri
dănțuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dănțuiésc, imperf. 3 sg. dănțuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dănțuiáscă
dănțuíre s. f., g.-d. art. dănțuírii; pl. dănțuíri
DĂNȚUÍ vb. v. dansa, juca.
A DĂNȚUÍ ~iésc intranz. pop. v. A DANSA. ◊ Isaia ~iește cântare bisericească care se cântă la sfârșitul cununiei. [Sil. -țu-i] /dans + suf. ~ui
dănțuì v. a juca, a-și mișca corpul în cadență (v. Isaia).
Isaia-dănțuiește n. 1. imn cântat la sfârșitul cununiei: azi cântăm Isaia-dănțuiește împreună AL.; 2. hora nunții: am jucat Isaia când cu răsmerița AL.; 3. fam. căsătorie: m’am jertfit pe altarul lui lsaia-dănțuiește AL.
dănțuĭésc V. dansez.
dănțui vb. v. DANSA. JUCA.
dănțuí, dănțuiesc, vb. tranz. – (reg.) A dansa. – Din danț (DLRM, DEX, MDA).
isaia-dănțuiește s. m. invar. Cântare bisericească spre sfârșitul slujbei cununiei și a hirotoniei, care începe cu aceste cuvinte. – Din Isaia + dănțui.

dănțuire dex

Intrare: dănțui
dănțui 2 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
dănțui 1 1 -iesc conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: dănțuire
dănțuire substantiv feminin